Noutăți

Info Adventist

Sugestii de lectură – Istoria Anabaptiștilor din România

Istoria diferitelor denominațiuni creștine este foarte importantă fiindcă ne ajută să înțelegem cum a păstrat Dumnezeu de-a lungul veacurilor aprinsă flacăra adevărului și cum, chiar și atunci când părea a se stinge, o reaprindea în altă parte.

ISTORIA ANABAPTIȘTILOR DIN ROMÂNIA – 1527-1768, de Alexa Popovici, Editura Făclia, Oradea, 2009.

Alexa Popovici (1915-1997) a studiat la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti, la Institutul Teologic de grad Universitar Ortodox din București. A urmat studiile doctorale la Indiana Christian University, Indianapolis, Indiana din USA, fiind una dintre cele mai reprezentative personalități ale baptiștilor din România, nu numai pentru că a fost Director al Seminarului Teologic Baptist din București în perioada (1957-1965) dar și pentru numărul mare de cărți pe care le-a scris, foarte bine documentate. Alexa Popovici a fost și pastor, și mai mult decât atât, un iubitor al vestirii Evangheliei, botezând în jur de 6000 de suflete.

ISTORIA ANABAPTIȘTILOR DIN ROMÂNIA este teza de doctorat a pastorului Alexa Popovici. Deși terminată încă din 1957, n-a fost publicată până în 1976.
Într-o recenzie făcută volumului apărut în 1976 la Chicago, la Editura Bisericii Baptiste Române, Lăpugean Emanuel-Zaharia scrie:

„În cartea Istoria Anabaptiștilor 1527-1768, Alexa Popovici prezintă cititorilor pasionați de istorie bisericească, așa cum spune și titlul, un scurt istoric de două veacuri și jumătate, legat de existența anabaptiștilor pe teritoriul României. Studiul său istoric este foarte bine documentat, el având acces și la literatura străină, îndeosebi la cea maghiară. El este de părere că primii anabaptiști își au existența chiar dinaintea Reformei, și sunt cei care au dus Reforma până la maturitate, nu doar o reformă teologică, ci și una practică.

În România, anabaptiștii își fac apariția pe filieră poloneză, și au ca loc de desfășurare Transilvania, între anabaptiștii transilvăneni și cei polonezi fiind o legătură destul de strânsă. Nu se știe însă exact anul apariției credinței anabaptiste pe meleagurile României, însă se știe, din mărturii externe, ale dușmanilor, că deja în 1527, anabaptiștii erau deja infiltrați în Transilvania și aveau mari succese, câștigând teren.

De-a lungul celor două veacuri și jumătate prezentate de Alexa Popovici, anabaptiștii au avut multe evenimente de înfruntat. Anabaptiștii erau urâți de toți, și mai mereu, erau persecutați. Ei nu aveau ca dușmani doar Biserica Romano-Catolică care îi prigonea cu o înverșunare acută, ci, mai trist, erau persecutați de multe ori chiar și de „compatrioții” de reformă, luterani și reformați.

Anabaptiștii din România au avut ca adepți oameni de seamă, cum ar fi Iacob Paleologul, Lutsomirschi, Andrei Fischer, Walter Francisc, Hugler Ioan Iacob, Hiertzl Konrad, David Francisc, cel din urmă perindându-se de-a lungul vieții sale de la Lutheranism (episcop) la Calvinism (episcop), apoi la Unitarieni, și în cele din urmă la Anabaptiști.

Autorul consideră, că anabaptiștii sunt strămoșii baptiștilor, între ei, ce-i drept existând și oarecare diferențe, însă fiind multe asemănări izbitoare în ce privește Cina Domnului, Botezul, Închinarea, și Principiile de organizare Eclesiologică. Cu toate acestea, cel mai asemănător obicei fiind spiritul misionar, potrivindu-se sloganul: „Fiecare Baptist un Misionar”.

Anul 1782 a fost ultimul în care s-a vorbit de anabaptiști în Transilvania.
Ca și cult religios, anabaptiștii au dispărut de pe scena românească publică, însă doctrinele au fost încă practicate pe ascuns, în familie, și, în cele din urmă, pe alocuri, au existat, în secolul XX, oameni care au mărturisit că în trecut primiseră credința anabaptistă. Autorul afirmă că între anabaptiști și prima biserică Baptistă germană fondată în 1856 la București există legături, cele două denominațiuni împletindu-se, și continuând împreună, datorită asemănărilor doctrinare, și practice.”

Cartea are șapte capitole, organizate cronologic:

  1. Știri despre anabaptiștii din Transilvania în veacul al XVI-lea;
  2. Anabaptiștii transilvăneni băștinași în veacul al XVII-lea;
  3. Anabaptiștii refugiați la Vințul de Jos;
  4. Viața și activitatea anabaptiștilor în veacul al XVII-lea;
  5. Viața și activitatea anabaptiștilor în veacul al XVIII-lea;
  6. Prigonirea și exterminarea anabaptiștilor;
  7. Rămășițe anabaptiste,

urmate de un Epilog, o Listă a domnitorilor și un Index.

Este o lectură care ne ajută să înțelegem că noi, adventiștii de ziua a șaptea, n-am apărut din neant, ci suntem urmași ai celor care, de-a lungul secolelor s-au luptat să rămână cât mai aproape de adevărul Scripturii.

Lectură utilă și pilduitoare…

Dr. Valeriu Petrescu