Restaurare

Noul Pământ

Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în prezenţa Lui. Căci aici Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar moartea şi suferinţa vor fi deja dispărute. Marea luptă va fi încheiată şi nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, cu viaţă şi fără viaţă, vor declara că Dumnezeu este dragoste, iar El va domni veşnic. Amin! (2 Petru 3,13; Isaia 35; 65,17-25; Mat. 5,5; Apoc. 21,1-7; 22,1-5; 11,15)

După ce a fost la un pas de moarte, un băiat a spus uşurat: „Casa mea este cerul, dar nu mi-e dor de el!” Asemenea lui, mulţi consideră că, la moarte, cerul este o alternativă de preferat „celuilalt loc”; dar cerul este totuşi mai puţin dorit decât realităţile şi senzaţiile vieţii de aici şi de acum. Dacă părerile pe care mulţi le au cu privire la viaţa viitoare ar fi adevărate, atunci acest simţământ ar fi justificat. Dar, din descrierile şi sugestiile pe care le face Scriptura, ceea ce pregăteşte Dumnezeu pentru bucuria celor răscumpăraţi întrece atât de mult în strălucire viaţa pe care o trăim acum, încât puţini ar fi aceia care ar ezita să renunţe la lumea aceasta pentru lumea cea nouă.

 

Natura Noului Pământ

O realitate vie, palpabilă. Primele două capitole ale Bibliei vorbesc despre crearea de către Dumnezeu a unei lumi perfecte, o casă pentru fiinţele umane pe care El le-a creat. Ultimele două capitole ale Bibliei vorbesc, de asemenea, despre crearea unei lumi perfecte pentru omenire, dar, de data aceasta, este vorba de o re-creare, o restaurare a pământului după ravagiile produse de păcat.

Mereu şi mereu, Biblia declară că această casă eternă a celor mântuiţi va fi un loc real, un loc în care oameni reali, cu trup şi creier, pot vedea, auzi, atinge, gusta, mirosi, măsura, concepe, testa şi trăi pe deplin experienţa vieţii. Pe Noul Pământ, Dumnezeu va stabili acest „rai” adevărat, real.

În 2 Petru 3, se rezumă cadrul biblic al acestui concept. Petru vorbeşte despre o lume antediluviană ca fiind „lumea de atunci”, care „a pierit… înecată de apă”. A doua lume este „pământul de acum”, o lume care va fi curăţată prin foc, pentru a-i face loc celei de a treia lumi, „un pământ nou în care va locui neprihănirea” (vers. 6, 7, 13).[1] Cea de a treia lume va fi tot atât de reală ca şi primele două.

Continuitate şi deosebire. Termenul „noul pământ” exprimă atât continuitate, cât şi deosebire faţă de actuala lume.[2] Petru şi Ioan au văzut vechea planetă Pământ curăţată prin foc de toate necurăţiile şi apoi refăcută (2 Petru 3,10-13; Apoc. 21,1).[3] Noul Pământ este, deci, în primul rând, acest Pământ, şi nu un loc străin. Deşi reînnoit, el va rămâne casa noastră – cunoscută şi refăcută. Şi asta e bine! El este totuşi nou, în sensul că Dumnezeu va îndepărta de pe Pământ orice pată adusă de păcat.

Noul Ierusalim

Noul Ierusalim este capitala acestui Nou Pământ. În limba ebraică, „Ierusalim” înseamnă „cetatea păcii”. Ierusalimul pământesc rare­ori a trăit după cum îi era numele, dar numele „Noul Ierusalim” va reflecta în mod corect realitatea.

O verigă de legătură. Într-un anumit sens, această cetate leagă cerul de Noul Pământ. Scriptura foloseşte termenul „cer” pentru a se referi la: (1) cerul atmosferic (Gen. 1,20), (2) bolta înstelată a cerului (Gen. 1,14-17) şi (3) al „treilea cer”, unde este localizat Paradisul (2 Cor. 12,2-4). Din această legătură a „cerului” cu Paradisul, el devine sinonim cu Paradisul, locul tronului şi locuinţei lui Dumnezeu. De aici, prin extensie, Scriptura foloseşte expresia „împărăţia cerurilor” pentru a desemna împărăţia lui Dumnezeu, conducerea Lui şi poporul care de bunăvoie recunoaşte conducerea Lui.

