In contextul ultimelor discuții despre modul în care și-a încheiat călătoria pe acest pământ jurnalista Cristina Țopescu, dar și în urma mai multor articole de presa care au analizat ideea de incinerare, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea dorește să-și facă cunoscut punctul de vedere.

Este important de precizat de la început, faptul că Adventiștii de Ziua a Saptea nu au luat niciodată o poziție legată de incinerare pentru că modul cum înțelegem noi moartea și învierea face problematica aceasta fără importanță majoră.

Dumnezeu care ne-a creat este la fel de capabil să ne creeze din nou din cenușa incinerării sau din țărâna care rezultă din putrezirea noastră. Toate lucrurile organice se întorc la elementele de bază, singura diferență fiind cât timp le ia să ajungă la forma de bază. De fapt noi nu susținem că la înviere noua persoană va fi formată din aceiași atomi din care fusese formată anterior. Dispersia atomilor și reformarea lor în persoană nu este o problemă de reaasamblare a atomilor ci o expresie a puterii creatoare a lui Dumnezeu. Știm de asemenea că orice persoană vie este un circuit de atomi noi care se formează și atomi vechi ce se împrăștie, așa că, la o scară mai mare, orice persoană va fi compusă în 10 ani dintr-o nouă serie de atomi. Persoana rămâne în mintea lui Dumnezeu, și prin puterea lui creatoare, El o va reface așa cum dorește El, cu un nou trup neatins de puterea păcatului.

Unii folosesc textul din Amos 2:1 pentru a se opune practicii incinerării. Profetul afirmă că Dumnezeu este supărat pe Moab: „pentru că a ars, a ars până le-a făcut var, oasele împăratului Edomului.” Cea mai importatntă problemă de interpretare este în text fraza: până a făcut var, care în ebraică se citeste literal: spre var. Substantivul sid nu înseamnă cenușă ci var. Varul era folosit să unească zidurile și piatra. Unii au sugerat că în acest caz particular oasele au fost arse, sau calcifiate pentru a se obține var. Oricum ar fi, este clar că Moab este condamnat pentru că a tratat inuman rămășițele omenești. De aceea profetul condamnă un act de ură și răzbunare severă ce a rezultat în desconsiderarea demnității umane. Aceasta nu ar fi ceea ce numim noi incinerare. Incinerarea, vorbind corespunzător, ar putea fi un act de pioșenie. 1 Sam 31:11-13 relatează cum izraeliții au luat trupul lui Saul și al fiilor lui, de pe zidul Betșean și le-au dus la Iabeș, unde le-au ars. Acesta nu a fost un act de răzbunare, ci un mod corespunzător de a înlătura corpurile umane.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea admite și recunoaște faptul că pentru unele persoane problema îngropării, în loc de incinerare este importantă. Ei spun despre incinerare că este practicată în țările păgâne ca India și China. Ca o problemă obiectivă aceste vaste tări suprapopoulate, cu mult timp în urmă s-au confruntat cu ocuparea rarelor teritorii fertile de către cimitire, încorporând în religia lor o tradiție a arderii, aceasta fiind explicată în termenii purificării de către puterea focului. Științific vedem avantaje în prevenirea infecțiilor. De cele mai multe ori moartea are loc în prezența unei boli grave, și în cele mai multe țări păgâne moartea survine din boli infecțioase, nu din cauza condițiilor degenerative ce ne îmbolnăvesc pe noi ceri care locuim în zone dezvoltate. Binențeles că nu avem nici un interes în practicile păgâne, de dragul lor, dar când cântărim prin înțelegerea noastră a felului cum Dumnezeu lucrează, ceva ca incinerarea nu crează nici un fel de probleme.

Este adevărat că în tradiția iudaică morții întotdeauna erau îngropați, un obicei scris în canonul catolic de lege și în felul acesta perpetuat în comunitatea creștină.

Astăzi aproximativ jumătate din cei decedați din Statele Unite sunt incinerați, opțiune generată de costurile mai mici pe care le implică. Incinerarea poate costa doar 10 % din tot ceea ce presupune un întreg serviciu de înmormântare. Noi permitem fiecărui membru să urmeze conștiința în această problemă, și din motivele menționate mai sus, biserica nu a luat nici o poziție în direcția aceasta.