Noutăți

Info Adventist

Sesiunea Conferinței Generale reprogramată în mai 2021

Comitetul Executiv al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea de la Conferința Generală a votat aseară, 19 martie, să se amâne Sesiunea Conferinței Generale din 2020 până în luna mai, anul 2021.

Votul s-a luat în urma recomandării făcute pe data de 17 martie, de a amâna Sesiunea Conferinței Generale pentru o perioadă de până la doi ani, datorită răspândirii rapide a pandemiei COVID-19.

Sesiunea din mai 2021 va fi ținută în Indianapolis, Indiana și acum este programată pentru perioada 20- 25 mai 2021. Inițial fusese programată în intervalul 25 iunie – 4 iulie 2020.

Impactul COVID-19

Comitetul Executiv, având în componență reprezentanți din toată lumea, s-a întâlnit ieri prin intermediul unei videoconferințe și a analizat cele două recomandări rezultate în urma unei serii de conversații oficiale și întruniri la sediul mondial al bisericii.

„După ce am luat în considerare atât răspândirea rapidă în lume a COVID-19, cât și incertitudinea lucrurilor care se vor întâmpla în următoarele câteva luni, Comitetul de Management al Crizei a considerat amânarea ca fiind cea mai sigură și cea mai prudentă cale de urmat” a spus Geoffrey Mbwana, președintele comitetului menționat și al Comitetului pentru Planificarea Sesiunii.

Cele două recomandări pot fi citite integral în limba engleză aici. Pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Sesiunea Conferinței Generale care are loc o dată la cinci ani este cea mai mare și cea mai importantă întâlnire de lucru a bisericii mondiale. Organizatorii se așteptau să participe aproximativ 60 000 de credincioși. Pe durata ei, delegații își aleg liderii, discută și clarifică regulamente și proceduri și votează modificări aduse Manualului Bisericii. Sesiunea este importantă pentru că permite participanților să-și extindă viziunea asupra misiunii adventiste.

Propunerea de amânare și diminuare

Prima propunere, acceptată de Comitetul Executiv cu 187 voturi pentru și 1 împotrivă a fost aceea de amânare a sesiunii Conferinței Generale (CG) pentru o perioadă de până la doi ani, un termen procedural permis de regulamentele bisericii. Într-o ședință consecutivă, s-a recomandat reprogramarea în perioada 20-25 mai 2021.

S-a propus diminuarea evenimentului fără a compromite funcțiile vitale ale unei sesiuni generale. Diminuarea include o reducere proporțională a numărului participanților (prin invitarea exclusivă a delegaților și a unui număr limitat de personal tehnic); reducerea numărului de zile a sesiunii CG la patru până la șase zile; omiterea întâlnirilor auxiliare și a expozițiilor pe parcursul sesiunii.

Propunerea a menționat că termenul curent al mandatului încredințat celor care conduc acum va continua pe toată durata amânării. După reprogramarea evenimentului, următorul termen administrativ se va încheia la sesiunea CG programată în anul 2025.

„Nu am dorit și nu doresc nici acum să schimb data sesiunii CG, deși circumstanțele ne obligă să procedăm așa” a explicat Wilson, care este președintele Comitetului Executiv. El a adăugat că mai mulți factori cheie au contribuit la propunerea de amânare, inclusiv siguranța și măsurile cauzate de COVID-19. Printre acestea, închiderea ambasadelor în lume face obținerea vizelor dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Granițele naționale sunt închise și sunt impuse restricții de călătorii internaționale.

Departamentul de trezorerie a menționat că pandemia ar putea avea ca efect o reducere semnificativă a zecimilor și darurilor, pe măsură ce întâlnirile obișnuite sunt suspendate, ca urmare a reglementărilor federale, de stat și regionale care limitează numărul participanților din cauza COVID-19.

Discuțiile dintre participanți au punctat și următoarele aspecte:

  • Sesiunea din 2021 va pune la dispoziție o sală de întruniri cu o capacitate de 3 200 de locuri pentru sesiunea de lucru a delegaților;
  • Sala folosită în Sabat va avea o capacitate de aproximativ 26 100 locuri;
  • Istoric vorbind, sesiunile Conferinței Generale au fost amânate de patru ori până acum;
  • Alegerea liderilor de departamente de la nivelul diviziunilor va fi făcută de Comitetul Executiv al fiecărei diviziuni.

Alte sesiuni viitoare ale Conferinței Generale

A doua propunere avea ca obiectiv să modifice sesiunile curente ale CG pentru a reduce costurile și pentru a crește eficiența administrării fondurilor bisericii, prin reducerea numărului delegaților și prescurtarea zilelor sesiunii. De asemenea, propunerea avea în vedere ca în cadrul viitoarelor sesiuni să nu fie incluse standuri și pavilioane de expoziție, nici întâlniri auxiliare. Propunerea de a explora acest subiect pentru toate sesiunile ulterioare a fost aprobată cu 191 voturi pentru și 1 împotrivă.

Wilson a afirmat că un grup extins de lucru, format din reprezentanți de la diviziuni și administratori ai Conferinței generale va aduce recomandări cu privire la lungimea, activitatea și structura viitoarelor sesiuni ale CG.

Lucrarea lui Dumnezeu

„Nu am anticipat că vom ajunge vreodată în acest punct, în acest timp” a afirmat Wilson în timpul întâlnirii. Imediat, el a subliniat faptul că o criză globală este, pentru adventiștii de ziua a șaptea, chemarea de a sluji celorlalți. „Pentru adventiști, acesta este un timp în care să împărtășească speranță și încurajare. Ar trebui să fim ancore de stabilitate și stâlpi ai speranței” a adăugat Wilson.

Citând textul biblic din Timotei 1:7, președintele bisericii mondiale a reamintit Comitetului Executiv că „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică”. De asemenea, Wilson și-a exprimat convingerea că misiunea Bisericii va merge înainte. „Mesajul Celor Trei Îngeri nu este oprit de coronavirus. Lucrarea lui Dumnezeu nu va fi împiedicată de acest virus.”

O formă detaliată a acestei știri puteți găsi în limba engleză aici.

Vizite: 913