Dumnezeu va răspunde, dincolo de orice aşteptare, cererii cuprinse în Rugăciunea Domnească: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”, atunci când va muta Noul Ierusalim pe planeta Pământ (Apoc. 21,1.2). El nu doar curăţă Pământul, ci îl îmbunătăţeşte. Depăşind starea lui de dinainte de căderea în păcat, acesta devine capitala universului.

Descrierea fizică. Ioan foloseşte termeni romantici pentru a descrie frumuseţea Noului Ierusalim. Cetatea este asemenea unei mirese „împodobite pentru bărbatul ei” (Apoc. 21,2). Prin descrierea atributelor fizice ale cetăţii, Ioan ne confirmă realitatea ei.

  1. Lumina. Primul atribut specific pe care Ioan îl reţine privind „mireasa, nevasta Mielului” este „lumina ei” (Apoc. 21,9.11). Slava lui Dumnezeu luminează cetatea, făcând ca lumina soarelui şi a lunii să fie inutilă (Apoc. 21,23.24). Niciun fel de uliţe întunecoase nu vor strica peisajul Noului Ierusalim, pentru că zidurile şi străzile sunt translucide şi „în ea nu va mai fi noapte” (Apoc. 21,25). „Nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina” (Apoc. 22,5).
  2. Construcţia. La construirea cetăţii, Dumnezeu a folosit numai cele mai alese materiale. Zidul este de jasp („iaspis”, în Biblia Cornilescu), „o piatră scumpă de tot” (Apoc. 21,11.18). Temeliile sunt împodobite cu douăsprezece diferite pietre preţioase: jasp, safir, calcedonie, smarald, sardonix, sardiu, crisolit, beril, topaz, crisopraz, hiacint şi ametist (Apoc. 21,19.20).

Aceste pietre preţioase nu sunt totuşi principalul material de construcţie. În cea mai mare parte, Dumnezeu a făcut cetatea – clădirile şi străzile ei – din aur (Apoc. 21,18.21), folosind acest metal preţios tot aşa de mult cum folosesc oamenii astăzi cimentul. Acest aur este mai fin decât oricare altul cunoscut acum, căci Ioan îl numeşte „aur curat, ca sticla curată” (Apoc. 21,18).

Douăsprezece porţi, fiecare realizată dintr-o singură perlă, fac posibil accesul în cetate. „Perlele sunt produsul suferinţei; un firicel de nisip pătrunde înăuntrul cochiliei scoicii şi, pentru că această mică fiinţă suferă, ea transformă acest corp iritant într-o perlă strălucitoare. Porţile sunt din perle. Intrarea ta, intrarea mea, Dumnezeu a reali­zat-o cu o infinită suferinţă personală, căci în Hristos, El a împăcat toate lucrurile cu Sine.”[4]

Tot aşa de semnificativ astăzi, ca şi lista materialelor ce intră în construcţia cetăţii, este faptul că îngerul care i-a arătat lui Ioan cetatea i-a măsurat zidurile. Ca să poată fi măsurate, ele trebuie să aibă înălţime, lungime şi grosime, ceea ce, conform mentalităţii omului modern, obişnuit cu măsurători, confirmă existenţa concretă a cetăţii.

  1. Aprovizionarea cu hrană şi apă. De la tronul lui Dumnezeu, din centrul cetăţii, curge „un râu cu apa vieţii” (Apoc. 22,1). Asemenea unui smochin indian cu trunchiuri multiple, pomul vieţii creşte „pe ambele maluri ale râului”. Cele douăsprezece feluri de fructe ale lui conţin elementul vital pe care rasa umană l-a pierdut când Adam şi Eva au trebuit să părăsească Edenul – antidotul pentru îmbătrânire, epuizare sau simplă oboseală (Apoc. 22,2; Gen. 3,22). Cei care mănâncă din fructele acestui pom nu au nevoie de noapte, în care să se odihnească (Apoc. 21,25), deoarece pe Noul Pământ ei nu se vor mai simţi niciodată obosiţi.

 

Casa noastră eternă

Biblia arată clar faptul că, în final, cei mântuiţi vor moşteni acest Pământ (Mat. 5,5; Ps. 37,9.29; 115,16). Isus a promis că le va pregăti urmaşilor Săi „locaşuri” în casa Tatălui Său (Ioan 14,1-3). Aşa cum am reţinut, Scripturile localizează tronul Tatălui şi sediul cerului în Noul Ierusalim, care va coborî pe acest Pământ (Apoc. 21,2.3.5).

