Noutăți

Info Adventist

Teama, anxietatea și sănătatea mintală

În această perioadă, emoții precum teama sau anxietatea nu ne sunt străine. Sunt, probabil, unele dintre cele mai comune emoții pe care le simțim, însă adesea suntem mai reluctanți să recunoaștem simțămintele de teamă sau anxietate decât pe cele de bucurie sau fericire. Rușinea și stigmatul le sunt adesea asociate, iar multe emoții sunt considerate a fi indicatori ai slăbiciunii. Trebuie să fim puternici; trebuie să ne adaptăm la orice situație.

Potrivit cercetătoarei în neurologie Lisa Feldman Barrett[i], emoțiile apar atunci când creierul prevede nevoia de energie a trupului într-o anumită situație și răspunde la această nevoie secretând hormoni în sânge, ceea ce duce la eliberarea de energie din depozitele noastre. Acești hormoni sunt numiți hormoni ai stresului, deși poate ar trebui să-i numim hormoni ai energiei. Atunci când sunt secretați, creează o anumită senzație în trupul nostru, în funcție de situația cu care ne confruntăm. Pe baza acestei situații, sentimentelor le-am dat nume precum anticipare, anxietate, dezgust, bucurie, teamă și așa mai departe. Aceste concepte diferă de la o cultură la alta. Nu avem toți aceleași concepte cu privire la emoții. În consecință, în creier nu există regiuni rezervate pentru anumite emoții. Creierul este atât de minunat și atât de eficient, atât de bine gândit!

Aceste predicții au loc de-a lungul întregii zile. De obicei ne confruntăm cu situații cu care suntem familiarizați, în care nu există incertitudine, iar datorită experiențelor anterioare, sistemul creierului știe de câtă energie are nevoie. Suntem, astfel, într-o stare neutră din punct de vedere emoțional.

Ce facem atunci când avem nevoie de mai multă energie?

Dar ce ne face să ne așteptăm la o nevoie mai mare de energie? Gândurile și ideile noastre. Creierul nu prevede o nevoie mai mare de energie decât dacă îi oferim o anumită interpretare a prezentului sau a viitorului.

Dacă mă gândesc, de exemplu, că în chiuveta din bucătărie se află un păianjen mare și veninos, m-aș putea gândi și că trebuie să îl înfrunt sau să fug; în consecință, am nevoie de mai multă energie. În mod automat, creierul îmi pune la dispoziție toată energia de care am nevoie. O pot simți trecând prin tot trupul. Dacă mă gândesc că pata aceea neagră din chiuvetă este un smoc de păr, nu am nevoie de mai multă energie. Pur și simplu întind mâna, o iau și o arunc în coșul de gunoi – până când îmi dau seama că este un păianjen!

Aceste predicții au la bază gândurile, convingerile și încrederea noastră. Convingerile noastre sunt influențate de experiențele anterioare sau de cunoștințele pe care le-am dobândit de-a lungul călătoriei noastre, precum și de mediul în care am crescut. De exemplu, eu nu mă îngrijorez niciodată cu privire la șerpi când sunt în natură. Indiferent de locul în care călătoresc, nu mă gândesc niciodată la ei. Pentru mine e ca și când nu ar exista. Acolo unde am crescut nu am văzut șerpi. Însă, dacă aud sunete asemănătoare șuieratului vântului, am emoții, deoarece am fost martorul puterii distrugătoare a vânturilor puternice. Experiențele creează reacții și emoții diferite.

Anxietatea

Anxietatea este caracterizată de idei carastrofale. Este asemenea legii lui Murphy: „Dacă ceva poate să meagă prost, va merge prost.” Abilitatea noastră de a ne imagina catastrofe este nelimitată. Însă, în acest aspect, nu sutem toți la fel. Unii dintre noi se gândesc la toate lucrurile rele care se pot întâmpla, în timp ce alții par a nu se îngrijora niciodată. Ambele abilități sunt valoroase, însă este important ca între ele să existe un echilibru.

Imaginați-vă doi prieteni care vor să călătorească împreună cu mașina. Cel anxios ar putea anticipa că vor face pană, că vor rămâne fără benzină, că vor avea probleme cu motorul, că vremea va fi rea și așa mai departe, făcându-și bagajul în consecință. Celălalt se concentrează doar asupra vremii frumoase, așa că principala sa preocupare va fi să ia cu el o pereche de ochelari de soare și câteva haine de vară. Ambii călătoresc spre locuri necunoscute și ambii simt furnicături în abdomen. Cel anxios crede că are un nod în stomac, iar celălalt spune că are fluturi în stomac, deoarece anticipează că se vor întâmpla lucruri bune. Cele două concepte au la bază interpretări diferite ale aceleiași situații. Nu spun că simt același lucru, însă în trupul lor au loc procese similare – poate de intensități diferite.

Este bine că primul dintre cei doi prieteni a luat cu el lucruri necesare în cazul în care au pană, deoarece sunt pregătiți, iar hainele de vară nu le-ar fi utile. Astfel, nu este rău să fim prevăzători atâta timp cât nu devenim prea preocupați de lucrurile rele care s-ar putea întâmpla.

