Noutăți

Info Adventist

Rețelele sociale ne lasă fără vlagă

Unul dintre cele mai precise diagnostice ale răului prezent în lume pe care le-am auzit recent a fost pus de un bărbat pe nume Jaron Lanier.

Este posibil să nu fi auzit de Jaron Lanier. Are 60 de ani, locuiește în Berkeley, statul american California, și a fost numit un oracol al tehnologiei, conștiința Silicon Valley, un om căruia îi pasă de binele celorlalți, un informatician cu soluții generoase.

Se pare că sunt multe lucruri de știut despre Jaron Lanier, însă nu avem spațiu să dezvoltăm subiectul aici. Este suficient să spunem că este unul dintre cele mai cunoscute persoane din Silicon Valley și că oamenii îl descriu ca fiind atât genial, cât și mărinimos.

Lanier a scris mai multe cărți despre efectul tehnologiei asupra ființelor umane, inclusiv cartea You are Not a Gadget: A Manifesto [Nu ești un dispozitiv: O declarație], din anul 2010. Cea mai recentă carte a sa, pe care nu am citit-o, se numește Ten Arguments for Deleting Your Social Media Accounts Right Now [Zece argumente pentru a-ți șterge chiar acum conturile de pe rețelele sociale], publicată în anul 2018.

Într-un interviu recent acordat de acesta, intervievatorul a făcut o afirmație: „Anul acesta pare a fi o răscruce… Suntem în pragul ruinei sau al transformării sau al ambelor… Vreau ca cineva – vreau ca Jaron Lanier – să îmi spună unde mergem și dacă va fi bine când ajungem acolo.”

Primul lucru spus de Lanier a fost faptul că nu încearcă să le spună oamenilor cum să trăiască, ci că el crede că doar primele ziare americane încurajează căutarea fericirii. Deoarece este o „căutare”, el nu încearcă să definească pentru nimeni procesul acestei căutări.

Acesta a declarat: „Cred că este prioritar să nu creăm stimulente perverse care să distrugă căutarea sensului sau fericirii, a decenței sau a dezvoltării.”

Cu alte cuvinte, prioritatea lumii este evitarea creării de stimulente care să le distrugă oamenilor șansele ca ei înșiși sau ca alți oameni să caute fericirea, decența și dezvoltarea viitoare. Așadar, nu distrugeți lumea pe care o aveți acum pentru ca mai târziu, atunci când va fi prea târziu, să încercați să o recuperați.

Cu toate acestea, se pare că exact asta face omenirea.

În acest răspuns complex cu privire la stimulente perverse se află și concluzia lui Lanier cu privire la ceea ce au făcut rețelele sociale întregii oameniri începând cu anul 2000. El a subliniat faptul că, la începutul existenței lor, principalii jucători, pe care îi identifică cu Google, Facebook și Twitter, au luat o decizie care se dovedește a fi o greșeală enormă.

Tehnologia folosită de aceste companii a fost inventată la finalul secolului al XX-lea, atunci când, potrivit concepției cu privire la internet, totul ar trebui să fie gratuit, astfel încât să prevaleze egalitatea. Astfel, decizia luată de acei antreprenori a fost aceea de a oferi ceva ce pare a fi gratuit.

Este vorba despre un model gratuit care are la bază publicitatea. Adevărul întunecat este că, în această afacere, marfa o reprezintă ființele umane care îi folosesc serviciile, iar aici sunt incluse și cele care cred că folosesc în mod gratuit serviciul de căutare Google.

Ca o paranteză, în timp ce ascultam și citeam câte ceva din ceea ce spune Jaron Lanier, așteptam să folosească terminologie teologică pentru a vorbi despre rău, însă nu l-am auzit rostind niciun cuvânt din vocabularul specific teologiei sau care să redea idei teologice. Nu spun acest lucru ca pe o critică. Pentru mine, elocventa sa descriere a dilemei morale cu care se confruntă omenirea din cauza rețelelor sociale este cu atât mai interesantă tocmai din acest motiv. E ca și cum cineva descrie Marea Luptă (termenul folosit de adventiștii de ziua a șaptea pentru a descrie lupta care are loc între Dumnezeu și Satana) fără a ști care este adevărata mare luptă.

Deși înțelesesem o parte din ceea ce se află în spatele rețelelor sociale, în timpul unei prezentări de tip TED Talk, Lanier a spus ceva ce m-a ajutat să înțeleg mai bine cu ce avem de-a face. El a spus că nu consideră rețelele sociale a fi rețele sociale, ci un sistem uriaș de modificare a comportamentului extrem de captivant, construit pe baza modelului pavlovian de tip recompensă și pedeapsă. Acesta nu doar creează dependență, ci este supus și algoritmilor, iar algoritmii tind să recompenseze tot ceea ce generează o reacție mai bună și să elimine ceea ce generează o reacție mai slabă.  Știți de ce: cu cât reacționează mai mulți utilizatori, cu atât se obțin mai mulți bani.