Locuinţele din oraş/cetate. Noul Ierusalim este cetatea pe care o aştepta Avraam (Evr. 11,10). În acest vast oraş, Domnul Hristos pregăteşte „locaşuri” (Ioan 14,2) sau, aşa cum spune cuvântul original, „locuri de locuit” – locuinţe adevărate.

Case la ţară. Dar cei răscumpăraţi nu vor fi închişi între zidurile Noului Ierusalim. Ei vor moşteni pământul. Din casele lor din cetate, cei răscumpăraţi vor merge afară, la ţară, pentru a face planuri şi a construi casa visurilor lor, pentru a semăna, a culege roade şi a le mânca (Is. 65,21).

Acasă cu Dumnezeu şi Domnul Hristos. Pe Noul Pământ, pro­misiunea pe care le-a făcut-o Domnul Isus ucenicilor Săi îşi va găsi împlinirea veşnică: „Ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14,3). Scopul întrupării, „Dumnezeu cu noi”, va fi în sfârşit atins. „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, El va fi Dumnezeul lor” (Apoc. 21,3). Cei mântuiţi au acum privilegiul de a trăi în prezenţa Tatălui şi a Fiului, în comuniune cu Ei.

Viaţa pe Noul Pământ

Cum va fi viaţa pe Noul Pământ?

Domnind cu Dumnezeu şi Hristos. Dumnezeu îi va implica pe cei mântuiţi în problemele împărăţiei Sale. „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi cel al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji… Şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apoc. 22,3-5; 5,10).

Nu cunoaştem măsura implicării lor. Cu toate acestea, putem afirma că o importantă parte a rolului lor în împărăţie este aceea de a servi ca ambasadori ai Domnului Hristos în univers, dând mărturie despre felul în care au cunoscut ei iubirea lui Dumnezeu. Cea mai mare plăcere a lor va fi aceea de a-L glorifica pe Dumnezeu.

Activităţile fizice pe Noul Pământ. Viaţa pe Noul Pământ va constitui o provocare pentru cei mai dornici de dezvoltare. O enumerare rapidă a categoriilor de activităţi posibile care le stau acolo la dispoziţia celor mântuiţi ne stimulează aşteptările, deşi, de fapt, abia dacă reprezintă începutul pentru posibilităţile existente acolo.

Am văzut deja făgăduinţele Sfintelor Scripturi, potrivit cărora cei răscumpăraţi „vor zidi case şi le vor locui” (Is. 65,21). Construire înseamnă planuri, construcţie, amenajare şi posibilitatea de re­construcţie şi redecorare. Şi, din cuvântul „locui”, putem să deducem întregul spectru de activităţi legate de viaţa de fiecare zi.

Motivul principal al întregii existenţe pe Noul Pământ este restaurarea a ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru creaţia Sa, de la început. În Eden, Dumnezeu le-a dat primelor fiinţe umane o grădină „ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Gen. 2,15). Dacă, aşa cum spune Isaia, pe Noul Pământ ei vor planta vii, atunci de ce nu şi livezi şi lanuri cu cereale? Dacă, aşa cum arată Apocalipsa, ei vor cânta din harpe, de ce să nu cânte şi din trompete şi alte instrumente? De fapt, Dumnezeu Însuşi este Acela care a imprimat în oameni impulsul creativităţii şi i-a aşezat într-o lume cu potenţial inepuizabil (Gen. 1,28-31).

Viaţa socială pe Noul Pământ. Nu o mică parte din bucuria noastră veşnică se va datora relaţiilor unii cu alţii.

  1. Prietenii şi familia. Ne vom recunoaşte oare prietenii şi familia după ce vom fi glorificaţi, schimbaţi după chipul lui Isus? După învierea Domnului Hristos, ucenicii Săi n-au avut probleme să Îl recunoască. Maria I-a recunoscut vocea (Ioan 20,11-16); Toma, înfăţişarea fizică (Ioan 20,27.28), iar ucenicii, pe drumul spre Emaus, felul de a Se comporta (Luca 24,30.31.35). În împărăţia cerului, Avraam, Isaac şi Iacov vor continua să poarte numele şi identitatea lor (Mat. 8,11). Aşadar, putem afirma pe bună dreptate că, pe Noul Pământ, vom continua să avem legături cu aceia pe care îi cunoaştem şi pe care îi iubim acum.

