Info Adventist

Sugestii de lectură – Jurnalul fericirii

O scriitoare americană foarte cunoscută, Ellen White, spunea că lumea are nevoie de oameni care să stea de partea principiilor, pe care să fie gata să le apere chiar cu prețul vieții…

JURNALUL FERICIRII, de N. Steinhard, Editura Polirom în colaborare cu Mănăstirea Rohia, 2008…

Nicolae Aurelian Steinhardt (1912-1989) a fost, în primul rând un mare om de caracter, unul care și-a apărat principiile cu prețul vieții. A fost scriitor, critic literar, eseist, jurist, publicist.

S-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon. Familia sa era de origine evreiască. Tatăl, Oscar, era inginer și arhitect și studiase în Elveția, avându-l coleg pe Albert Einstein. Mama era înrudită cu Sigmund Freud, pe care Steinhard a avut ocazia să-l întâlnească la Viena.

Între anii 1919-1929 a urmat cursurile școlii primare (în particular și la școala Clementa) și ale Liceului Spiru Haret.Printre colegii de aici s-au numărat Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescuș.a. Deși era singurul elev de confesiune mozaică, a urmat alături de colegii săi cursurile de religie creștină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Debutează la revista Vlăstarul. Și-a luat bacalaureatul în 1929. După 1929 a frecventat cenaclul literar Sburătorul al lui Eugen Lovinescu. Și-a luat licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar în 1936 și-a susținut la București doctoratul în drept constituțional.

Publică câteva volume și o mulțime de articole în reviste literare. În perioada 1936-1939 face călătorii de studii la Paris, Berlin și Londra.

După instaurarea regimului comunist este dat afară din slujbă și i se interzice să publice. În 1958 este arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că dacă refuză, va fi arestat și implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

La 15 martie1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează în religia ortodoxă, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic” (cf. Jurnalul fericirii).

Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Conceput în închisoare este redactat din memorie la începutul anilor 1970 după eliberarea sa, această primă variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. Jurnalul fericirii este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.

După eliberarea sa din închisoare vizitează des Mănăstirea Rohia din Maramureș, unde, în 1980, se retrage, călugărindu-se și ocupându-se de biblioteca mănăstirii până la moarte în 1989.

JURNALUL FERICIRII este o carte care șochează prin însuși titlul ei. Să fii în închisoare pentru convingerile tale și să scrii despre fericire este neobișnuit. Stilul lui N. Steinhard, unul plin de erudiție, împănat cu divagații culturale, făcând recurs la vasta sa bogăție de cultură, este, în același timp, neașteptat de uman și accesibil oricărui cititor.

„O carte splendidă, amestec inextricabil de notație cotidiană, amintire, confesiune, hermeneutică, umor, tragedie, istorie, universitate, metafizică, fiziologie, citate de lectură…N.Steinhard dovedește aceeași uluitoare forță de pătrundere a adevărului lucrurile dincolo de coaja groasă a lucrului comun. Literatura noastră s-a îmbogățit cu o carte de primă mână, la care vom simți nevoia să ne întoarcem nu o dată, în clipe de restriște, dar și de bucurie.” – Nicolae Manolescu.

Îngrijitorul ediției, Virgil Bulat, menționează: „Am reliefat nu o dată că Jurnalul fericirii este în egală măsură o operă de bilanț existențial (asemenea Luntrei lui Caron a lui Lucian Blaga), dar și una conturând devenirea și cristalizarea unei conștiințe – în toate componentele ei: teologică și morală, civică și politică, estetică etc.”(p.13)

Cei care au principii, mai ales religioase, dar nu numai, vor găsi în lectura Jurnalului Fericirii un suport extraordinar pentru a –și întări convingerea nu numai că merită să-ți aperi cu tărie crezurile, dar și că, aceasta produce o adevărată fericire celui care alege să-și trăiască viața asrfel.

Lectură inspiratoare…

Dr. Valeriu Petrescu