Noutăți

Info Adventist

Sugestii de lectură – Isus al meu

În vremuri tulburi oamenii au tendința să se îndrepte spre lucrurile esențiale. În timp ce modele, trend-urile sociale, modelele propuse de mainstream-ul media sunt cele urmărite în mod obișnuit, în vremuri excepționale pamenii își regăsesc busola și încep să se preocupe de cele mai importante chestiuni ale vieții.

ISUS AL MEU, de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, 2020.

Constat că este prima carte a lui Gabriel Liiceanu pe care o prezint aici, așa că voi spune și câteva cuvinte despre autor.

Gabriel Liiceanu (n.1942) este un filosof și scriitor român . Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas , una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

După 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran,  după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune. În prezent este membru al Societății Române de fenomenologie.  A fost membru al Grupului pentru Dialog Social.

S-a născut la 23 mai 1942 la Râmnicu Vâlcea.  În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.

Începând cu clasa a V-a este elev al Școlii Medii nr. 12 (actualul Colegiu National „Spiru Haret”) pentru ca 3 ani mai târziu să se mute și să absolve Liceul Gheorghe Lazăr. Este absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii.

Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii ’70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu  „Școala de la Păltiniș” (stațiune de munte în care filozofu Constantin Noical își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Păltiniș și Epistolar, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă.

Între anii 1982-1984 a fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt.

În 1975 se transferă la Institutul de Istorie a Artei, unde va ocupa un rol de cercetătător până în 1989. În 1990 Liiceanu a devenit director al Editurii Humanitas , iar din 1992 este profesor la Facultatea de Filozofie a Universității din București.

În calitate de conducător al Editurii Humanitas , Gabriel Liiceanu a reeditat o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă.  Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filosofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu) literatura ( Eugen Ionesco, Lucian Blaga) și istoria ( memoriile lui Constantin Argentoianu, I.G. Duca ). Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian , carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului ( în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației ’27.

Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca  s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade  și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice.

Liiceanu este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Revistei 22,  membru în consiliul științific al New Europe College (1997-2005), membru în Consiliul de Administrație al TVR (1998-2002), și Președinte al Asociației Editorilor din România (1999-2006)

Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică.  („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea Despre limită o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.

Este autorul a o mulțime de cărți pe care le puteți găsi listate pe site-ul Editurii Humanitas.

Cam acesta este omul și ideile sale care au marcat profund cei 30 de ani trecuți din 1989. Pro sau contra Liiceanu, activitatea lui rămâne una de referință.

Explicând de ce s-a apucat să scrie o astfel de carte, autorul zice: De fapt, nu mi-am propus să conving pe nimeni de nimic. Am vrut pur și simplu să ofer un document de înțelegere obținut la capătul unui efort personal de gândire.”(p.14)

Și tot el spune, conștient de cum arată societatea românească contemporană: „Trăiesc într-o țară în care pietatea difuză e luată drept unitate de măsură a comportamentului firesc, în vreme ce lipsa ei sau, mai rău, reflecția liberă asupta temeiurilor credinței sunt judecate din capul locului ca o insuficiență structurală a omului incapabil de subtilități sufletești și de subțirimi spirituale menite să deschidă calea către marile realizări nevăzute. Trăiesc în mijlocul unui popor năruit de sărăcie și disperare, obișnuit să primească creștinismul ca pe o superstiție ceva mai cizelată. Trăiesc în țara unor intelectuali apți de subtile hermeneutici biblice, dar care nu știu să-ți spună întocmai  „ce cred” și „în ce cred” și a căror viață nu are, luată la bani mărunți, nimic creștinesc în ea. Cei mai mulți sunt agresivi și gata să te asimileze, dacă nu pactizezi cu credo-ul lor, liliacului orb care nu se simte bine decât în întunericul peșterii lui.”(p.14-15).

Mai notează Liiceanu două lucruri despre acest demers: „Pentru cititorul evlavios, această carte e scandaloasă. Habotnicul trebuie s-o evite cu orice preț. Ateul nu va fi satisfăcut. Cititorul instalat în certitudini va fi tulburat. În alt secol, ar fi fost socotită eretică și arsă pe foc. Dar cel ce trăiește în paradoxurile și nedumeririle propriei credințe, scepticul și însetatul de cunoaștere, aflați și ei în căutarea unor răspunsuri, se vor regăsi în întrebările presărate de-a lungul acestei călătorii.”

Și: „Despre Isus nu știu să spun decât atât: e ființa care a suferit cel mai mult din pricina felului în care arătăm noi, oamenii. I-a păsat de noi ca nimănui pe lume. De aici și încercarea lui de a crea o nouă stare morală omenirii, de a ne da alt chip interior. Nimeni, vreodată, nu ne-a propus o schimbare din adâncuri de o asemenea anvergură.”

O carte de citit și de meditat asupra ei.

Lectură incitantă…

Dr. Valeriu Petrescu