Info Adventist

Sugestii de lectură – Magie și superstiție la evrei

În general, suntem foarte puțin conștienți cât de tributari suntem culturii populare a epocii în care trăim, datinilor, superstițiilor, eresurilor…

MAGIE ȘI SUPERSTIȚIE LA EVREI – UN STUDIU ASUPRA RELIGIEI POPULARE, de Joshua Trachtenberg, Editura Herald, 2018…

Joshua Trachtenberg(1904-1959) s-a născut în Londra, dar familia s-a mutat în Statele Unite când avea trei ani. A fost hirotonit ca rabin în 1936 la Hebrew Union College și a slujit în multe congregații. A activat mult în diverse arii de cercetare a lumii evreiești. A realizat o cercetare a condițiilor religioase din Israel în 1951-1952, care a fost sponsorizată de Central Conference of American Rabbis și de Union of American Hebrew Congregations. A activat intens în zona sprijinirii comunitare. A fost președinte al Jewish Community Council (1939–1946) în Easton și, fiind un sionist ardent, a fost identificat cu Labour Zionist movement.

Cea mai notabilă carte a sa este Jewish Magic and Superstition ( adică prezenta lucrare), dizertația  sa de doctorat la Columbia University. Cartea a fost tipărită în 1939, 1961 și 2004, ceea ce înseamnă că actualitatea acestei lucrări nu s-a pierdut peste ani. Din substanța acestei cărți a mai apărut una: The Devil and the Jews (1943, retipărită în 1966), care examinează relația  concepției medievale de antisemitism cu variantele moderne ale acesteia.

MAGIE ȘI SUPERSTIȚIE LA EVREI – UN STUDIU ASUPRA RELIGIEI POPULARE, este o carte bine fundamentată științific, cu o construcție solidă și ordonată și care abordează un subiect prea puțin studiat.

Spune autorul despre ideea de bază a acestei cărți: „A înțelege un popor – și, prin intermediul lui, a înțelege umanitatea – înseamnă a vedea viața acestui popor în ansamblu. Aceasta a fost o sarcină extrem de dificil de îndeplinit atunci când a fost vorba  despre evrei, pentru că viziunea lumii asupra lor a fost întunecată de ochelarii cu lentile de culoarea prejudecății. Dacă, pe de o parte, prejudecățile cristologice și antisemite au dezvăluit doar o hoardă imfamă de blasfemitori și paraziți, pe de altă parte, o perspectivă istorică limitată de Scriptură a înfățișat o bandă exaltată de profeți, vânați și persecutați probabil ca urmare a viziunii și temerității lor. Între acestea două extreme – care i-au condamnat pe evrei deopotrivă la cea mai nefericită existență – ca un popor normal, cu toate defectele și virtuțile umanității, el și-a continuat cursul normal de-a lungul istoriei oricât de anormale ar fi fost condițiile pe care trebuia să le înfrunte. Aceasta este poate cea mai mare realizare a evreimii – care deși a trebuit să facă față unui mediu permanent ostil, ca care toate popoarele au trebuit să se confrunte, și-a păstrat totuși echilibrul, a rămas un membru normal al familiei umane, ajungând chiar până la a avea în plus, pe lângă straniile sale virtuți și defecte, și toate rătăcirile obișnuite neamului omenesc.[…]

Dar, pe lângă această dezvoltare formală (cea legalistă), a existat și o elaborare constantă a ceea ce putem numi „religie populară” – concepții și practici care n-au avut niciodată parte de deplină aprobare din partea conducătorilor religioși, dar care s-au bucurat de o popularitate atât de mare, încât n-au putut fi excluse în totalitate din sfera religiei. De felul acesta au fost credințele cu privire la demoni și îngeri dar și multe obiceiuri superstițioase fondate pe aceste credințe, care, pe căi mai mult sau mai puțin ocolite, au devenit o parte a iudaismului; rămase la periferia vieții religioase, practicile magice nu s-au desprins niciodată complet de dogmele credinței, dogme pe care însă le-au întins până aproape de punctul de rupere. Dacă numim aceste lucruri „religie populară” este pentru că ele exprimă poziția comună a oamenilor în opoziție cu atitudinea Sinagogii în privința universului.”(p.9-10).

Așadar, carte se ocupă de aceste subiecte pe o perioadă de aproape două mii de ani, cu un accent deosebit pus asupra perioadei de până la 1600 d.Hr.

Autorul mai adaugă o explicație necesară neevreilor care vor aborda lectura acestei cărți: „Evreimea a fost împărțită în două grupuri mari, sefarzii, ce reprezintă cultura Europei de Sud (Spania, Africa de Nord, Italia și, în zilele noastre , țările Mediteranei de est), și așkenazii, ce provin de pe meleagurile germanice și care constituie astăzi cea mai mare parte a evreilor din Europa și din Americi.”(p. 12).

O carte binevenită, din care cititorul atent și predispus gândirii a ce citește, va putea înțelege mai bine resorturile care fac în mod inevitabil ca adevărul religios să fie alterat de idei ciudate și chiar stranii, de origini diferite, dar care se constituie în ceea ce în mod obișnuit numim tradiție, indiferent de natura ei și, cu atât mai pregnant, când este vorba de tradiții religioase.

Și, apropo, acesta este un proces viu, perpetuu, în continuă mișcare, și nici o biserică n-a reușit vreodată să se sustragă pe deplin influențelor acestui proces.

O lectură interesantă, utilă și generatoare de gândire aplicată…

Dr. Valeriu Petrescu