Noutăți

Info Adventist

Nu pierduți, ci aflați în căutare

Știți ce cred tinerii adulți despre biserică?

Voi începe printr-o declarație bulversantă. Eu cred că nu ar trebui să-i evanghelizăm pe cei care au ales să părăsească Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Știu că s-ar putea ca această declarație să-i înfurie pe unii, dar ascultați-mă până la capăt.

În Luca 15, Isus prezintă trei parabole scurte ca răspuns la comentariile făcute de farisei și saduchei: „Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei.” (vers. 2): parabola oii pierdute (vers. 3-7); parabola banului pierdut (vers. 8-10) și parabola fiului pierdut/risipitor (vers. 11-32). Cunoaștem foarte bine aceste parabole.

Valoarea articolului pierdut crește de la o parabolă la alta. Oaia este una dintr-o sută; banul este unul din zece, iar fiul este unul din doi. Cu cât obiectul era mai rar, cu atât este mai prețuit. Este posibil ca oaia să se fi rătăcit sau să se fi rănit independent de voința ei; banul s-a pierdut din cauza neglijenței proprietarului; fiul a făcut o alegere premeditată.

Unii dintre cei „pierduți” ai bisericii noastre au ajuns așa independent de voința lor. Abuzul, neglijența sau încercările vieții au fost prea copleșitoare, așa că au plecat. Alții au făcut o alegere premeditată și au plecat. În unele cazuri avem obligația spirituală și familială de a-i căuta, de a le îngriji rănile și de a-i ajuta să-și găsească drumul înapoi. Dar uneori trebuie să-i lăsăm să-și urmeze propriul drum.

Provocarea adevărată pentru noi, ca pastori, părinți, frați sau prieteni este să știm cu ce fel de persoană pierdută avem de-a face. Ca îngrijitori și protectori ai primelor două obiecte pierdute, păstorul și femeia merg în căutarea a ceea ce fusese pierdut. Tatăl din a treia parabolă așteaptă. Când, în cele din urmă, fiul își vine în fire, pentru că știe cine este tatăl lui și unde se află casa, își schimbă traseul vieții. Tatăl îl vede venind când este încă departe, pentru că l-a așteptat pregătit să-l îmbrățișeze.

Experiențe noastră în privința „fiilor risipitori”

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are o cantitate stânjenitoare de date pe acest subiect. Știm cine a plecat, pentru ce motive, la ce moment al vieții a ales să plece și care a fost răspunsul bisericii/pastorului. Biserica noastră studiază fenomenul celor care părăsesc biserica din anul 1965.

În ultimii 55 de ani, 40 de milioane de oameni au devenit membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Din cele 40 de milioane de noi adventiști, din 1965 până în prezent, 16 milioane (40,1%) au ales să părăsească biserica, iar dintre aceștia 63% erau tineri adulți când au făcut alegerea aceasta. Un studiu indică două motive principale de părăsire a bisericii: (1) „pur și simplu, m-am îndepărtat” (28%); (2) „lipsa compasiunii pentru cei răniți” (25%). Deși cei mai mulți (56%) au amintiri plăcute din perioada când au fost membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, doar 8% dintre cei care au plecat susțin că au fost activi în comunitatea lor.[1]

Studiul cu privire la mediul religios din 2014 al Centrului de cercetare Pew a examinat cu atenție evoluția demografică a celor pe care ei i-au numit „nones”, adică a celor fără apartenență religioasă.[2]  În 2007, când Pew a început să cerceteze mediul religios din Statele Unite, „nones” reprezentau 16% din populație. Până în 2016, atunci când studiul a fost repetat, segmentul a înregistrat o creștere la 26%.[3]

Pew descrie situația: „Ponderea creștină a populației a scăzut, iar «non-religioșii» s-au înmulțit în multe grupuri demografice… Deși neafiliații religios sunt în creștere în rândul tinerilor și al majorității grupurilor de adulți, creșterea lor este mai pronunțată în rândul tinerilor adulți”.

