Noutăți

Info Adventist

Lupta este a Domnului

Ce să faci într-o criză (financiară)

Actuala criză financiară a trimis unde de șoc în toate sectoarele economiei. Și, de parcă această criză nu ar fi fost suficientă pentru a produce îngrijorare, se pare că escrocii apar și ei peste tot. Patroni, lideri de biserică sau chiar oamenii simpli sunt îngrijorați, pe bună dreptate. Care să fie reacția adecvată a unui creștin? Biblia are răspunsuri.

O istorie veche, plină de învățături

O povestire interesantă și uimitoare este raportată în Vechiul Testament, ale cărei principii s-ar aplica bine crizei economice actuale. Criza noastră, ca și cea cu care s-a confruntat regatul lui Iuda, poate cu adevărat să dăuneze bisericii lui Dumnezeu de pe pământ și propriei noastre vieți.

Spre sfârșitul domniei lui Iosafat, regatul Iuda a fost invadat de o armată în fața căreia locuitorii țării aveau motive să tremure. Iosafat era un bărbat viteaz. El își întărise armatele și cetățile fortificate de-a lungul anilor de domnie. Era pregătit să se confrunte cu aproape orice dușman. Totuși, în această criză, nu s-a bazat pe propria forță, ci pe puterea lui Dumnezeu. El s-a hotărât să-L caute pe Dumnezeu și să vestească un post în tot regatul lui Iuda.

Poporul s-a adunat în curtea templului, pentru că Solomon se rugase să procedeze astfel în cazul că se vor confrunta cu un pericol. S-au rugat ca Numele Domnului să fie slăvit. Apoi împăratul s-a rugat:  „…Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi care înaintează împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine” (2 Cronici 20:12).

După ce s-au încredințat lui Dumnezeu, Duhul Domnului a venit peste un om al lui Dumnezeu, care le-a spus: „…Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi; căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu… Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (vers. 15, 17).

A doua zi, dis-de-dimineață, împăratul a adunat poporul și a pus în frunte corul de leviți care aducea laude lui Dumnezeu. Apoi i-a îndemnat: „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în proorocii Lui și veți izbuti” (vers. 20). Apoi corul a început să cânte și vrăjmașii lor… „s-au ajutat unii pe alții să se nimicească” (vers. 23). Oamenilor lui Iuda le-a luat trei zile ca să adune prada în urma luptei. Apoi, în a patra zi, s-au întors la Ierusalim în sunetul muzicii.

Aplicații actuale

Nimeni nu s-a încrezut vreodată în Dumnezeu fără rezultat. El nu îi dezamăgește niciodată pe cei care se bizuie pe El. Partea noastră este să ne pregătim corespunzător; apoi, să ne recunoaștem slăbiciunea și dependența totală de puterea lui Dumnezeu pentru eliberarea noastră. Este tentant să ne încredem în puterea guvernamentală sau în conturile noastre de economii, dar în orice criză menționată în Biblie (și criza noastră este una reală), atunci când poporul s-a încrezut în Dumnezeu, El le-a onorat încrederea și i-a ajutat.

Nu încerc să minimalizez severitatea problemelor noastre, ci dimpotrivă. Singura și cea mai bună speranță a noastră este să ne încredem în Dumnezeu și să fim credincioși legământului nostru cu El. Ellen White notează: „Cel care L-a dat pe singurul Lui Fiu să moară pentru voi, a făcut un legământ cu voi. El vă dă binecuvântările Sale și în schimb vă cere să Îi aduceți zecimile și darurile voastre.”[1] Ea a mai scris: „ Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care coboară din curţile de sus. Binecuvântarea vine atunci când, prin credinţă, sufletul se predă lui Dumnezeu. Apoi, acea puterea pe care niciun ochi omenesc nu o poate vedea creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu”.[2]

Nu există nicio garanţie de bunăstare universală în lumea noastră, dar principiile creştine de gestionare a banilor nu s-au schimbat. Ele au rămas aceleaşi. Prin analogie, o alimentație sănătoasă poate să ajute indiferent de ce boală cronică suferă cineva. O alimentație sănătoasă este o alimentație sănătoasă. Mâncaţi o varietate de fructe, cereale, nuci şi legume nerafinate în cantitate suficientă pentru a vă menţine greutatea ideală şi nu va trebui să vă schimbaţi dieta pentru orice problemă de sănătate care poate apărea. Această analogie funcţionează şi în cazul managementului financiar.

„Rețeta” succesului financiar

Următoarele șapte principii pentru un management financiar sănătos sunt la fel de simple ca o alimentație bună. Dacă nu le vom urma, siguranța noastră financiară este pusă în pericol.

