Info Adventist

Sugestii de lectură – Metamorfozele cetății – eseu despre dinamica Occidentului

Vrând- nevrând facem parte din Occident, deși suntem așezați cam la o margine a lui, așadar ne cam interesează să știm devenirea Occidentului și, mai ales, devenirea religiei Occidentului, adică a creștinismului…

METAMORFOZELE CETĂȚII – ESEU DESPRE DINAMICA OCCIDENTULUI, de Pierre Manent, Editura Humanitas, Colecția Eseu, 2012…

Pierre Manent (născut la Toulouse,Franța în 6 mai 1949) este un om de știință și universitar francez profilat pe filozofie politică. Predă această disciplină la Ecole des Hautes Etudes et Sciences Sociales, la Centre de recherches politiques Raymond Aron. În fiecare toamnă este visiting profesor la Boston College la Departamentul de Științe Politice.După absolvirea Ecole Normale Superieure a devenit asistentul lui Raymond Aron la College de France. A fost, de asemenea, unul dintre fondatorii trimestrialului Commentaire și a rămas un colaborator constant al acestei publicații.

Pierre Manent este o figură cheie a filosofiei politice franceze contemporane și opera lui a ajutat la redescoperirea tradiției liberale franceze. Manent este un eurosceptic și un liberal clasic și a fost numit de The Weekly Standard: „ cel mai profund dintre filosofii eurosceptici”.

Opera sa cuprinde o mulțime de titluri dintre care amintim: Tocqueville et la nature de la democratie(1982); Les Liberaux(1986); Histoire intellectuele du liberalism: dix lecons(1987)(apărută în românește la Humanitas(1992,2003) ca: Istoria intelectuală a liberalismului); La Cite de l’homme(1994) (apărută în românește la Humanitas(1998) ca: Cetatea omului); Naissances de la politique moderne: Machiavelli, Hobbens, Rousseau(2000); Cours familier de philosophie politique(2001)( apărută în românește la Humanitas(2003) ca: O filozofie politică pentru cetățean); La Democratie de notre temps(2002); L’Amour et l’amitie d’Alain Bloom(2003); Une education sans autorite ni sanction? (2004); La raison des nations(2006)(apărută în românește(2007)ca: Rațiunea națiunilor: reflecții asupra democrației în Europa); Ce que peut la literature(2006); Enquete sur la democratie: Etudes de philosophie politique(2007);Les Metamorphoses de la cite: essai sur la dynamique de l’Occident(2010); Le regard politique(2010).

În Introducere, Pierre Manent aruncă din primele cuvinte o serie de afirmații tranșante despre modernitate: „Suntem moderni de mai multe secole. Suntem astfel și așa vrem să fim. Această voință orientează întreaga viață a societăților noastre occidentale. Adesea e criticat un aspect sau altul al modernizării: unii chiar critică „modernitatea” ca atare, dar toate eforturile „conservatoire” n-au reușit decât cel mult să încetinească mișcarea, în vreme ce acțiunile propriu-zis „reacționare” s-au soldat în general cu o accelerate a mișcării. Așadar, vrem să fim moderni. Ne poruncim nouă înșine să fim moderni. Dar dacă această voință acționează de secole, dacă această poruncă e dată și este în vigoare de veacuri înseamnă că încă n-am reușit să fim cu adevărat moderni, că , de fapt, capătul drumului, pe care am crezut că-l vedem concretizându-se de mai multe ori, s-a dovedit înșelător, un soi de miraj; că 1789, 1917, 1968, 1989 nu sunt decât etapele amăgitoare ale unui drum care nu știm încotro duce. Evreii au avut noroc, n-au rătăcit prin deșert decât patruzeci de ani.”(p.7)

Vorbind despre ceea ce îi interesează pe oamenii credinței, Pierre Manent spune: „Imperiul occidental renunță la libertatea cetății, dar promite unitatea și pacea. Promisiune pe care nu și-a ținut-o – sau nu și-a ținut-o total -, dar, ca în cazul cetății, energiile politice și spiritual supraviețuiesc partial eșecului formei, iar ideea va marca Occidentul nu numai prin prestigiul durabil al Imperiului Roman, ci și sub o formă cu totul nouă, specifică și ea Europei, și anume Biserica, Biserica Catolică, adică universală, care-și propune să-i reunească pe toți oamenii într-o comunitate nouă, mai delimitată decât cea mai închisă cetate, mai întinsă decât cel mai vast imperiu. Dintre toate formele politice ale Occidentului, Biserica este cea mai plină de făgăduințe, fiindcă propune, cum tocmai am spus, o comunitate care este deopotrivă cetate și imperiu, dar e și cea mai dezamăgitoare, fiindcă nu reușește niciodată, nici măcar pe departe, să facă efectivă această asociere universală a cărei dorință a trezit-o.”(p.11).

Sau în alt loc, despre acelaș lucru: „Astăzi, în Europa, intreprinderea civică e astenică, și Cuvântul religios aproape inaudibil. Cei doi poli între care se întindea de multă vreme arcul occidental și-au pierdut vigoarea.”(p.15).

Despre situația modernității Occidentului, autorul spune: „Din pricina conflictului și concurenței autorităților, europenii sunt asaltați de cuvinte prestigioase și contradictorii – cuvintele Bibliei, cuvintele filosofilor greci, cuvintele oratorilor și istoricilor romani – și nu știu pe care să le rețină, pe care să le dea la o parte. Ei nu știu, așadar, cum să acționeze, nu știu să răspundă la întrebarea: ce-i de făcut? Cuvintele și acțiunile sunt disjuncte sau prost legate între ele. Momentul modern cristalizează când se declanșează efortul de a lega mai viguros și mai riguros cuvântul de acțiune și acțiunea de cuvânt. E însăți mișcarea strategică a Reformei. Autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu era împărțită între Sfintele Scripturi și Tradiția Bisericii, dar Scripturile însele nu erau accesibile decât prin intermediul Bisericii, în primul rând în limba acesteia, latina. Luther a vrut să lege nemijlocit credința creștinului de Cuvântul lui Dumnezeu așa cum îl găsim în Scripturi, îndepărtând cu hotărâre mijlocirea autoritativă a Biserici și – în acest scop – traducând textul sacru în limba vorbită și înțeleasă de credincioși. Sola Scriptura, Doar Scriptura.”(p.12).

Mă voi opri să tot citez, lăsându-vă plăcerea de a descoperi singuri conținutul gândurilor autorului.

Lucrarea este împărțită în trei:

  • Experiența originară a cetății;
  • Enigma Romei;
  • Imperiul, Biserica, națiunea.

Mai ales partea a treia este de un interes special, fiindcă analizează dintr-o perspectivă originală rolul Bisericii și a creștinismului, în general, în devenirea a ceea ce azi trăim cu toții, adică cultura Occidentului…

A bon entendeur salut…cum ar zice Pierre Manent…

Dr. Valeriu Petrescu

Vizualizări: 107