Așadar, în ultimii 20 de ani, acești algoritmi au identificat în mod neintenționat acea greșeală uriașă a unor antreprenori din domeniul tehnologiei precum Zuckerberg și Dorsey. Algoritmii pe care i-au creat identifică cele mai puternice reacții umane și le amplifică în mod repetat. Și iată-ne ajunși în anul 2020.

Știți care sunt cele mai rapide și cele mai intense reacții? Cele negative: frica și ura.

Lanier a prezentat un astfel de ciclu pe care îl consideră foarte tulburător, arătând modul în care, în urmă cu câțiva ani, mesajul Black Lives Matter a devenit atât de cunoscut într-un timp foarte scurt prin intermediul rețelelor sociale, iar apoi a arătat și care a fost răspunsul la acesta, un răspuns amplificat la extrem – răspândirea supremației albe și alte tipuri de ură. Potrivit acestuia, rețelele sociale promovează aceste grupuri complet opuse prezente în societate, iar apoi amplifică acest conflict pentru a obține un profit mai mare.

Deși este adevărat că unele companii au început să boicoteze Facebook pentru că a permis ca acești algoritmi să ducă la amplificarea urii și la subminarea democrației, precum și la manifestarea altor consecințe detestabile, acestea au propria motivație, iar aceasta nu este una biblică. Lanier subliniază faptul că aceste companii boicotează Facebook pentru că ele vând produse destinate tinerilor care sunt cei mai indignați de această ură de pe Facebook și nu vor să le scadă vânzările. Decizia nu este una cu caracter moral, ci este una de auto-protecție. Aceasta este calea lumii.

Intervievatorul despre care vorbeam mai sus l-a întrebat pe Lanier: Cum arată viitorul? Va fi bine? Lanier a răspuns: „Poate”.

După cum știm, nicio ființă umană nu poate privi în viitor. Niciun oracol al tehnologiei nu va stabili cursul pe care îl va urma omenirea.

Jaron Lanier a descris rețelele sociale ca fiind un sistem de modificare a comportamentului, însă eu le văd ca pe un sistem clasic de schimbare a inimii omului. Îmi amintesc de modul în care unele societăți din secolul al XX-lea au auzit un mesaj de ură amplificat, pe care majoritatea oamenilor l-au primit în inimă și căruia i-au permis să îi definească reacțiile. Presupun că știți la ce mă refer.

Văd pericolul care există pentru urmașii lui Hristos. Tehnologia a acaparat în mare parte cultura, iar faptul că o folosim și ne lăsăm acaparați de ea înseamnă nu numai că ajungem în proximitatea unora dintre cele mai grave influențe, ci că putem, de asemenea, să devenim atât de absorbiți de ea încât să fim degradați de tehnologie fără a ne da seama ce se întâmplă. Lanier a spus că el crede că rețelele sociale sunt mai rele decât tutunul, deoarece acesta te omoară, însă nu degradează ființa umană așa cum o fac rețelele sociale.

Prin urmare, pentru mine, realitatea crucii lui Iisus și prezența Duhului Sfânt în interiorul și în jurul nostru, mai ales acum, devin și mai importante.

Pavel le-a spus corintenilor: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:27-29; sublinierea autorului).

Puțin mai sus, apostolul spune: „noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru neamuri. Dar pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (versetele 23, 24, NTLR).

Mărturisesc faptul că sunt zile în care cultura din jurul meu îmi distrage atenția. Își poate impune puterea, iar aici este vorba despre putere. Ce sau cine are puterea de a schimba inimile? Iisus are puterea de a o face din interior. Pentru a o face, El are nevoie doar de spațiul mintal și emoțional pe care I-l oferim. Dacă mintea și emoțiile noastre sunt pline de răul din zilele noastre, El va avea nevoie de permisiunea noastră pentru a le curăța.

Singurul sistem de modificare a comportamentului care este mai puternic decât rețelele sociale este Iisus, care, prin Duhul Sfânt, se adresează în mod direct minții noastre pentru a ne schimba. Acesta este lucrul pe care vi-l doresc și pe care mi-l doresc astăzi.

Autor: Tim Lale, scriitor liber profesionist din Burtonsville, Maryland, Statele Unite, care a renunțat la Facebook în 2017, după 10 ani triști, însă nu a scăpat încă de Twitter.

Sursa: Adventist Review