Noutăți

Info Adventist

Tehnologie de monitorizare care le permite pacienților de COVID-19 să se recupereze la domiciliu

Rețeaua de sănătate AdventHealth (AdventHealth) declară că 8 000 de pacienți au beneficiat deja de această tehnologie.

Odată cu înmulțirea cunoștințelor despre COVID-19, progresele în privința îngrijirii bolnavilor schimbă modul în care oamenii se recuperează după infectarea cu acest virus și ajută la reducerea răspândirii acestuia. La debutul pandemiei, cele două opțiuni de recuperare erau fie spitalizarea, fie izolarea acasă, lăsându-i pe mulți fără prea multe soluții.

Pentru ameliorarea acestei situații dureroase pentru cei aflați în dificultate, AdventHealth a început să ofere monitorizare la domiciliu a pacientului. Acest serviciu asigură liniște sufletească și siguranța unei echipe de îngrijire, alături de confortul propriei locuinței, acoperind astfel un gol potențial periculos în îngrijirea pacienților cu COVID-19.

După evaluarea situației pacienților, AdventHealth le poate asigura un oximetru, un termometru și o aplicație care să îi țină conectați cu o asistentă. Aceasta monitorizează evoluția bolii și îi ajută să se recupereze în siguranță după COVID-19.

„Această tehnologie este un pas important în transformarea AdventHealth într-o entitate orientată spre pacient, care are ca scop extinderea îngrijirii bolnavilor dincolo de pereții spitalelor ei”, a spus Reetu Singh, director medical general responsabil de păstrarea documentației clinice în cadrul AdventHealth. În cadrul proiectului, Singh a răspuns de dezvoltarea protocoalelor clinice și de supravegherea implementării. „Pacienții sunt conectați cu echipa lor de îngrijire 24/7, care poate să intervină încă de la primele semne de agravare a bolii. Informațiile și cunoștințele acumulate prin această monitorizare pot fi extrem de utile în cazul în care pacientul are nevoie de o îngrijire mai specifică.”

Întrucât beneficiile pacientului sunt evidente, cum ar fi rezultatele îmbunătățite și reducerea nevoii de internare în spital, tehnologia îi ajută de asemenea pe profesioniștii în îngrijirea sănătății și, totodată, comunitatea.

„Prin monitorizarea în siguranță a pacienților cu forme mai puțin severe de COVID-19 și a celor suspecți de infectare, aflați la domiciliu, lucrătorii din domeniul sănătății își pot concentra eforturile pe pacienții mai gravi din spitale și sunt mai puțin expuși virusului, economisesc echipamentul individual de protecție și sunt asigurate suficiente paturi de spital pentru cei care au nevoie de ele”, a spus Singh.

Mary Pinkerton, manager general de asistență clinică și siguranță a pacienților pentru AdventHealth, a coordonat implementarea și organizarea echipelor medicale de monitorizare de la distanță, formând echipe care pot să ofere asistență atât medicală, cât și emoțională de la distanță pacienților care se recuperează acasă.

„Într-o perioadă în care lumea trăiește în neliniște și necunoscut, am știut că este nevoie să ne unim eforturile pentru a-i ajuta pe oameni să rămână liniștiți și în siguranță folosind cele mai noi tehnologii de îngrijire la distanță”, a spus Pinkerton. „Am auzit în glasul pacienților noștri dorința de a primi sprijin emoțional chiar și atunci când trec prin procesul de recuperare. Asistentele noastre care i-au monitorizat pe pacienți de la distanță au fost mereu la dispoziția lor, ori de câte ori au avut nevoie, fie cu un mesaj de încurajare care să-i anime, fie cu o rugăciune sau chiar cântându-le «La mulți ani», dacă erau singuri în acea zi specială pentru ei.”

Până în prezent, mai mult de 8 000 de pacienți au apelat la serviciul de monitorizare la domiciliu pentru a se însănătoși în siguranță după infectarea cu COVID-19, fiind îngrijiți de o asistentă de la AdventHealth. Întrucât pandemia actuală produce noi provocări și oportunități de a oferi mijloace de îngrijire personalizată, AdventHealth plănuiește să continue implementarea de noi oferte centrate pe pacient, care să vină în întâmpinarea pacienților acolo unde se află, chiar și acasă.

Sursa: Adventist Review