Noutăți

Info Adventist

Un Sabat ocupat nu e un Sabat plin

Cum să primești binecuvântările celei mai bune zile a săptămânii

Cunoaștem cu toții relatarea cu privire la creație. Dacă aveți convingerea că lumea a fost creată de Dumnezeu, probabil ați auzit-o de mai multe ori. Dumnezeu a creat lumina, cerul, pământul, plantele, soarele, luna, stelele, păsările, peștii, animalele, iar apoi oamenii. Ani la rând am tot auzit povestea creației. Sincer, ca multe alte relatări ale Bibliei, cu cât am auzit-o mai mult, cu atât am auzit mai puțin despre ea.

E minunat că atunci când studiezi Biblia poți învăța adesea lucruri noi dacă ești dispus să Îl asculți pe Dumnezeu. Poți învăța, de asemenea, ceva nou, dacă ești dispus să asculți o altă persoană care a fost, la rândul ei, dispusă să asculte de Dumnezeu.

Am experimentat acest lucru recent, în timp ce îl ascultam pe pastorul Ty Gibson vorbind despre creație. Pentru prima dată mi-am dat seama cum a creat Dumnezeu. El a urmat un plan. Mai exact, Dumnezeu Tatăl, Isus – Fiul – și Duhul Sfânt au petrecut săptămâna creației creând spații și apoi umplându-le. Acest lucru reiese din relatarea Scripturii:

În prima zi, Dumnezeu a creat lumina, iar apoi a umplut lumina cu lucruri care produc lumină și cu lucruri care au nevoie de lumină.

El a creat atmosfera – un spațiu umplut cu un gaz și o presiune perfecte – iar apoi a umplut-o.

A creat uscatul, iar apoi a umplut solul cu plante.

El a creat aerul și apa, apoi a pus pești, caracatițe, calmari și anemone de mare în ape și păsări și tot felul de zburătoare în aer.

El a creat pământul, după care l-a umplut cu animale care să îl cutreiere.

În timpul creației, Dumnezeu a creat spațiu după spațiu, iar apoi l-a umplut pe fiecare dintre ele.

Când a terminat lucrarea, El nu S-a odihnit pur și simplu. Nu a luat o pauză, Și-a șters fruntea de sudoare și a mers mai departe. Dumnezeu a creat un spațiu de timp pentru odihnă. Așa cum El a creat în fiecare dintre cele șase zile, Dumnezeu a creat Sabatul, iar apoi l-a umplut cu sfințenie și cu plăcere. Dumnezeu nu a folosit o zi obișnuită pentru a face din ea o sărbătoare. El a creat o zi doar pentru acest scop, iar apoi a umplut-o.

Ce a pus Dumnezeu în Sabat?

Potrivit rabinului și filosofului Abraham Joshua Heschel, Sabatul este descris cel mai bine ca fiind un sanctuar în timp. În loc să te gândești că Sabatul este o simplă zi, o perioadă de 24 de ore ca oricare alta, poți să te raportezi la el așa cum te raportezi la o capelă. Cu ce se umple biserica? Cu Duhul lui Dumnezeu! Cu poporul lui Dumnezeu! Este umplută cu închinare și bucurie. Biserica lui Dumnezeu este umplută cu pace și dragoste. Este umplută cu relații.

Aceasta a fost intenția lui Dumnezeu când a încheiat săptămâna creației cu un spațiu nou în timp. El l-a creat, iar apoi l-a umplut cu binecuvântări și sfințire – și cu o relație!

Geneza 2 ne spune că Dumnezeu a creat Sabatul, l-a binecuvântat și S-a odihnit. Marcu 2 spune că Sabatul a fost creat pentru om, nu omul pentru Sabat (versetul 27).

Aici nu se spune nimic despre spațiul Sabatului ca fiind umplut cu reguli, legalism și stres. Mai degrabă, Isus trăiește Sabatul umplându-l cu vindecare, ajutor, slujire și purtare de grijă.

Ar trebui să purtăm cu noi toată săptămâna binecuvântarea Sabatului? Da. Ar trebui să ne stresăm în Sabat cu privire la muncă și bani? Probabil ar trebui să evităm să o facem.

Imaginați-vă șapte vase așezate pe poliță, câte una pentru fiecare zi a săptămânii, dar numai șase au flori în ele. Ați lucrat în grădină, le-ați tuns și le-ați îngrijit, iar în fiecare zi vă bucurați de o recompensă. Vă tăiați câte o floare frumoasă pentru fiecare vază de pe poliță. În cea de-a șaptea zi nu lucrați în grădină, pentru că respectați Sabatul, dar nici nu tăiați o floare pentru a o așeza în vaza de pe poliță. Vă stresează gândul de a merge în grădină. Vă face să vă întrebați cine vă va vedea acolo. Vă face să vă întrebați câtă muncă este prea multă și dacă veți vedea ceva pe tufa de trandafiri care trebuie tunsă.

În schimb, treceți pe lângă poliță, zâmbind la vederea celor șase vaze care sunt umplute cu flori, iar apoi privirea vă cade asupra celei de-a șaptea, goală, iar acest lucru vă stresează!

Îmi place să îmi imaginez că dacă Isus Însuși ar fi prezent, ar merge în grădină și v-ar aduce un buchet bogat pentru vaza de Sabat. V-ar săruta pe frunte pentru a vă îndepărta stresul, S-ar așeza și v-ar șterge lacrimile în timp ce încordarea vi se transformă în fericire.

Poate nu este cea mai bună ilustrație, însă restricțiile și legalismul pe care le așezăm într-un cadou atât de fumos precum Sabatul ne fură adesea bucuria.

Data viitoare când ceea ce faceți sau nu faceți vă umple Sabatul de stres, amintiți-vă ilustrația vazelor și a florilor. Luați-vă un minut și gândiți-vă la Isus. Dacă ați fi doar cu El, ce ați face pentru dumneavoastră, pentru familia dumneavoastră, pentru Sabatul dumneavoastră?

Sursa: Adventist Review