  1. Dumnezeu pe primul loc. Sfatul înțeleptului este încă valabil: „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must” (Proverbe 3:9-10). Isus a spus: „Căutați întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa și toate aceste lucruri [mâncare, îmbrăcăminte și adăpost] vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Condițiile economice actuale ne aduc aminte de cuvintele unui cântec vechi:  „Dacă am avut vreodată nevoie de Domnul, atunci acel timp e acum”. Acum este timpul să credem că Dumnezeu ne va susține și va avea grijă de nevoile noastre (vezi și Deuteronom 28:1-14).
  2. Cheltuie mai puțin decât câștigi. Condamnăm datoriile guvernamentale, dar şi populaţia este la fel de vinovată de cheltuieli excesive. Principiul biblic ne învaţă să fim mulţumiţi cu ceea ce avem şi să învăţăm să trăim în limita veniturilor noastre (vezi 1 Timotei 6:6-10). Se estimează că 43% din familiile americane cheltuie mai mult decât câştigă într-un an.
  3. Pune deoparte, în fiecare lună, o sumă de bani. Cei care aplică acest principiu şi economisesc, având la dispoziție venitul pe șase luni în conturi bancare, stau mult mai bine decât cei care au datorii. Un cont de economii oferă protecţie în cazul pierderii slujbei, al defectării maşinii, al unei probleme de sănătate sau în oricare alt caz de forţă majoră care poate ameninţa siguranţa noastră financiară. O rezervă poate să ofere sprijin într-o situaţie de furtună economică şi este o chestiune de bun-simţ.

Ellen White ne sfătuieşte: „Ați fi putut avea azi un capital pe care să-l puteți folosi în caz de urgență și să susțineți cauza lui Dumnezeu, dacă ați fi făcut economii așa cum ar fi trebuit. În fiecare săptămână, o parte din venitul vostru trebuie pus deoparte și să nu fie folosit decât pentru o nevoie stringentă sau sub forma unor daruri pentru Domnul.”[3]

  1. Străduiește-te din răsputeri să-ți păstrezi slujba. Biblia spune:„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oameni de rând” (Proverbele 22:29). Biblia vorbește mult despre muncă și integritate. Cere-I lui Dumnezeu înțelepciune ca să lucrezi eficient, pentru a-ți păstra postul în aceste timpuri dificile. Dacă va fi să-ți pierzi slujba, fii dispus să lucrezi în orice loc de muncă disponibil, dar onorabil.
  2. Fii atent cu investițiile tale. Nu uita că nu există o investiție mai sigură decât cea în propria ta datorie. Pe lângă stingerea datoriilor în timpuri de nesiguranță, cel mai înțelept este să investești cu măsură, cumpătat. Când avem un surplus de mijloace, este un timp propice de „a investi” în cauza lui Dumnezeu. Nevoile lucrării lui Dumnezeu sunt prezente și în vremuri grele.

Mulți dintre noi am acumulat bunuri de-a lungul timpului; este o idee bună aceea de a lichida acele bunuri inutile din trei motive: ca să ne achităm datoriile, ca să participăm la înaintarea cauzei lui Dumnezeu și ca să nu ardă în foc prea multe din lucrurile noastre, la finalul acestui pământ.[4]

  1. Cere-I lui Dumnezeu înțelepciune ca să iei decizii bune despre cum să câștigi, cum să economisești și cum să cheltui. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață din nou: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6; vezi și Filipeni 4:19 și Isaia 26:3).

În calitate de Creator și Stăpân a toate, Dumnezeu are capacitatea unică să ne călăuzească în viață. Noi trebuie să ne încredem cu totul în El, în orice domeniu al vieții noastre. Bucură-te de binecuvântările lui Dumnezeu, trăind cumpătat și ajutându-i pe cei în nevoie.

  1. Nu pierde din vedere obiectivul. Adevărata noastră casă este în ceruri. Într-o zi, curând, tot ce este pe acest pământ va arde. Biblia spune: „Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi și pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10). Acest moment nu va constitui o mare dezamăgire pentru adevărații creștini. Comorile lor se vor afla în siguranță, în ceruri.

Siguranță în nesiguranță

Stresul financiar produs de economie poate fi mult redus sau chiar eliminat prin aplicarea acestor șapte principii. Ele ne-au fost date de Dumnezeu din iubire, pentru binele nostru suprem. Privind în urmă, la viața sa, David spunea: „Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea” (Psalmii 37:25).

Cu siguranță că fiecare dintre noi poate vedea binecuvântările și mâna lui Dumnezeu în viața lui.

Despre autor: G. Edward Reid, pastor și avocat, a slujit mulți ani ca director al departamentului Administrarea creștină a vieții în cadrul Diviziunii Nord-americane.

Sursa: Aventist Review

 

[1]E. G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, pag. 72, în orig.

[2] E. G. White, Hristos Lumina lumii, pag. 173. în orig.

[3] E. G. White, Căminul adventist, pag. 396. în orig.

[4] Vezi E. G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pag. 196-197. în orig.