Noutăți

Info Adventist

Nevoia de a fi înțeles

Priveam fix monitorul și nu-mi venea să-mi cred ochilor. Chiar așa?! Nu am spus niciodată asta. Totuși, de ce ar spune Sally[*]că am spus-o? Cuvintele răsunau undeva, în străfunduri: neadevăruri, răsucite într-un mod atrăgător, trimise sub formă de e-mail la zeci de persoane din lista mea. Doamne, cum să îndrept situația? Cum să explic ce s-a întâmplat de fapt?

Mi-am înșfăcat haina și am ieșit în aerul tăios de rece de afară. Soarele nu putea să facă nimic ca să încălzească pământul. Doamne, sunt tot eu. Îți pasă că oamenii spun minciuni despre mine? În adâncul inimii mele zăcea adevărul mai mare, dar refuzam să-i permit acelui gând să își facă loc în mintea mea. Totuși, el insista nechemat, dorind să iasă la suprafață: De ce contează ce cred alții despre tine? Dumnezeu poate fi uneori iritant. Mai ales atunci când are dreptate. Uneori pur și simplu vreau cu încăpățânare să îmi oblojesc rănile apărute atunci când sunt nedreptățită.

Au trecut luni. Nu cred că am rezolvat problema cuvintelor lui Sally, ci doar am ignorat-o. Adesea îmi e mai ușor să nu mă gândesc la ceva decât să îmi tot repet acele cuvinte. Este un mecanism de adaptare, dar, bănuiesc, nu unul foarte eficient.

Mai târziu, a sosit un alt e-mail în care s-a pus din nou pe tapet întreaga situaţie. Era de la o femeie pe care o cunoșteam destul de puțin. Telefonul meu a semnalat intrarea unui mesaj, și am aruncat o privire peste el. Cuvintele ar fi trebuit scrise cu majuscule și cu roșu, dat fiind efectul pe care l-au avut asupra mea. „Vă rog să nu mă mai căutați, indiferent de circumstanțe”. Mi-am ținut respirația și l-am citit din nou. Probabil că îi făcusem mult rău. Mi-am bătut capul, însă nu mi-am putut aminti nimic. Interacționam foarte rar, dar evident depășisem limita. Cum să-mi cer scuze? Cum să îndrept lucrurile dacă nu-mi permitea să o mai contactez deloc? Cum să o întreb ce a deranjat-o și să-i explic ce s-a întâmplat de fapt?

Acea noapte a fost lungă cât o veșnicie. M-am întins în pat și am fixat tavanul cu privirea, iar lacrimile se prelingeau de pe obraji în păr. Respirația regulată a lui Greg îmi spunea că el dormea. Mi-am luat căștile și am început să ascult muzică. Cum am putut să o rănesc pe una dintre fiicele lui Dumnezeu? Ce explicație aș putea să-mi dau pentru un asemenea gest? Doamne, vrei să mă ajuți?

Pe măsură ce săptămânile treceau, am descoperit că gândul adânc îngropat tot ieșea la suprafață. De ce îți pasă ce gândesc alții despre tine? Desigur că îmi pasă. Dacă i-am făcut rău neintenționat cuiva și dacă lucrurile trebuie îndreptate? Dar de ce aveam această dorință de a fi înțeleasă, de a mă asigura că ceilalți află punctul meu de vedere, de a oferi explicații sau de a-mi clarifica acțiunile?

În fond și la urma urmei, nu este treaba noastră ce gândesc alți oameni. Nu trebuie să ne justificăm, să aducem explicaţii și chiar să ne apărăm. Toate acestea sunt manifestări ale mândriei.

Rugăciunea mea pentru noul an este simplă: Doamne, eliberează-mă de mine însămi și de nevoia de a fi înțeleasă.

 

Despre autoare: Jill Morikone este vicepreședinte și director de tranzacții și operațiuni în cadrul Three Angels Broadcasting Network (3ABN), o rețea adventistă de televiziune. Ea și soțul ei, Greg, trăiesc în sudul statului Illinois și se bucură să lucreze împreună pentru Isus.

Sursa: Adventist Review

[*] Sally este un pseudonim.