Creșterea numărului persoanelor fără vreo afiliere religioasă nu înseamnă înmulțirea celor care sunt străini de religie. De fapt, „marea majoritate a «non-religioșilor» (78%) declară că au crescut ca membri ai unei anumite religii, înainte să renunțe la identitatea lor religioasă, la maturitate”.[4]  Acest grup de foști membri a ajuns dezamăgit de tradiția lor religioasă. Nu le place religia organizată; sunt anti-instituționali, dar deosebit de educați în ce privește tradițiile religioase și lucrurile spirituale.

Dacă o persoană a părăsit biserica, a făcut-o dintr-un motiv. Ea știe deja cine suntem noi (adventiștii), ce credem, ce susținem. Cel mai probabil, ceea ce o va face să se răzgândească nu va fi descrierea femeii îmbrăcate în stacojiu, călare pe o fiară ridicată din mare. Întrebarea care trebuie pusă este următoarea: Avem ceva nou de oferit?

În calitate de pastor, îmi este greu să spun „Nu alerga după non-religioși”. Tendința mea este să încerc să-i aduc cu orice preț acasă pe „fiii risipitori”, să-i conving că locul lor este aici și că Isus dorește ca ei să facă parte din acest corp. Dar trebuie să recunosc, de asemenea, că aceste călătorii spirituale individuale nu sunt atât de simple.

Într-un raport Barna, cercetătorul David Kinnaman observă: „Creștinii mai tineri tind să fie mai conștienți – în mod personal – de temperatura culturală din jurul conversațiilor spirituale”. Când vine vorba de generațiile mai tinere, „datele arată o extraordinară ambivalență printre mileniali, în special, cu privire la chemarea de a le vorbi altora despre credința lor”.

Kinnaman merge mai departe și spune că aproape jumătate dintre mileniali (47%) își exprimă acordul, cel puțin parțial, că nu este recomandabil ca cineva să-și împărtășească convingerile religioase proprii cu cineva de o altă religie, în speranța că aceasta va împărtăși într-o zi aceeași credință. Aceasta în comparație cu puțin peste un sfert dintre cei din generația X (27%), unul din cinci din generația Boomer (19%) și dintre cei de vârsta a treia (20%). Deși adolescenții generației Z nu au fost cuprinși în acest studiu, poziția lor total post-creștină ar putea amplifica această atitudine față de evanghelizare.[5]

O abordare atentă

Ca pastor, ceea ce înțeleg greșit despre evanghelizare în nouă din zece ocazii este dorința de a face ca cealaltă persoană să semene mai mult cu mine, în loc să o ajut să aibă o relație mai profundă cu Hristos. În raportul Barna „Reviving Evangelism,” [Reînsuflețirea evanghelizării], Craig Springer și David Kinnaman subliniază faptul că 71% dintre „non-religioși” spun că nu sunt în căutarea unui adevăr spiritual, dar că sunt deschiși conversațiilor spirituale dacă partenerul lor de conversație „ascultă fără să judece” (62%) și „nu îi obligă să ia o hotărâre” (50%). Studiul lor subliniază importanța relațiilor „unu-la-unu”, care conduc la conversații spirituale.[6] Acest lucru are logică, întrucât nicio persoană nu vine de obicei la Isus pentru că a pierdut o dezbatere, ci pentru că dragostea Lui o atrage într-o relație.

Raportul Barna „Reviving Evangelism” arată că barierele obișnuite în calea evanghelizării „non-religioșilor” sunt lucruri precum cunoștințele lor privind credințele religioase, experiențele lor anterioare negative cu oameni și instituții religioase, neîncrederea lor în motivele cuiva de a-i schimba și teama lor de a nu fi ascultați sau respectați într-o conversație. Toate acestea pot fi rezolvate cu ajutorul prietenilor sau al membrilor de familie sinceri, bine informați, nepredispuși să-i judece, disponibili să discute cu ei și să-i sprijine.

