Noutăți

Info Adventist

Sugestii de lectură – Creștinii din Orient

Imaginea comună despre creștinătate se reduce la marile biserici istorice, pe de-o parte, și la bisericile protestante, mai vechi sau mai noi, pe de altă parte, iar localizarea lor o facem doar în Europa și America. Restul sunt tărâmuri exotice.

CREȘTINII DIN ORIENT, de Bernard Heyberger, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020.

Bernard Heyberger este istoric francez specializat în istoria Creștinismului Orientului Mijlociu din secolul al XVI-lea până în prezent, în catolicismul modern și misiunile catolice și în provinciile arabe ale Imperiului Otoman târziu, în special Siria. Este directorul École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS) din Paris și, simultan, director de studii în științele religiei, care este o secțiune a  École Pratique des Hautes Études (EPHE), de asemena din Paris.

După terminarea liceului în Ribeuvillé în 1972, Bernard Heyberger a studiat istoria la Universitatea din Strasbourg. A petrecut perioada 1989-1990 în Damasc, unde a studiat cultura arabică. În perioada 1990-1993 a fost cercetăror asociat la École Française de Rome. Și-a finalizat dizertația de doctorat intitulată Les Chrétiens du Proche-Orient au temps de la Réforme catholique,  în Nancy, în 1993.

A scris câteva cărți axate pe istoria creștinilor din Orient din perioada evului mediu până în contemporaneitate și, de asemenea, pe tema culturii arabe. Este foarte prezent în media pe aceste teme.

Spune autorul : „Creștinii din Orient” este o expresie folosită în mod obișnuit în publicații și în media pentru a-i desemna pe creștinii din Orientul Apropiat . Sintagma a fost readusă în prim-plan de recentele atacuri împotriva creștinilor în Irak, Egipt și Siria.”(p.5).

Și mai adaugă : „Expresia „creștinii din Orient” lasă să se înțeleagă că toți creștinii din acea regiune formează o comunitate omogenă sau că au, cel puțin, un destin comun, ceea ce nu este cazul. În general un „creștin din Orient” nu se va numi pe sine așa, ci va spune că este copt, maronit, greco-catolic sau ortodox, arameean sau asirian…sau creștin egiptean, libanez, irakian etc. Abia în exil va ajunge să se identifice drept „creștin din Orient” și să se simtă solidar cu membrii altor denominațiuni.”(p.10).

Aria avută în vedere în această carte este, așa cum afirmă autorul : „Avem în vedere, în volumul de față, un perimetru mai restrâns, limitat doar la Orientul Apropiat, din Egipt până în Iranul de astăzi și de la Golful Persic până la frontiera europeană a Turciei, cu câteva scurte încursiuni în Etiopia, Asia Centrală, India și Balcani. Între aceste limite, aproape toți  „creștinii din Orient” pe care îi avem în vedere trăiesc în țări majoritar musulmane, sunt în cea mai mare parte vorbitori de limbă arabă și aparțin unor Biserici autohtone, întemeiate în această regiune în primele veacuri ale creștinismului.”(p.11).

Cartea cuprinde șase capitole, după cum urmează :

  1. De la începuturi la cucerirea musulmană ;
  2. Cucerirea musulmană ;
  3. Islamul instituționalizat ;
  4. Declin și marginalizare ;
  5. Imperiul Otoman ;
  6. Creștinii și națiunea,

urmate de o Concluzie, Bibliografie și o Postfață de Ioana Feodorov.

Volumul, nu prea mare, doar 170 de pagini, este un material binevenit pentru a înțelege ce se întâmplă în „cealaltă parte” a creștinătății, cea minoritară, asuprită, vulnerabilă la persecuții și trăind într-un provizorat permanent.

Lectură utilă…

Dr. Valeriu Petrescu