De fapt, tocmai relaţiile de care noi ne vom bucura acolo – nu numai cu cei din familie şi cu prietenii noştri obişnuiţi – sunt cele care fac din cer speranţa noastră. Multele lui avantaje materiale „vor fi nimic în comparaţie cu valorile veşnice ale comuniunii cu Dumnezeu Tatăl, cu Mântuitorul nostru, cu Duhul Sfânt, cu îngerii, cu sfinţii din orice neam, naţiune, limbă şi popor şi cu familiile noastre. […] Nu vor mai fi personalităţi dezechilibrate, familii destrămate şi nici comuniune întreruptă. Unitatea şi plenitudinea vor fi universale. Integrarea fizică şi mintală va face cerul şi veşnicia o desăvârşită împlinire.”[5]

„Dragostea şi simpatiile pe care însuşi Dumnezeu le-a sădit în suflet îşi vor găsi acolo manifestarea cea mai curată şi cea mai plăcută. Comuniunea pură cu fiinţele sfinte, viaţa socială armonioasă cu îngerii binecuvântaţi şi cu cei credincioşi din toate veacurile… – toate contribuie la fericirea celor răscumpăraţi.”[6]

  1. Dar căsătoria? Unii dintre contemporanii Domnului Hristos au relatat cazul unei femei care a rămas văduvă în repetate rânduri şi care în total avusese şapte bărbaţi. Ei L-au întrebat a cui nevastă va fi ea după înviere. Ajunge puţină imaginaţie ca să vezi nesfârşitele complicaţii care s-ar ivi, dacă legăturile de căsătorie de pe acest pământ vor fi reînnoite în ceruri. Răspunsul Domnului Hristos a demonstrat înţelepciunea Lui divină: „La înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Mat. 22,29,30).

Vor fi astfel cei răscumpăraţi privaţi de binecuvântările care acum însoţesc căsătoria? Pe Noul Pământ, cei răscumpăraţi nu vor fi privaţi de niciun lucru bun. Dumnezeu a promis că „nu îi lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Ps. 84,11). Dacă lucrul acesta este adevărat în această viaţă, cu atât mai mult va fi adevărat în viaţa viitoare.

Chintesenţa căsătoriei este iubirea. Iar chintesenţa bucuriei constă tocmai în exprimarea iubirii. Scriptura spune că „Dumnezeu este dra­goste” şi „înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veş­nice în dreapta Ta” (1 Ioan 4,8; Ps. 16,11). Pe Noul Pământ, nimeni nu va duce lipsă nici de iubire sau bucurie şi nici de „desfătări”. Nimeni nu se va simţi acolo însingurat, gol şi neiubit.

Putem avea încredere că Dumnezeu, Creatorul cel iubitor, care a menit căsătoria să aducă bucurie în această lume, va avea pentru viaţa viitoare ceva chiar mai bun – ceva ce va fi superior căsătoriei, după cum noul Său pământ va fi superior în raport cu pământul acesta.

Viaţa intelectuală pe Noul Pământ

Refacere mintală. „Frunzele pomului [vieţii] slujesc la vinde­carea neamurilor” (Apoc. 22,2). Vindecarea de care vorbeşte Apo­calipsa înseamnă mai mult decât „tămăduire”, ea înseamnă „restaurare, refacere”, deoarece nimeni nu va mai fi vreodată bolnav (Is. 33,24.20). Mâncând din pomul vieţii, cei răscumpăraţi vor lăsa în urmă pipernicirea fizică şi mintală pe care veacurile de păcat au adus-o; ei vor fi refăcuţi după chipul lui Dumnezeu.