Să ne întoarcem la textul din Luca 15: fratele mai mare cârtește dojenitor și se distanțează de fratele său – „acest fiu al tău”, îi spune el tatălui lor. Parabola se încheie cu fiul mai mare stând afară și etalându-și faptele bune. Este ușor pentru adventiștii de ziua a șaptea să se așeze pe scaunele lor preferate din biserică, să-și plătească zecimea și darurile și să reflecteze la cât sunt ei de credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, neglijând în același timp să fie acel gen de oameni de care cei pierduți ar avea nevoie, dacă s-ar hotărî vreodată să se întoarcă acasă.

Una dintre concluziile la care am fost martor în mod nemijlocit ca urmare a inițiativei Growing Young Adventists[7] este dorința sinceră de a schimba noțiunea de biserică locală cu noțiunea de loc pe care oamenii să nu dorească să-l părăsească vreodată; de a transforma biserica într-o familie caldă și empatică, ce pune pe primul loc tinerii și familiile lor; de a cultiva familia bisericii, astfel încât să ofere tinerilor ocazii reale de a conduce și de a avea un rol activ în crearea culturii bisericești; o familie a bisericii care are impact asupra propriei comunități și asupra lumii din jur. Aceasta este genul de biserică de care vor să aparțină cei pierduți. De fapt, bisericile de felul acesta nu-și văd tinerii plecând vreodată.

Oaia pierdută și banul pierdut sunt undeva acolo: oamenii pe care i-am neglijat și i-am rănit. Este responsabilitatea noastră să ajutăm la vindecare.

Pe de altă parte, nu cred că ar trebui să încercăm să-i evanghelizăm pe cei care au ales premeditat să părăsească Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Ceea ce trebuie să facem este să-i lăsăm să călătorească în ritmul lor, știind că Domnul Isus este încă la cârmă. Putem să fim buni ascultători. Putem să plângem alături de ei. Putem să sărbătorim împreună cu ei; să-i încurajăm din locul în care ne aflăm. Putem să fim consecvenți și demni de încredere, ca ei să se poată încrede în noi. Putem să creăm o „biserică” în locul pe care ei vor să-l numească „acasă”, atunci când sunt pregătiți. Dar toate trebuie făcute la timpul lor; nu putem dicta ritmul călătoriei lor.

Ultimul lucru pe care îl dorim este ca frații mai mari să-i întâmpine la marginea proprietății, interzicându-le intrarea în casa tatălui. Trebuie să-i strângem pe membrii de încredere ai familiei bisericii și să ne angajăm în relații sănătoase cu cei pierduți; să fim acea forță a iubirii Tatălui.

 

Autor: Timothy Floyd este director Tineret în Conferința Kansas-Nebraska. Este unul dintre vorbitorii/consilierii Growing Young din Diviziunea Nord-Ameriană.

Sursa: Adventist Review

 

[1] David Trim, „Building Healthy Relationships With Members and Former Members”, Nurture and Retention Summit, Silver Spring, Maryland, 2019, www.adventistresearch.org/sites/default/files/Compressed%20N%26R%20Summit%202019%20presentationcompressed.pdf

[2] „Religion in America: U.S. Religious Data, Demographics, and Statistics”, Pew Research Center’s Religion and Public Life Project, ultima modificare în 19 sept. 2018, www.pewforum.org/religious-landscape-study/

[3] „In U.S., Decline of Christianity Continues at Rapid Pace”, Pew Research Center’s Religion and Public Life Project, modificat ultimat dată în 9 iunie 2020, www.pewforum.org/2019/10/17/in-u-s-decline-of-christianity-continues-at-rapid-pace/

[4] Michael Lipka, „Why Some Americans Left Religion Behind”, Pew Research Center, ultima modificare în 30 mai 2020, www.pewresearch.org/fact-tank/2016/08/24/why-americas-nones-left-religion-behind/

[5] Barna Group, „Almost Half of Christian Millennials Say Evangelism Is Wrong”, ultima modificare în mai 2018, barna.gloo.us/loc/efad870c-abf0-11ea-ab98-97f1b25274c3/article/premium/almost-half-of-practicing-christian-millennials-say

[6] Barna Group, „Reviving Evangelism: Current Realities That Demand a New Vision for Sharing Faith”, lecture, Ventura, Calif., 2019

[7] growingyoungadventists.com