Nimeni nu este imun

Deși sunt psihiatru și terapeut specializat în terapia cognitiv-comportamentală, nu sunt imun la emoții precum anxietatea. Faptul că lucrez cu ele în fiecare zi nu înseamnă că nu le experimentez în viața mea.

Îmi amintesc că în primul an de facultate am avut un examen la chimie programat într-o sâmbătă. Mai fusesem în situații similare în școala generală și în liceu, însă de data aceasta era diferit. Acum eram în universitate, în mecca științei. De ce i-ar păsa cuiva de religia și convingerile mele? Probabil îmi vor respinge cererea de a susține examenul într-o altă zi. Am ajuns să mă gândesc chiar la exmatriculare și la imposibilitatea de a-mi împlini visul de a deveni medic, ajungând să lucrez într-un domeniu care nu mă interesa. Mă aștepta o viață nefericită (știu, cam exageram!).

Acestea erau gândurile mele, însă nu era și realitatea. Când mi-am făcut curaj să vorbesc cu profesoara de chimie și să îi prezint situația, a spus că nu mă putea ajuta în cazul acelui examen. În schimb, a fost dispusă să programeze următorul examen într-o altă zi, astfel încât să le pot susține pe amândouă în același timp. De-a lungul celor șase ani de facultate, am fost nevoit să solicit schimbarea datei examenelor aproape în fiecare semestru. Responsabilul cu programarea examenelor ajusese să mă cunoască, iar când intram în biroul său mă saluta spunându-mi: „Bună! De data asta ce trebuie să schimbi?” Aveam o ințelegere cu el: puteam susține examenele cu o zi înaintea colegilor mei, iar el avea încredere că nu voi spune nimănui ce subiecte au fost. Situația era cu totul alta decât cea pe care o anticipasem în primul an și am învățat să nu mă mai îngrijorez atât de mult și să am încredere în conducerea lui Dumnezeu atunci când acționez în concordanță cu voia Sa.

Să ne lăsăm frământările în grija lui Iisus

Iisus a vorbit despre păsările cerului și despre crinii de pe câmp (Matei 6:25-34), spunând că Cineva are grijă de ei. Păsările nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la hrană, deoarece Tatăl nostru ceresc le va oferi tot ce au nevoie. Nu vă îngrijorați cu privire la ziua de mâine, a spus El. Trăiți ziua de azi, trăiți acum. Orice se va întâmpla, se va întâmpla în viitor, iar atunci veți vedea și veți ști ce este.

Uneori este mai ușor de spus decât de făcut. Însă cu cât ne asumăm mai des riscul de a avea încredere în Dumnezeu, cu atât mai mult crește încrederea noastră în El. Aceasta a fost experiența mea – atât la nivel personal, cât și la nivel profesional.

Temerile de azi

În ultimele luni, majoritatea dintre noi, indiferent de colțul de lume în care trăim, am fost amenințați de posibila îmbolnăvire de Covid-19.[ii] Oamenii se tem de boală în sine, dar, mai mult de atât, se tem de efectele izolării și de implicațiile financiare ale măsurilor luate de guvernele din numeroase țări. Știrile cu care suntem bombardați din oră în oră nu ajută nici ele. Unele griji sunt cauzate de o realitate pe care nu o putem schimba, însă putem schimba modul în care o interpretăm. Ne putem transforma gândurile din „Nu pot” în „Este dificil, însă voi face față”. Ne putem confrunta cu situații devastatoare, însă trebuie și putem să ne continuăm viețile. Putem merge mai departe. Atunci când a vorbit despre păsările cerului, Iisus a subliniat faptul că, pentru Dumnezeu, suntem mult mai importanți decât ele și că El nu ne va lăsa și nu ne va părăsi. Când avem nevoie de El, El e acolo. În chinuri, trebuie să nu pierdem din vedere cine este El.

Sentimentele și emoțiile nu ar trebui să deranjeze pe nimeni și nu ar trebui ridicularizate nici de ceilalți, nici de noi înșine. Ele sunt doar reacții la gândurile și experiențele noastre. Nu ar trebui să le ascundem, ci să vorbim despre ele. Astfel, gândurile noastre pot fi analizate, pot fi explorate noi interpretări, iar emoțiile pot fi aduse la normalitate. Uneori gândurile noastre sunt atât de rigide și de înrădăcinate în modul nostru de a fi, încât nu putem scăpa de ele fără ajutor profesionist. Nu ar trebui să ne fie rușine să îl cerem.

Dar chiar și atunci când apelăm la ajutor de specialitate, ar trebui să ne amintim faptul că Dumnezeu are grijă de noi și El este conștient pe deplin de nevoile noastre temporare.

„Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:32-34).

Ar trebui să ne îndreptăm gândurile asupra lucrurilor bune, adevărate și onorabile din viață. Să ne concentrăm asupra Cuvântului care a venit în această lume pentru a o face mai bună, pentru a vindeca și a alina, pentru a oferi un viitor plin de speranță.

El ne asigură: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).

[i] Lisa Feldman Barrett, How Emotions Are Made: The Secret Life of the Brain, Kindle edition (New York: Harcourt Mifflin Harcourt Pub., 2017).

[ii] Consultați Emily A. Holmes et al., “Multidisciplinary Research Priorities for the COVID-19 Pandemic: A Call for Action for Mental Health Science,” The Lancet Psychiatry, April 2020.