Potenţial nelimitat. Eternitatea oferă un orizont intelectual nelimitat. Pe Noul Pământ, „minţi nemuritoare vor contempla, cu o bucurie care nu va slăbi niciodată, minunile puterii creatoare, tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo, nu va mai fi vrăjmaşul cel crud şi amăgitor care să ispitească la uitare de Dumnezeu. Orice facultate va fi dezvoltată, orice capacitate va fi sporită. Acumularea de cunoştinţe nu va mai obosi mintea şi nu va mai secătui puterile. Acolo, cele mai mari proiecte vor fi realizate, cele mai înalte aspiraţii vor fi atinse, cele mai înalte ambiţii vor fi împlinite; şi încă vor mai fi noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, ţinte noi care să solicite puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului.”[7]

Preocupări spirituale pe Noul Pământ. Fără Hristos, eternitatea ar fi fără sens. În toată veşnicia, cei răscumpăraţi vor flămânzi şi vor înseta totdeauna mai mult după Isus, după o mai profundă înţelegere a vieţii şi lucrării Sale, după mai multă comunicare cu El, după mai mult timp în care să dea mărturie lumilor necăzute în păcat despre inegalabila Lui iubire, după un caracter care să-L reflecte mai fidel. Cei răscumpăraţi vor trăi pentru şi cu Isus. Ei vor rămâne pe deplin şi pentru totdeauna satisfăcuţi în El.

Domnul Hristos Însuşi a trăit pentru a sluji (Mat. 20,28) şi i-a chemat pe urmaşii Săi la o viaţă asemănătoare. A lucra acum cu El este, în sine, o răsplată. Şi comuniunea pe care aceasta o generează oferă în plus o mai mare binecuvântare şi privilegiul de a lucra cu El pe Noul Pământ. Acolo, cu mare bucurie şi satisfacţie, „robii Lui îi vor sluji” (Apoc. 22,3).

Cu toate că cei răscumpăraţi vor avea ocazia să cerceteze tezaurul naturii create de Dumnezeu, ştiinţa cea mai căutată va fi ştiinţa crucii. Cu intelectul refăcut, potrivit planului de la început al lui Dumnezeu, şi scăpaţi de orbirea păcatului, ei vor fi în stare să priceapă adevărul spiritual într-un mod în care, în prezent, nu pot decât să-şi dorească a-l cunoaşte. Ei vor face din subiectul mântuirii – un subiect de o adâncime, înălţime şi lărgime ce întrec orice imaginaţie – stu­diul şi cântul lor de-a lungul veşniciei. Prin acest studiu, cei mântuiţi vor căpăta o şi mai cuprinzătoare perspectivă asupra adevărului, aşa cum este el în Isus Hristos.

Săptămână după săptămână, cei mântuiţi se vor întâlni pentru a se închina în ziua de Sabat. „În fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Is. 66,23).

Nu va mai fi…

Orice rău va fi eradicat. Unele dintre cele mai plăcute promisiuni făcute în legătură cu Noul Pământ se referă la ceea ce nu va mai fi acolo. „Moartea nu va mai fi, nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21,4).

Toate aceste rele vor dispărea pentru totdeauna, pentru că Dumnezeu va elimina orice formă de păcat – cauza tuturor relelor. Scriptura menţionează pomul vieţii ca parte a Noului Pământ, dar nicăieri nu menţionează pomul cunoştinţei binelui şi răului sau orice altă sursă de ispită. În această patrie bună, creştinul nu va mai trebui să se lupte cu lumea, cu firea omenească sau cu Diavolul.

Garanţia că Noul Pământ va rămâne „nou”, în ciuda fluxului de imigranţi de pe vechea planetă Pământ poluată de păcat, este faptul că Dumnezeu îi va exclude din ea pe cei „necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii” (Apoc. 21,8; 22,15). El este obligat să facă lucrul acesta – pentru că orice păcat intrat ar însemna ruină.

„Orice urmă de blestem este îndepărtată. […] Numai o singură amintire mai rămâne: Mântuitorul nostru va purta pentru veşnicie semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, în coasta Sa, pe mâinile şi picioarele Sale se va păstra în etern semnul acţiunii cumplite a păcatului. Privindu-L pe Hristos în slava Sa, profetul spune: ‘Din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui’ (Hab. 3,4). […] Prin veacurile veşnice, rănile de la Calvar vor naşte laude la adresa Sa şi vor face cunoscută puterea Sa.”[8]

Lucrurile trecute nu vor mai fi amintite. Isaia spune că pe Noul Pământ „nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Is. 65,17). Din context, reiese clar faptul că necazurile vieţii celei vechi vor fi acelea pe care cei mântuiţi le vor uita (vezi Is. 65,16). Ei nu vor uita lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făcut, harul îmbelşugat prin care El i-a salvat, altfel întreaga luptă cu păcatul ar fi fost în zadar. Experienţa proprie a sfinţilor, lucrarea harului mântuitor al Domnului Hristos, constituie esenţa mărturiei lor în toată veşnicia.

