Noutăți

Info Adventist

O studentă mărturisește credința în Dumnezeu într-o universitate seculară

„Timp de 25 de ani de când lucrez în comunicare socială în această instituție, nu s-a întâmplat nimic asemănător.” Acestea sunt cuvintele pe care Romina Castro le-a auzit de la conducătorii Universității din Equator, la care studiază.

În noiembrie 2020, Romina a aflat că urma să aibă laboratoare în fiecare sâmbătă. Profesorul i-a spus că absentarea în mai mult de trei ocazii urma să rezulte în căderea ei la curs. Romina i-a spus că ținea Sabatul zilei a șaptea, dar el a menționat că era imposibil să facă o excepție pentru o singură persoană. Romina a mers la Departamentul Libertate Religioasă și a cerut ajutor, fiind în ultimul an în cadrul studiilor de comunicare socială.

„După ce am auzit de problemă, protocolul specific acestui tip de situație a fost activat”, a spus avocatul Ignacio Castro, care conduce Departamentul Libertate Religioasă al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din sudul Equatorului.

Timp de aproximativ două luni, au fost luate măsuri legale, și pe 5 ianuarie 2021 o rezoluție a fost adoptată de unitatea de învățământ. Decizia a fost luată de Consiliul de Conducere al Facultății la care Romina studia; a fost un acord între profesori, acceptând modificarea programului și mutarea laboratorul în altă zi pentru ca ea să poată continua.

Loialitatea răsplătită


Romina a fost una dintre primii participanți în proiectul „Un an în misiune” din Guayaquil. Ea studiază comunicare socială și Îi este recunoscătoare lui Dumnezeu deoarece în toți cei patru ani de studii a avut performanțe academice și a putut să ofere o mărturie în fața studenților și a profesorilor. Ea apreciază și disponibilitatea profesorilor.

„Mi-a fost teamă deoarece toți conducătorii au spus că în 25 de ani de activitate nu se întâmplase așa ceva și că era greu să găsească o soluție. M-am gândit chiar la ce universitate ar fi trebuit să mă duc deoarece nu puteam să-mi continui cariera fără această practică; aveam nevoie de ea pentru a absolvi. Totuși, am simțit îmbrățișarea prietenilor mei, a familiei mele și a lui Dumnezeu, știind că El este la cârma tuturor lucrurilor”, a explicat Romina.

„Merită să fii credincios! Și lucrul important este că [situația mea] lasă o ușă deschisă pentru următorii studenți adventiști. Da, trebuie să fii credincios, dar și mărturia noastră este importantă – acțiunile noastre, notele noastre, și modul în care ne comportăm la universitate”, a adăugat ea.

Sursă:
Adventist News Network