Info Adventist

Sugestii de lectură – Socio-antropologia religiilor

Fenomenul religios este extrem de complex, așa că studierea lui cere abordări multidisciplinare. Una dintre cele mai utile este cea sociologică…

SOCIO-ANTROPOLOGIA RELIGIILOR, de Claude Riviere, Editura Polirom, Colecția Sociologie Antropologie, 2000…

Claude Rivière a fost profesor emerit de antropologie la Universitatea Sorbonna-Paris V, decan al facultății din Guineea și șef de departament la Universitatea din Togo. A publicat, între altele: Classes et stratifications sociales en Afrique (1978), Les Liturgies politiques (1988), Socio-anthropologie des religions (1997), ( adică prezentul volum).

Lucrarea asociază și confruntă, deopotrivă, ideile recente ale sociologiei cu problemele clasice ale etnologiei. Autorul analizează din perspectiva comparatistă și istorică domeniul antropologiei religioase, credințele și miturile, sărbătorile, riturile și ritualurile de posedare. O atenție deosebită este acordată magiei, vrăjitoriei, șamanismului și dinamicii religioase în general.

Domeniul antropologiei religioase:

-Religia si sacrul;

-Figuri ipotetice ale religiei primitive;

-Scurt istoric al antropologiei religioase.

Spune autorul despre această lucrare: „Despre religie știm, desigur, cu toții câte ceva; problema este ce anume știm și despre ce religie ? Dacă pentru mulți occidentali religia a ajuns astăzi o preocupare minoră, nu înseamnă că pentru un african sau srilankez ea nu poate fi importantă, Din punctul de vedere al credinciosului evreu, creștin, musulman sau hindus, cărțile sfinte nu conțin mituri (prea prăfuite !), ci adevărul curat. Ca și cum mitul n-ar fi o modalitate de exprimare a ceea ce oamenii apreciază ca adevărat. Când îl citim pe Levi-Strauss, ne dăm seama că miturile popoarelor considerate multă vreme sălbatice nu sunt deloc mai ridicole decât miturile Greciei sau Romei antice, atât de admirate de umaniști. Odată ce am cunoscut însă și alte culturi în afară de cultura noastră, începem să ne întrebăm dacă nu cumva multiplicitatea formelor religioase nu este incompatibilă cu ideea de Adevăr, Bine și Frumos, principii supreme și strâns legate între ele la Platon și Aristotel. Există, oare, o esență a divinului care să poată concilia diversele convingeri privitoare la acest subiect ? Bine-ar fi ca filosoful sau teologul să dețină răspunsul !”(p.7)

Autorul se străduiește să facă inteligibile cu ajutorul etimologiei și a unor definiții din ce în ce mai precise sensul cuvintelor „religie” și „sacru”, repunerea în discuție a unei serii de prejudecăți legate de „mister” , „revelație” , „monoteiesm” , „evoluție socială”, prezentarea obiectului, subiectului, modalităților de expresie și funcțiilor religiei și ambiguității sacrului și caracterul variabil al acestuia de-a lungul istoriei și de la o cultură la alta.

Cartea este împărțită în cinci părți, după cum urmează:

  • Partea I – Domeniul antropologiei religioase;
  • Partea a II-a – Credința în mituri;
  • Partea a III-a – Practica riturilor;
  • Partea a IV-a La periferia religiei;
  • Partea a V-a – Dinamicile religioase contemporane.
  • Concluzie – Religie și societate politică.

Este interesat de observat că autorul nu-și încheie studiul cu o concluzie, ci cu Puncte de suspensie:„Învățătura finală nu este aceea că trebuie să ieșim din lumea care ne înconjoară sau să refuzăm societatea, ci să dăm un sens vieții, lucru pe care-l facem cu toții prin credințe și ritualizări ale vieții noastre colective, individuale sau profane. Eu nu pot dovedi că o anumită religie este cea mai bună, dar pot spune cu certitudine că, în marea lor majoritate, și indiferent cărei religii îi aparțin, credincioșii practicanți sunt susținuți în modul lor de viață de credință, de speranță și de o dăruire pentru ceilalți pe care creștinismul o numește caritate și care îi împinge către propria transcendere și către dobândirea seninătății în însuși efortul de a practica virtutea. Nici o constatare punctuală nu poate fi generalizată. Nici un sfat nu este bun pentru toată lumea. Dacă antropologia nu este câtuși de puțin un organism de consiliere, ea poate cel puțin demonstra, cu exemple, că supremul Bine, chiar închipuit în nenumătate feluri, nu stă în violență, în ură, în sfâșiere, în dispreț. Astăzi întoarcerea Occidentului descumpănit către un Orient mistificat are, probabil, sensul unei căutări a căii, adevărului și vieții”.(p.187)

Lectură utilă și meditativă…

Dr. Valeriu Petrescu