Pe lângă aceasta, istoria păcatului constituie un element important al asigurării că „nenorocirea nu va veni de două ori” (Naum 1,9). Gândurile legate de consecinţele triste ale păcatului vor servi ca o piedică veşnică pentru oricine ar fi tentat vreodată să aleagă iarăşi această cale sinucigaşă. Dar, în timp ce evenimentele trecutului servesc unui scop important, atmosfera cerului purifică acele amintiri teribile ale durerii. Promisiunea este aceea că amintirile nu vor trezi în cei răscumpăraţi remuşcări, regrete, dezamăgiri, durere sau necaz.

Valoarea credinţei în noua creaţie

Credinţa în doctrina Noului Pământ are un număr de avantaje foarte practice pentru creştin.

Stimulează răbdarea. Domnul Hristos personal, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea” (Evr. 12,2). Pavel şi-a reînnoit curajul, contemplând slava viitoare: „De aceea, noi nu cădem de oboseală… căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Cor. 4,16.17).

Aduce bucuria şi certitudinea răsplătirii. Domnul Hristos Însuşi a spus: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Mat. 5,12). Pavel repetă acest lucru, spunând: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată” (1 Cor. 3,14).

Oferă putere împotriva ispitei. Moise a fost făcut în stare să se îndepărteze de „plăcerile păcatului” şi „comorile Egiptului”, pentru că „avea ochii pironiţi spre răsplătire” (Evr. 11,26).

Constituie o pregustare a cerului. Răsplata creştinului nu este numai cea viitoare (Ef. 1,14). Domnul Hristos spune: „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3,20). „Şi când Hristos vine, El aduce totdeauna cerul cu Sine.” Comuniunea cu El „este cerul în inimă; este începutul slavei; este mântuirea aici şi acum.”[9]

Conduce la o mai mare eficienţă. Unii îi consideră pe creştini atât de orientaţi spre cer, încât nu mai au nicio valoare pe pământ. Dar tocmai această credinţă în viaţa viitoare le dă creştinilor o bază solidă de pe care să mişte lumea. Iată ce afirma C. S. Lewis: „Dacă citeşti istoria, vei afla că acei creştini care au făcut cel mai mult pentru lumea prezentă au fost tocmai aceia care s-au gândit cel mai mult la lumea viitoare. […] Atunci când au încetat să se mai gândească la lumea ce vine, creştinii au devenit ineficienţi pentru lumea aceasta. Năzuieşte spre cer şi vei avea pământul ‘pe deasupra’; îndreaptă-te spre pământ, şi nu-l vei avea nici pe acesta şi nici cerul.”[10]

„Înţeleptul va da o mai multă atenţie realizării unei statui din marmură, decât unui om de zăpadă.”[11] Creştinul care plănuieşte să trăiască veşnic îşi va structura, fireşte, viaţa cu mai multă atenţie (şi astfel va influenţa societatea mult mai constructiv) decât persoana care se consideră un simplu material consumabil – născută numai pentru a fi aruncată.

Preocuparea cu „subiecte cereşti, pe care o hrăneşte Duhul Sfânt, are o mare putere de asimilare. Prin ea, sufletul este înălţat şi înnobilat. Câmpul şi puterea viziunii sunt lărgite, iar proporţiile relative şi valoarea lucrurilor văzute şi nevăzute sunt apreciate mult mai clar.”[12]

Revelează caracterul lui Dumnezeu. Lumea, aşa cum noi o vedem astăzi, denaturează în mod grosolan atât caracterul lui Dumnezeu, cât şi planul Său originar pentru această planetă. Păcatul a stricat atât de mult ecosistemele fizice al Pământului, încât mulţi abia dacă îşi pot imagina o legătură între această lume şi paradisul înfăţişat în Geneza 1 şi 2. În prezent, viaţa este caracterizată printr-o continuă luptă pentru supravieţuire. Chiar viaţa credinciosului, care trebuie să ducă lupta cu lumea, cu firea pământească şi cu Diavolul, nu înfăţişează exact planul originar al lui Dumnezeu. În ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru cei răscumpăraţi – o lume neatinsă de influenţa lui Satana, o lume în care numai voinţa lui Dumnezeu conduce – avem o reprezentare mai corectă a caracterului Său.

