Noutăți

Info Adventist

Universitatea adventistă din Rusia deschide un centru pentru voluntariat

Centrul va contribui la eforturile autorităților regionale de a implica voluntari în proiecte de sănătate.

Marți, 14 septembrie, Universitatea Adventistă Zaoksky a sărbătorit inaugurarea în campus a noului centrul de suport pentru voluntari din districtul Zaoksky [situat la aproximativ 100 km la sud de Moscova]. În cadrul ceremoniei, ministrul tineretului în zona Tula, Alexei Davletshin, și adjunctul administrației districtului Zaoksky, Ulyana Mikhailova, au fost cei care au tăiat panglica roșie. La inaugurare au participat și directori de școli, reprezentanți ai comunității educaționale, voluntari și invitați speciali.

Adresându-se invitaților și voluntarilor, Davletshin a remarcat importanța centrului pentru regiune. „Deschiderea centrului de sprijin pentru voluntariat din districtul Zaoksky va susține eforturile autorităților de a dezvolta mișcarea de voluntariat în întregul district”, a declarat el.

În cadrul ceremoniei de deschidere au fost recunoscuți studenții și profesorii universității care sunt deja implicați în proiecte de voluntariat și care au contribuit la dezvoltarea mișcării în întregul district.

Sergey Grigorash, șeful centrului de sprijin pentru voluntariat din districtul Zaoksky, le-a vorbit invitaților și voluntarilor despre prioritățile inițiativei: „Să transformăm Zaoksky într-un oraș sănătos”. Potrivit liderilor, inițiativa „Voluntari pentru un stil de viață sănătos” va include organizarea de diverse evenimente și acțiuni în anul 2022. „Scopul este să îmbunătățim starea de sănătate a locuitorilor districtului și să îi determinăm să adopte un stil de viață sănătos”, au declarat aceștia.

Despre Universitatea Adventistă Zaoksky

Universitatea Adventistă Zaoksky este o instituție de învățământ superior înființată în anul 1988 de Diviziunea Euro-Asia. Aceasta se află în Zaoksky, capitala regiunii Tula. Universitatea a fost înființată ca o școală care oferea cursuri biblice în cadrul bisericii adventiste de ziua a șaptea din Tula, devenind o universitate modernă care îndeplinește toate cerințele și standardele educaționale ale statului. Este una dintre cele mai mari instituții educaționale confesionale din fosta URSS. Universitatea are cadre didactice cu experiență, instruite în universități din țară și din străinătate.

Sursa: Adventist Review