Noutăți

Info Adventist

Pandemie, lacăte și coborârea Duhului Sfânt

„În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (Faptele apostolilor 2:1-4).[1]

Anumite imagini ne captivează atât de mult încât definesc un moment, un eveniment sau o eră.

Fotografii captivante

O astfel de imagine este o fotografie a unui soldat care miroase o scrisoare pentru a simți mirosul expeditorului de acasă, făcută în 1966. Alte imagini emblematice includ flăcările care au cuprins Catedrala Notre Dame din Paris, sub privirile șocate ale parizienilor la vederea imaginii dramatice din fața lor; și acel moment în care jucătorul de rugby Odell Beckham Jr. a prins, în mod spectaculos, mingea cu o singură mână și a marcat în meciul împotriva celor de la Dallas Cowboys din anul 2014.

O fotografie pe care am văzut-o recent transmite într-un mod care sensibilizează realitatea restricțiilor impuse în timpul pandemiei de Covid-19.[2] Este o imagine a unei femei în vârstă îngenuncheate la intrarea în Catedrala Westminster din centrul Londrei. Cu mâinile prinse de cele două uși care doar par a o invita să intre, ajunge cu tristețe la concluzia că ușile erau încuiate în Vinerea Mare – ziua în care perdeaua templului a fost ruptă în două în timpul răstignirii lui Hristos (Matei 27:51).

Ce bine ar fi fost dacă cineva s-ar fi îndreptat spre acea credincioasă fiică a lui Dumnezeu și i-ar fi spus că, deși ușile bisericii erau închise, Dumnezeu a deschis înaintea ei o ușă cerească pe care nu o poate închide nimeni (Apocalipsa 3:8)!

În timpul acestei pandemii a existat o adevărată confuzie cu privire la biserica creștină ‒ în special cu privire la natura ei. Care sunt caracteristicile esențiale ale bisericii? Poate fi închisă o biserică? Biserica este o clădire?

Vom încerca să răspundem acestor întrebări în lumina Scripturii, analizând versetele care detaliază venirea la existență a bisericii din Faptele apostolilor 2.

Un vânt puternic

Înaintea înălțării Sale la Cer, Isus le-a spus ucenicilor Săi să aștepte în Ierusalim împlinirea promisiunii Duhului Sfânt. Când s-au adunat în camera de sus pentru a se pregăti pentru a primi Duhul Sfânt, Biblia spune că un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic a cuprins întregul loc. Probabil știți cât de puternic poate fi un vânt.

O furtună puternică a cuprins recent orașul în care locuiesc. A fost însoțită de niște rafale de vânt atât de puternice încât ne-au dezrădăcinat stejarul de peste 18 metri și l-au culcat la pământ.

Vântul are puterea de a mișca lucrurile. Ne bucurăm de briza răcoroasă dintr-o zi de vară, însă suntem reluctanți atunci când vine vorba de vânturile care ne schimbă viața. Ne rugăm adesea: „Doamne, vreau ca Tu să lucrezi în viața mea, atâta timp cât lași anumite lucruri neschimbate.” Adesea ne putem simți atrași de predicile care cer schimbarea altora, dar devenim repede stingheri când Îl auzim pe Dumnezeu spunând: „Pentru a schimba situația în care te găsești trebuie să te schimb întâi pe tine!” Cei care s-au adunat laolaltă în camera de sus se predaseră complet și așteptau ca Dumnezeu să le schimbe prioritățile și viețile, în timp ce ei căutau să afle voia Lui. Această predare a vieților lor lui Dumnezeu a reprezentat începutul bisericii.

„Ucenicii se rugau cu un zel nepotolit”, scrie Ellen White, „ca să fie făcuți destoinici să-i întâmpine pe oameni și ca, în convorbirile lor zilnice, să fie în stare să rostească cuvinte care să-i conducă pe păcătoși la Hristos. Înlăturând orice neînțelegeri, orice dorință de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creștină. Ei se apropiau mai mult și tot mai mult de Dumnezeu.”[3]

Nașterea bisericii nu a fost controlată de eforturi umane; mai degrabă, a fost inițiativa Duhului Sfânt, care a umplut camera de sus. Vă puteți gândi la aspecte ale vieții dvs. pe care încercați să le controlați chiar acum? Ar putea fi copiii, soțul, un coleg de serviciu sau imaginea dvs. online.

„Orice e controlat de noi, indiferent dacă e viu sau lipsit de viață, nu este creștinism”, scrie Martyn Lloyd Jones. „Creștinismul este ceva ce ne controlează, pune stăpânire pe noi, ni se întâmplă.”[4]

O flacără puternică

Duhul Sfânt este ilustrat nu numai ca vânt, ci și ca foc. Focul a fost folosit frecvent în Biblie pentru a reprezenta divinitatea. Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise sub forma unei flăcări fără o sursă aparentă din mijocul unui tufiș, în pustia Madianului (Exodul 3:1-4) și Dumnezeu a luminat calea poporului Său care călătorea noaptea spre Țara Făgăduinței printr-un stâlp de foc (Exodul 13:21).

Cel de-al doilea pas în venirea la existență a bisericii primare a constat în faptul că Duhul Sfânt a deschis mințile urmașilor lui Hristos înaintea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu. Focul Duhului i-a pregătit și pentru a predica evanghelia și le-a oferit zelul necesar pentru a călători cu putere până la marginile întunecate ale Pământului – un al treilea element.

Îmi amintesc că în copilărie mă temeam de întuneric. Pentru a o depăși, apelam la metode demonstrate, acoperindu-mi capul cu pătura sau ținându-mă strâns de o lanternă mică cu inel pentru chei. Această lanternă era specială pentru că se aprindea de fiecare dată când o strângeam. Deși era mică, îmi umplea întreaga cameră de lumină. Prezența luminii făcea ca toate temerile mele să dispară. Ce bine ar fi dacă aș putea găsi acea lanternă în perioadele întunecate ale vieții!

Uneori, viața din timpul pandemiei pare asemenea unei vieți trăite în întuneric. Facem tot ce putem să navigăm într-un mediu care odată ne-a fost familiar și care dintr-o dată ne-a obligat să încetinim și să evităm obstacole imprevizibile. Dar chiar și în mijlocul acestei pandemii care ne-a întunecat întreaga viață există o licărire permanentă de lumină care ne oferă speranță. Apostolul Ioan a scris: „Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:5).

Și acum, când ne confruntăm cu acest nou virus care nu a mai fost văzut până acum, ar putea fi un moment în care Dumnezeu să facă să strălucească lumina Lui în moduri pe care nu le-am mai văzut niciodată? Cred că Dumnezeu vrea ca noi să fim lumină în aceste vremuri întunecate în moduri la care nu ne așteptăm sau pe care nici măcar nu le anticipăm.

Când vestea pandemiei a ajuns în campusul nostru de la Southern Adventist University, am văzut această lumină strălucind atunci când studenții au format un grup de rugăciune. Am văzut această lumină strălucind de fiecare dată când profesorii și personalul administrativ se rugau cu studenții care se întrebau cum avea să fie restul anului universitar.

În cartea Parabolele Domnului Hristos, Ellen White îi descrie pe cei răscumpărați de Dumnezeu în momentele care preced revenirea Lui: „Ultimele raze ale luminii harului, ultima solie de har care trebuie să fie vestită lumii, este o descoperire a caracterului iubirii Sale.”[5] Primii creștini au învins întunericul acestei lumi prin flacăra Duhului Sfânt care strălucea în inimile lor și i-a împuternicit să trăiască revelația iubirii lui Dumnezeu față de lume.

Un foc nimicitor

Până acum am menționat vântul și focul separat, dar ce s-ar întâmpla dacă am pune aceste două simboluri împreună? Singur, vântul Duhului Sfânt poate doborî mândria cu rădăcini de stejar din inimile noastre. Singur, focul Duhului Sfânt poate topi o inimă păcătoasă aparent impenetrabilă. Dar când focul și vântul se unesc, biserica lui Dumnezeu va fi asemenea unui foc nimicitor care acoperă lumea cu speranța găsită în Isus Hristos.

Focul purtat de vânt devine imposibil de stins. În anul 2019, autoritățile din țara mea natală, Australia, le-au cerut celor mai mult de 250.000 de locuitori ai unei regiuni să fugă din calea incendiului de vegetație care se îndrepta spre regiuni populate, deoarece vântul puternic făcea să se răspândească flăcările. Într-o perioadă de aproximativ trei luni, incendiile au pârjolit aproape 162 km2, o suprafață de dimensiunea Coreei de Sud.[6] Focul și vântul sunt o combinație puternică.Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă vântul și focul Duhului ar fi puse în inimile oamenilor lui Dumnezeu. Nu ar determina, oare, familiile, comunitățile și națiunile să vadă puterea lui Dumnezeu la lucru? Cine poate nega existența vântului și a focului lui Dumnezeu atunci când poporul Său este cuprins de focul Duhului Sfânt? Ellen White a scris: „Armonia și unitatea existente în relațiile dintre oamenii cu diferite înclinații constituie cea mai puternică mărturie posibilă cu privire la faptul că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea celor păcătoși.”[7]

Secretul schimbării

Nu clădirile au fost cele care au schimbat popoare în primul secol, ci oamenii plini de Duhul Sfânt. Lumea nu a fost transformată complet datorită faptelor apostolilor, ci de ceea ce a făcut Dumnezeu în urmașii Săi.

Mi-aș dori să o întâlnesc pe femeia care a îngenuncheat în rugăciune la ușa Catedralei Westminster din centrul Londrei. Aș întreba-o ce a determinat-o în acea zi să îngenuncheze în fața intrării în biserică, agățându-se de mânerele ușii. Presupun că a simțit că Dumnezeu va veni în întâmpinarea ei în clipele ei de încercare.

Sunt mulți care și astăzi, asemenea acelei femei, încearcă să Îl găsească pe Dumnezeu, dar găsesc ușile bisericii închise. În Faptele apostolilor 2 descoperim că biserica înființată de Dumnezeu nu trebuia să fie niciodată închisă. În schimb, vântul și flacăra cincizecimii îi determină pe oamenii lui Dumnezeu să înainteze mereu, spărgând lacăte, aruncând în aer și arzând toate ușile care stau în calea înaintării evangheliei.

Joseph Khabbaz este vicepreședinte responsabil de viața spirituală în campusul Southern Adventist University.

Sursa: Adventist Review

[1] Toate textele biblice sunt din Biblia sau Sfânta Scriptură, traducerea Dumitru Cornilescu 1924, revizuită în 2010 și 2014 (RMNN).

[2] Doss Douthat, „The Pandemic and the Will of God”, The New York Times din 11 aprilie 2020, https://www.nytimes.com/2020/04/11/opinion/sunday/coronavirus-religion.html.

[3] Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 37.

[4] Martyn Lloyd-Jones, „Dumnezeu care lucrează”, în Creștinism autentic. Vol. 1. Faptele Apostolilor 1-3, Oradea: Editura Făclia.

[5] Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 415.

[6] „Australia urges a quarter of a million to flee as flames fan masive bushfires”, CNBC din 10 ianuarie 2020, https://www.cnbc.com/2020/01/10/australia-urges-a-quarter-of-a-million-to-flee-as-winds-fan-massive-bushfires.html

[7] Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate, pag. 619.