Ne atrage spre Dumnezeu. În fine, Biblia descrie Noul Pământ pentru a atrage persoanele nereligioase la Hristos. Un om, auzind că „pământul restaurat în frumuseţea lui edenică, tot atât de real ca şi pământul care există acum, urmează a fi casa eternă a sfinţilor”, unde ei vor fi „scăpaţi de orice durere, necaz şi moarte, cunoscându-se şi văzându-se unii pe alţii”, a obiectat energic, spunând:

„Cum?! Asta nu se poate; este exact ce convine lumii, ce îşi doresc cei răi.”

Se pare că mulţi „consideră că religia, cu… răsplătirea sa finală, trebuie să fie ceva ce lumea să nu-şi dorească; de aceea, când este amintită orice stare de fericire, după care inima umană, în starea ei căzută, tânjeşte, oamenii cred că aceasta nu poate să fie o parte a religiei adevărate.”[13] Dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr.

Scopul urmărit de Dumnezeu, când ne face cunoscut ceea ce a pregătit pentru aceia care-L iubesc, este acela de a-i distrage pe oameni de la obsesia lor cu lumea aceasta şi a-i ajuta să discearnă valoa­rea lumii viitoare, să întrezărească frumuseţea lucrurilor pregătite de inima iubitoare a Tatălui.

Nou pentru totdeauna

Pe acest vechi Pământ se spune adesea că „toate lucrurile bune au un sfârşit”. Vestea cea mai bună dintre toate veştile bune cu privire la Noul Pământ este aceea că nu se va sfârşi niciodată. Aici se împlinesc cele cuprinse în versurile imnului „Aleluia”: „Împărăţia acestei lumi a devenit împărăţia Dumnezeului nostru şi a Hristosului Său; şi El va domni în veci de veci” (vezi Apoc. 11,15; Dan. 2,44; 7,27). Şi Scriptura spune: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Apoc. 5,13).

„Lupta cea mare s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi de bucurie străbate imensa creaţie. De la Acela care a creat toate se revarsă viaţă, lumină şi fericire prin depărtările spaţiului fără de sfârşit. De la atomul minuscul şi până la lumile cele mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi în desăvârşită bucurie, declară că Dumnezeu este iubire.”[14]

[1] Vezi James White, „The New Earth. The Dominion Lost in Adam Restored Through Christ”, Review and Herald, 22 martie 1877, p. 92, 93.

[2] Cuvântul „nou” este traducerea a două cuvinte greceşti folosite în Noul Testament. Neos exprimă ideea de nou cu privire la timp şi poate fi tradus cu „nou”, „recent”, „tânăr”. El este opusul lui archaios, „vechi”, „originar”. Kainos, pe de altă parte, are sensul de nou cu privire la formă sau calitate şi poate fi tradus „nou”, „proaspăt”, „de natură diferită”. El este opusul lui palaios, „vechi”, „în vârstă”, „uzat”, „stricat”. Kainos este termenul ce este folosit pentru a descrie „Noul Pământ”. („New earth”, în SDA Bible Dictionary, ed. rev., p. 792.)

[3] Ibidem

[4] Richard W. Coffen, „New Life, New Heaven, New Earth”, These Times, sept. 1969, p. 7.

[5] Neal C. Wilson, „God’s Family Reunited”, Adventist Review, 8 oct. 1981, p. 231

[6] White, Tragedia veacurilor, p. 677.

[7] Ibidem

[8] Ibidem, p. 418.

[9] „Clusters of Eschol”, Review and Herald, 14 noiembrie 1854, p. 111, 112.

[10] C. S. Lewis, Mere Christianity (Westwood, NJ: Barbour and Co., 1952), p. 113.

[11] Fagal, Heaven is for You, p. 37.

[12] „Clusters of Eschol”, p. 111, 112.

[13] Uriah Smith, „The Popular Hope, and Ours”, Review and Herald, 7 februarie 1854, p. 20

[14] White, Tragedia veacurilor, p. 678.

Vizualizări: 467

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *