Noutăți

Info Adventist

Sugestii de lectură – Gafe strălucite – de la Darwin la Einstein – greșeli colosale ale unor mari savanți, care ne-au schimbat perspectiva asupra vieții și Universului

Avem, uneori, o imagine idealizată privitoare la marile personalități ale științei, considerându-i un fel de zei infailibili. Dar, se poate constata că, adeseori, sunt și ei doar niște oameni supuși greșelilor de tot felul.

GAFE STRĂLUCITE – DE LA DARWIN LA EINSTEIN – GREȘELI COLOSALE ALE UNOR MARI SAVANȚI, CARE NE-AU SCHIMBAT PERSPECTIVA ASUPRA VIEȚII ȘI UNIVERSULUI, de Mario Livio, Editura Humanitas, 2016.

Mario Livio s-a născut în București și a fost crescut de bunici atunci când părinții au fost forțați să emigreze în Israel din motive politice. A plecat din România în Israel la vârsta de cinci ani. A lucrat ca paramedic în armata Israelului în Războiul de șase zile din 1967, în războiul de Yom Kippur și în zboiul din Liban din 1982.

Și-a luat o licență în științe de la Hebrew University of Jerusalem, unMaster of Scienceîn fizica teoretică a particolelor  la Weizmann Institute, and a Ph.D. în  astrofizică teoretică la Tel Aviv University. A predat fizica la Technion – Israel Institute of Technology în perioada1981- 1991, înainte să se mute la Space Telescope Science Institute. Din 2000 Livio s-a concentrat pe studiul exploziilor supernovelor și în folosirea acestora în detreminarea ratelor de expansiune a universului. A studiat, de asemene, așa numitele energii negre, găurile negre și formarea sistemelor planetare împrejurul stelelor tinere. În 2009, American Association for the Advancement of Science (AAAS) Council l-au ales ca Fellow of the AAAS.

A primit numeroase distincții: Carnegie Centenary Professor in 2003, Danz Distinguished Lecturer in 2006, Resnick Distinguished Lecturer in 2006, Iben Distinguished Lecturer in 2008, and Terzian Distinguished Lecturer in 2011.

Este autorul a numeroase cărți de specialitate, unele dintre ele premiate. Printre acestea se află și Brilliant Blunders (2013) ( adică prezenta carte) care analizează greșeli științifice serioase ale cinci personalități notabile ale științei: Charles Darwin, Lord Kelvin, Linus Pauling, Fred Hoyle, and Albert Einstein.

Ce  îi deosebește pe marii savanți de ceilalți oameni de știință nu sunt doar succesele, ci și eșecurile. Darwin, Kelvin, Pauling, Hoyle și Einstein au comis „gafe strălucite”, nu simple erori, pentru că în spatele lor se ascund probleme care au împins cunoașterea „cu spatele la zid”, iar de aici au apărut noi perspective asupra lumii. Cartea lui Mario Livio dezvăluie momente critice din istoria științei și ne apropie de figurile marilor savanți – oameni, și ei, supuși fatalmente greșelii.

Despre abordarea subiectului analizat în această carte, autorul spune : „Immanuel Kant, marele filozof german, e autorul unei fraze celebre : „Două lucruri umplu sufletul cu o mereu nouă și crescândă admirație și venerație, cu cât reflectăm mai des și mai serios asupra lor : cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine.” În timpul care s-a scurs de la publicarea Criticii rațiunii pure (1788), am făcut progrese impresionante în privința înțelegerii celui dintâi ; mult mai puține, după umila mea părere, în lămurirea celei din urmă. Este mai greu, se pare, să faci ca viața sau mintea să devină inteligibile lor însele.

Deși cartea se  referă la unele dintre eforturile cele mai remarcabile de a înțelege viața și cosmosul, ea se preocupă mai mult de călătorie decât de destinație. Am încercat să mă concentrez mai mult asupra procesului de gândire și asupra obstacolelor din calea spre descoperire decât asupra reușitelor în sine.”(p.7-8).

Delimitând aria de cercetare, autorul precizează : „Scopul cărții de față este de a prezenta în amănunt unele gafe surprinzătoare ale câtorva mari savanți și  de a urmări unele consecințe neașteptate ale acelor gafe. În același timp, îmi propun să analizez cauzele posibile ale gafelor și, pe cât îmi stă în putință, să descopăr relațiile fascinante dintre acestea și însușirile sau limitările minții omenești. În fine, sper totuși să demonstrez că se poate ajunge la descoperire și inovație chiar și pe calea neverosimilă a gafelor.

După cum vom vedea, firele delicate ale evoluției se împletesc cu gafele pe care am ales să le analizez în amănunt în cartea de față. Acestea sunt gafe grave legate de teoriile evoluției vieții pe Pământ, ale evoluției Pământului și evoluțiile întregului univers.”(p.14).

Cartea are 11 capitole, după cum urmează :

  1. Greșeli și gafe;
  2. Originea;
  3. Tot ce-a moștenit se va topi;
  4. Ce vârstă are pământul ?;
  5. În general, certitudinea e o iluzie ;
  6. Interpretul vieții ;
  7. Până la urmă, cine a descoperit ADN-ul ?;
  8. B de la big bang ;
  9. Același pe vecie ?;
  10. „Cea mai mare gafă” ;
  11. Din spațiul gol,

însoțite de o Coda, de Note și Bibliografie.

Pentru un creaționist prezenta lucrare oferă un argument solid pentru varianta biblică a apariției vieții și a creației. Dacă s-au făcut, și se fac astfel de gafe științifice, de ce nu mă pot aștepta să se descopere și altele…ceea ce înseamnă că știința nu e infailibilă, așa cum psalmodiază ateismul.

O lectură de calitate, care, cred că ajută cititorul să gândească cu propriul lui cap, fără a discredita, însă, știința.

Lectură utilă, atentă și critică…

Dr. Valeriu Petrescu