Info Adventist

Sugestii de lectură – Ascensiunea omului

Istoria omului, nu neapărat cea a omenirii, este fascinantă. Aici există două perspective antagonice: una creaționistă și alta, în diversele ei variante, evoluționistă…

ASCENSIUNEA OMULUI, de Jacob Bronowski, Editura Humanitas, 2018…

Jacob Bronowski(1908-1974) s-a remarcat nu numai ca om de știință, matematician sau istoric al științelor, dar și ca dramaturg, poet și inventator. Este foarte bine cunoscut pentru apropierea  sa umanistă de știință. A conceput și prezentat seria documentară pentru BBC și, apoi, a publicat cartea aferentă acestui documentar, The Ascent of Man( adică prezenta carte), care l-au făcut cunoscut ca unul dintre cei mai recunoscuți intelectuali ai lumii.

S-a născut în Germania, apoi familia s-a mutat în Anglia. A studiat la University of Cambridge. Încă de tânăr a manifestat un interes foarte diversificat, foarte cuprinzător : „de la biologie la poezie și de la șah la Umanism”. A predat  matematica la University College Hull în perioada 1934-1942. A contribuit la efortul de război al Angliei lucrând în domeniul cercetării operaționale aplicat pe creșterea eficienței bombardamentelor. După război a condus diverse proiecte UNESCO. A scris poezie și era foarte apropiat ca gândire de poetul William Blake. Între 1950 și 1963 a lucrat pentru National Coal Board în Anglia. Din 1963 și până la moartea sa în 1974 a fost profesor invitat la Salk Institute for Biological Study în San Diego. A murit la doar un an după difuzarea de către BBC a serialului Ascent of Man.

A publicat masiv, dintre cărțile sale amintesc: The Poet’s Defence(1939), William Blake: A Man Without a Mask(1943); The Common Sense of Science(1951); The Face of Violence(1954); Science and Human Values(1958); William Blake: The Penguin Poet Series(1959); The Western Intellectual Tradition, From Leonardo to Hegel(1960); Biography of an Atom(1963); Insight(1964); The Identity of Man(1965 și 1972); Nature and Knowledge: The Philosophy of Contemporary Science(1969).

ASCENSIUNEA OMULUI este o încercare ambițioasă de a prezenta istoria omului din perspectiva împletirii științei și artei. Elementele care au pondere în prezentările istorice clasice( războaie, condiționări sociale și economice, personalități politice proeminente) trec în planul doi în cartea lui Bronowski.

„O carte minunată…care m-a învățat foarte multe lucruri despre relația dintre istorie și  știință .” – Simon Singh.

„Aceasta nu este doar o carte despre știință, ci și o carte care ne spune de ce știința contează și care este mesajul pe care aceasta ni-l transmite.” – Tim Radford, The Guardian.

În Cuvânt înainte la acest volum, Richard Dawkins (pe care, apropo, nu-l simpatizez deloc) spune despre autor:

„Sintagma „ultimul renascentist” a devenit un clișeu, dar suntem gata să iertăm un clișeu în rarele ocazii în care acesta este adevărat. Cu siguranță este greu să ne gândim la un candidat mai potrivit pentru această distincție decât Jacob Bronowski. Veți mai găsi savanți care se pot lăuda, în paralel, cu o cunoaștere profundă a artelor sau – într-un astfel de caz – care combină eminența în știință cu o cunoaștere superioară a istoriei Chinei. Dar cine în afară de Bronowski mai poate îmbina fără cusur gândirea științifică cu o cunoaștere profundă a istoriei, antropologiei culturale, literaturii și filosofiei ? Dar el o face cu dezinvoltură, fără sforțări, fără să dea vreodată dovadă de cea mai mică afectare. Bronowski se folosește de limba engleză – care nu este limba lui maternă, fapt cu atât mai remarcabil – la fel cum un pictor se folosește de pensulă, arătându-și măiestria atât pe pânza în ansamblu, cât și în neîntrecutele detalii miniaturale.”(p.9).

ASCENSIUNEA OMULUI urmărește, într-un stil unic, dezvoltarea societății umane prin prisma înțelegerii științei. Cartea lui Jacob Bronowski, ce însoțește renumitul documentar omonim BBC produs și prezentat de autor, a devenit un titlu de referință datorită perspectivei cuprinzătoare asupra omului și datorită felului în care elucidează contextul social-istoric al dezvoltării științei ca întreprindere pur umană. Discutând inventivitatea umană de la uneltele de piatră la geometrie, de la agricultură la genetică și de la alchimie la teoria relativității, Bronowski arată în ce fel reprezintă acestea abilitatea noastră de a înțelege și controla natura.

Cartea are 13 capitole:

  • 1 – Aproape de îngeri;
  • 2 – Recolta anotimpurilor;
  • 3 – Grăuntele din stâncă;
  • 4 – Structura ascunsă;
  • 5 – Muzica sferelor;
  • 6 – Mesagerul stelelor;
  • 7 – Maiestuosul mecanism al lumii;
  • 8 – Dorința de putere;
  • 9 – Scara creației;
  • 10 – O lume înlăuntrul altei lumi;
  • 11 – Cunoaștere sau certitudine;
  • 12 – Generație după generație;
  • 13 – Copilăria îndelungată.

O lectură captivantă, care îmbogățește mintea. Dar nu uitați că autorul este un evoluționist…

Spor la citit…

Dr. Valeriu Petrescu

Vizualizări: 107