Declarații oficiale

Declarații

Violența domestică

Violența domestică este definită ca fiind un atac de orice fel – verbal, fizic, emoțional, sexual sau neglijarea activă sau pasivă – comis de una sau mai multe persoane împotriva unui alt membru al familiei, indiferent dacă cei implicați sunt căsătoriți, sunt rude, trăiesc împreună sau separat sau sunt foști soți. Cercetările internaționale actuale arată că violența domestică este o problemă globală, nefiind influențată de factori precum vârsta, naționalitatea, nivelul socio-economic, apartenența religioasă sau lipsa acesteia. Incidența s-a dovedit a fi similară în orașe, în suburbii sau în comunitățile rurale.

Violența domestică se manifestă în diferite moduri. De exemplu, poate lua forma unui atac fizic asupra partenerului de viață. Atacurile emoționale cum ar fi amenințările verbale, izbucnirile nervoase, umilirea și așteptările nerealiste sunt, de asemenea, forme de abuz. Ea poate lua și forma constrângerii fizice și a violenței în cadrul relațiilor sexuale maritale sau a amenințării cu violența folosindu-se intimidarea verbală sau non-verbală. Aceasta include comportamente precum incestul și maltratarea sau neglijarea ce duc la jignirea sau rănirea minorilor de către un părinte sau tutore. Violența îndreptată împotriva vârstnicilor poate lua forma abuzului fizic, psihologic, sexual, verbal, material și medical sau a neglijenței.

Biblia arată clar faptul că semnul distinctiv al credincioșilor creștini este calitatea relațiilor din cadrul familiei și al bisericii. Este în spiritul lui Hristos să îi iubim și să îi acceptăm pe ceilalți, să le recunoaștem valoarea și să contribuim la dezvoltarea lor, și nu să abuzăm de ei sau să ne distrugem unii pe alții. Printre urmașii lui Hristos nu există loc pentru control tiranic și abuz de putere sau de autoritate. Motivați de dragostea lor pentru Hristos, ucenicii Lui sunt chemați să dea dovadă de respect și să fie interesați de prosperitatea celorlalți, să-i accepte pe bărbați și femei ca egali și să recunoască faptul că fiecare persoană are dreptul la respect și demnitate. Eșecul în a ne raporta astfel la ceilalți le violează individualitatea, devalorizează ființele umane create și răscumpărate de Dumnezeu.

Apostolul Pavel numește biserica „familia credinței” care funcționează ca o familie extinsă care oferă acceptare, înțelegere și siguranță tuturor, în special celor care sunt răniți sau dezavantajați. Scriptura aseamănă biserica unei familii în care dezvoltarea personală și spirituală poate avea loc într-un cadru în care sentimentele de trădare, respingere și durere sunt înlocuite de sentimente de iertare, încredere și deplinătate. Biblia vorbește, de asemenea, despre responsabilitatea personală a creștinului de a-și apăra templul trupului nepângărit deoarece în el locuiește Dumnezeu.

Din păcate, violența domestică are loc în multe cămine creștine. Ea nu poate fi tolerată. Aceasta afectează grav viețile tuturor celor implicați și adesea are ca urmare deformarea pe termen lung a percepției cu privire la Dumnezeu, cu privire la sine și la ceilalți. Noi credem că biserica are responsabilitatea:

  1. Să le poarte de grijă celor implicați în cazurile de violență domestică și să răspundă nevoilor lor prin:
    a. Ascultarea și acceptarea celor care suferă în urma abuzului, iubindu-i și recunoscându-le valoarea și demnitatea.
    b. Recunoașterea nedreptății abuzului și luarea de poziție în favoarea victimelor atât în cadrul comunității de credincioși, cât și în societate.
    c. Oferirea de sprijin și atenție familiilor afectate de violență și abuz, căutând ca, atât victimele, cât și agresorii să fie puși în legătură cu consilieri adventiști de ziua a șaptea, acolo unde este posibil, sau cu alți consilieri.
    d. Încurajarea formării și înființării de servicii adventiste autorizate atât pentru membrii bisericii, cât și pentru comunitatea locală.
    e. Medierea eforturilor de reconciliere atunci când căința agresorului face posibilă iertarea și refacerea relațiilor. Căința include întotdeauna acceptarea întregii responsabilități pentru răul comis, dispoziția de a îndrepta lucrurile în orice mod posibil și schimbarea comportamentului astfel încât să se elimine abuzul.
    f. Concentrarea asupra învățăturii evangheliei cu privire la natura relațiilor soț-soție, părinte-copil sau orice alte relații apropiate, oferindu-le indivizilor și familiilor posibilitatea de a tinde spre idealul lui Dumnezeu în viața lor împreună.
    g. Apărarea victimelor sau a agresorilor de marginalizare în cadrul familiei sau al comunității bisericii, deși agresorii sunt trași la răspundere pentru acțiunile lor.
  2. Să consolideze viața de familie prin:
    a. Oferirea unei educații cu privire la viața de familie care se concentrează asupra harului lui Dumnezeu și care include o înțelegere biblică a reciprocității, egalității și responsabilității, aspecte indispensabile relațiilor creștine.
    b. Creșterea gradului de înțelegere a factorilor care contribuie la violența domestică.
    c. Dezvoltarea unor căi de prevenire a abuzului și violenței și a ciclului repetitiv care se observă adesea în familii de-a lungul generațiilor.
    d. Corectarea convingerilor culturale sau religioase general acceptate care ar putea fi folosite pentru justificarea sau ascunderea cazurilor de violență domestică. De exemplu, deși Dumnezeu le spune părinților să își corecteze copiii pentru a-i îndrepta, această responsabilitate nu le dă dreptul să apeleze la măsuri disciplinare severe.
  3. Să ne acceptăm reponsabilitatea morală de a fi vigilenți și de a reacționa la abuzurile care au loc în familiile bisericilor și comunităților noastre și de a denunța un astfel de comportament abuziv ca o violare a standardelor creștine adventiste de ziua a șaptea. Niciun indiciu și niciun raport primit cu privire la un abuz nu trebuie tratate ca fiind lipsite de importanță, ci trebuie tratate cu seriozitate. Dacă membrii bisericii rămân indiferenți și nu iau poziție în astfel de cazuri înseamnă că tolerează, perpectuează și poate chiar contribuie la înmulțirea cazurilor de violență domestică.

Pentru a trăi ca niște copii ai luminii trebuie să luminăm întunericul în care are loc violența domestică în mijlocul nostru. Trebuie să ne purtăm de grijă unii altora chiar și atunci când ar fi mai simplu să nu ne implicăm.

Declarația de mai sus se bazează pe principiile exprimate în următoarele pasaje biblice: Exodul 20:12; Matei 7:12; 20:25-28; Marcu 9:33-45; Ioan 13:34; Romani 12:10,13; 1 Corinteni 6:19; Galateni 3:28; Efeseni 5:2-3,21-27; 6:1-4; Coloseni 3:12-14; 1 Tesaloniceni 5:11; 1 Timotei 5:5-8.

Această declarație a fot votată de Comitetul Administrativ al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în data de 27 august 1996 și a fost înaintată pentru a fi analizată în cadrul consiliului anual care a avut loc în perioada 1-10 octombrie 1996 în San Jose, Costa Rica.