Info Adventist

Sugestii de lectură – Ce se întâmplă cu cei care nu au auzit?

Una dintre întrebările care apar frecvent în discuțiile dintre creștini este aceasta: și ce se va întâmpla cu cei care nu au auzit Evanghelia ? De fapt, răspunsul la această întrebare îl privește pe Dumnezeu…

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CEI CARE NU AU AUZIT ? – 3 CONCEPȚII DESPRE SOARTA CELOR CARE N-AU AUZIT NICIODATĂ EVANGHELIA, de Gabriel Fackre, Ronald H. Nash și John Sanders, Editura Logos, Colecția Teze și Antiteze, Cluj-Napoca, 2014…

John E. Sanders(n.1956) este un teolog creștin american. Este profesor de studii religioase la Hendrix College. Sanders este bine cunoscut ca un promotor al open theism, dar și pentru cercetările sale despre lingvistică cognitivă și despre pluralism religios ( inclusivism).

S-a născut într-o familie metodistă și a studiat intens teologie. Și-a luat licența în filosofie în 1979 la Trinity College (Illinois), un Master of Arts înteologie în 1987, la Wartburg Theological Seminary și un Doctorat(Th.D.) la University of South Africa. Predă la Hendrix College, Arkansas și a mai predat la Huntington University, Indiana și la Oak Hills Christian College, Minnesota.

Este un teolog pe care mulți calviniști riguroși îl contestă din cauza ideilor sale inclusiviste și a părerilor nuanțate despre preștiința lui Dumnezeu.

Gabriel Joseph Fackre (1926–2018) a fost un teolog american, născut dintr-o mamă baptistă și un tată preot ortodox siriac. A fost Abbot Professor of Christian Theology Emeritus la Andover Newton Theological School in Newton, Massachusetts (acum Andover Newton Seminary la Yale). A fost în corpul profesoral al universității 25 de ani, înainte de ieșirea sa la pensie în 1996. Mai înainte a fost Professor of Theology and Culture la Lancaster Theological  Seminary în Pensylvania din 1961 până în1970. Fackre a fost, de asemenea, visiting professor la 40 de universități, colegii și seminarii.

A scris în domeniile teologiei, eticii și misiunii 30 de cărți și monografii, printre ele cinci volume din seria de doctrine creștine, The Christian Story,capitole și contribuții la enciclopedii, aproximativ în 90 de volume și peste 300 de articole și recenzii de carte. A fost președinte al American Theological Society.

Ronald H. Nash (1936 – 2006) a fost profesor de filosofie la Reformed Theological Seminary. A slujit ca profesor peste 40 de ani predând în domeniile concepțiilor despre lume și viață, apologetică, etică, teologie și istorie. Este cunoscut ca un sprijinitor al economiei austriece și ca un critic al stângii evanghelice.

Ronald H. Nash s-a născut în Cleveland, Ohio. În 1956, Nash a fost ordinat ca pastor. A activat atât în biserici baptiste, cât și în biserici prezbiteriene. Și-a luat licența la Barrington College, și masterul la Brown University, înainte de a-și primi Doctoratul în Filosofie de la Syracuse University în 1964. A făcut studii post-doctorale la Stanford University in 1969.

După terminarea doctoratului a devenit Chairman of the Department of Philosophy and Religion și Director of Graduate Studies in Humanities la Western Kentucky University, unde a activat 27 years. În 1991, a devenit Professor of Philosophy and Theology la Reformed Theological Seminary, până în 2002. Pe lângă asta a fost Professor of Philosophy la Southern Baptist Theological Seminary în perioada 1998–2005.

A publicat o mulțime de lucrări în domeniile sale de expertiză și a ținut conferințe științifice într-o mulțime de locuri. Ca mulți intelectuali din epocă, din America și Europa, Nash a fost sedus de ideile de stânga, militând pentru egalitatea între oameni șiî mpărțirea echitabilă a bogățiilor lumii.

În perioada 1988-1991, Nash a fost consilier al U.S. Civil Rights Commission. În 1991 și 1992 a ținut la Moscova conferințe despre Dumnezeu și economia. În 1998 a făcut un tur de conferințeîn Noua Zeelandă. A fost de asemenea consilier pentru filmul de animație Dream Works Animation, Prințul Egiptului.

Nash a fost unul dintre susținătorii particularismului religios. El a argumentat că o persoană trebuie să creadă în mod explicit în Isus casă poate să fie mântuit.El folosea Ioan 3,16-18 pentru a sublinia că toți cei care cred în Isus vor fi mântuiți și toți cei care eșuează în a crede în Isus nu vor fi mântuiți.

Volumul de față, își propune să pună față în față poziții teologice diferite referitoare la întrebări de felul acesta: Cum mai putem să susținem că Dumnezeu este atotbun, atotcunoscător și atotputernic, dacă Isus este singurul Mântuitor și nimeni nu este mântuit decât prin El ? Sau: Dacă Dumnezeu a hotărât că Isus este singurul mijloc pentru mântuirea oamenilor, acest lucru nu ridică semne de întrebare cu privire la bunătatea, puterea și cunoașterea lui Dumnezeu ? Sau: Care este soarta celor care mor fără să fi auzit de Evanghelia lui Hristos ? Și: Sunt toți „păgânii” pierduți ? Și încă: Există vreo șansă ca oamenii care nu au auzit niciodată despre Isus să fie mântuiți ?

Cei trei autori selectați să-și expună concepțiile teologice cu privire la acest subiect se situează pe poziții diferite.

Ronald Nash expune o teorie pe care el o numește restrictivism. Conform acestei teorii, Dumnezeu oferă mântuire doar în Isus Hristos și, pentruca un om să fie mântuit, trebuie să ia cunoștință de lucrarea lui hristos și să creadă în Isus înainte de a muri. Dumnezeu a rânduit, în autoritatea Sa divină, mijloacele prin care poate fi mântuit un om, și anume, doar prin mesajul Evangheliei – altă posibilitate nu există.

John Sanders adoptă o poziție cunoscută drept inclusivism. Conform acestei teorii, Dumnezeu îi mântuiește pe oameni doar datorită lucrării lui Hristos, însă un om ar putea fi mântuit chiar și în cazul în care nu cunoaște nimic despre Hristos. Dumnezeu le oferă oamenilor mântuirea, dacă își exercită credința în Dumnezeu, așa cum li S-a revelat lor prin creație și providență.

Gabriel Fackre propune o teorie pe care el o numește teoria perseverenței divine ( numită uneori și teoria evanghelizării post-mortem). În conformitate cu această teorie, celor care mor fără să fi auzitEvanghelia li se oferă ocazia de a fi mântuiți după moarte, Dumnezeu nu condamnă pe nimeni înainte de a vedea cum Îi răspunde persoana în cauză lui Hristos.

Interesant, nu-I așa? Prin lectura acestei cărți aveți ocazia să vă verificați concepția proprie și, apoi, s-o confruntați cu ce spune Scriptura.

Lectură utilă și cercetătoare…

Dr. Valeriu Petrescu