Info Adventist

Tabăra de Exploratori „Ice Age 3”

În perioada 7-12 ianuarie, la Centrul de tineret Sătic, într-un cadru natural deosebit, s-a desfășurat Tabăra de exploratori din Conferința Oltenia. Cei 90 de participanți s-au bucurat de activitățile organizate, dintre care amintim seminare specifice vârstei, ateliere, drumeții și jocuri. De asemenea, în cadrul programului, au fost promovate mai multe metode interesante și inedite de studiere a Bibliei.

Invitatul special a fost Beniamin Stan, directorul asociat pentru exploratori și licurici al Departamentului Tineret din cadrul Uniunii de Conferințe. Acesta, alături de echipa de colaboratori, pastori și instructori, a reușit să capteze atenția celor prezenți creând contextul apropierii tuturor de valorile spirituale. În ciuda faptului că zăpada a lipsit, participanții au profitat de timpul petrecut împreună. La final, tristețea cauzată de încheierea taberei a fost alungată de perspectiva întâlnirii la următoarele evenimente din anul 2018. Până atunci nu rămâne decât speranța că în fiecare zi, exploratorii vor avea un singur răspuns la chemarea Pentru Domnul și anume : Gata oricând!