Info Adventist

Medic în „turneu” de avertizare a studenților cu privire la pericolele vaping-ului

Medicul Laren Tan, din cadrul Universității Loma Linda, începe un tur regional pentru a le vorbi elevilor între 12 și 18 ani despre pericolele vaping-ului. Problema a intrat în lumina reflectoarelor după ce au fost confirmate 9 decese legate de utilizarea țigărilor electronice, potrivit centrelor pentru controlul și prevenirea bolilor din Statele Unite. În plus, din aprilie 2019 până în prezent au fost raportate peste 500 de cazuri de boli asociate cu vaping-ul.

Dr. Tan este unul dintre numeroșii medici preocupați de riscurile pentru sănătate ale folosirii țigărilor electronice. Fondator și director al Programului comprehensiv pentru afecțiunile obstructive ale căilor respiratorii din cadrul  Spitalului Universitar Loma Linda, acesta tratează cele mai severe cazuri primite de serviciul de pneumologie al spitalului, de la astmul bronșic la hipertensiunea pulmonară și emfizemul. Vapingul, spune el, a slujit mai degrabă ca o poartă pentru fumat în rândul adolescenților decât un instrument care să îi ajute pe adulți să renunțe la fumat.

Laren Tan a început cu o școală din Riverside, California, vorbindu-le elevilor atât despre pericolele substanței care se evaporă, ca și despre pericolele mai puțin cunoscute ale vaping-ului. Cercetările au arătat că bobinele încălzite eliberează particule de metal precum plumb și nichel în plămânii utilizatorului.

„Nu avem toate informațiile cu privire la efectele pe termen lung ale vaping-ului asupra organismului, dar știm că e termen scurt afectează plămânii, mai ales la adolescenți, deoarece plămânii acestora sunt încă în dezvoltare”, le-a spus Tan ascultătorilor de la La Sierra Academy din Riverside, California, Statele Unite. „Dacă un adolescent suferă deja de afecțiuni respiratorii subiacente cum ar fi astmul, aceștia prezenta un risc mai mare de deteriorare permanentă a aparatului respirator sau chiar de deces.”

În prezentarea sa, dr. Tan analizează componentele țigărilor electronice, explicând că concentrația de nicotină din cartușe depinde de cantitatea de substanță inhalată și de concentrația din e-lichide. „Deoarece concentrația și compoziția lichidului variază în funcție de producător și nu există reglementări ale agenției [americane a] medicamentelor, este dificil să se stabilească cantitatea de nicotină – sau de alte substanțe necunoscute – inhalată .”

Una dintre substanțele identificate în multe arome comune este diacetilul. „În comunitatea medicală se cunoaște de mult timp faptul că inhalarea diacetilului provoacă bronșiolită obliterantă, cunoscută și sub numele de sindrom al «plămânului popcorn», a spus Tan. Inhalarea diacetilului cicatrizează micii saci de aer sau alveolele plămânilor, ceea ce este extrem de dăunător, atât pentru plămânii aflați în curs de dezvoltare, cât și pentru cei deja dezvoltați.

„Sperăm că, vorbind cu părinții, profesorii și consilierii, vom reuși să ne înarmăm comunitățile cu informațiile de care au nevoie pentru a lua o decizie informată pentru ei înșiși și să ofere informații care ar putea salva viețile celor care au nevoie de ele”, a spus dr. Tan.

Sursa: Universitatea Loma Linda

Vizualizări: 157