Noutăți

Info Adventist

Liderii Bisericii Adventiste: Fundamentul misiunii noastre trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu

În timpul ședințelor anuale de sfârșit de an ale Diviziunii Asia de Sud – Pacific, liderii mondiali ai Bisericii Adventiste au subliniat cât este de important să depindem de Cuvântul lui Dumnezeu, acum, când trăim în ultimele zile ale istoriei Pământului și când participăm la mișcarea bisericii mondiale de a proclama sfânta speranță în diferite părți ale lumii.

În cadrul întâlnirilor de închinare care au durat patru zile, liderii bisericii mondiale au transmis mesaje inspirate și însuflețite, care i-au încurajat pe participanți să mediteze asupra călătoriei lor spirituale și asupra relației lor cu Hristos din perspectiva diferitelor roluri care le-au fost încredințate în teritoriile lor.

Ted Wilson: Misiunea ne-a fost încredințată de Dumnezeu. Cine va merge?

„Dumnezeu apreciază inima și voința pe care copiii Săi le arată când stau fermi în fața oștii inamicului. Biserica Lui ridică glasul cu bucurie pentru a proclama Întreita Solie Îngerească și pentru a aduce speranță în întreaga lume în ultimele momente ale Pământului. În aceste zile, când valorile și convingerile pe care le avem în calitate de creștini sunt testate, în aceste vremuri în care oamenii nu cred și nu înțeleg ceea ce spunem. În momentele în care bunătății noastre i se răspunde cu fărădelege, vom putea totuși să nu ne clintim și să dezvăluim un caracter demn de Dumnezeu?”

Wilson a meditat la versetele din 1 Tesaloniceni 14:5-6 și a spus: „Va veni o vreme când toți veți fi acuzați și criticați pentru că rămâneți fermi și țineți la ceea ce credeți. Când îi veți învăța pe oameni, pe cei recalcitranți, veți fi criticați.” Wilson le-a reamintit delegaților că trebuie să avem caracterul lui Hristos, așa cum a continuat și versetul 15 al aceluiași capitol, care spune: „Asigurați-vă că nimeni nu întoarce rău pentru rău, ci străduiți-vă întotdeauna să faceți ceea ce este bine unul pentru altul și pentru toți ceilalți. Bucurați-vă mereu, rugați-vă fără încetare, mulțumiți în toate împrejurările; căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi în Hristos Isus.”

Wilson le-a reamintit celor prezenți „să păstreze mereu atitudinea de rugăciune și să se roage neîncetat”. El a subliniat că viața nu va fi ușoară pentru cei care Îi slujesc Domnului. Vor veni momente când se va risipi dorința de slujire. Focul nostru nu va mai lumina așa cum o făcea înainte. Când trecem prin momente de incertitudine, Evanghelia ne amintește să ne rugăm. Bucurați-vă în Domnul! Puneți-vă la adăpost ca să putem găsi calea înapoi în prezența Lui.

„Rămâneți la ceea ce știți din Scriptură. Nu permiteți ca toate aceste lucruri trecătoare să pună capăt sau să vă modeleze în vreun fel credința și direcția ca lideri ai Diviziunii Asia de Sud – Pacific… Nu uitați niciodată scopul dvs. de a căuta, de a salva și de a instrui doar prin puterea Duhului Sfânt.”

Erton Kőhler: Dumnezeu semnalează urgența

În fiecare zi tot mai mulți oameni mor fără să afle că există speranță. Aceasta este povara noastră ca biserică, să punem Evanghelia la dispoziția tuturor celor care doresc să găsească speranță în această lume marcată de păcat. Köhler a subliniat importanța folosirii tuturor mijloacelor disponibile și a încurajat efortul deliberat de a ajunge la toate sufletele care doresc să experimenteze o schimbare în viața lor.

„Trebuie să ne întrebăm: ce facem pentru a ajunge urgent la oamenii de pe teritoriul nostru? Mâine ar putea fi prea târziu”, a subliniat Köhler.

„Vă rugăm să duceți la bun sfârșit lucrarea lui Dumnezeu cu succes și cu un simț al urgenței. Plantați în inima dvs. angajamentul de a spune „Voi merge!” și de a face ucenici. Dați tot ce aveți mai bun în fiecare domeniu în care sunteți responsabili. Faceți tot posibilul pentru a ne susține misiunea, întotdeauna cu un simțământ al urgenței. Nu putem pierde timpul în lucrarea lui Dumnezeu”, a adăugat Köhler.

El a subliniat, de asemenea, că fiecare minut pe care îl pierdem reprezintă oameni la care nu putem ajunge. La aceasta face referire și Spiritul Profetic, unde Ellen G. White ne reamintește că „În fiecare zi, perioada de probă a unora se închide. În fiecare oră, unii trec dincolo de îndurarea milei. Și unde sunt vocile de avertizare și rugăciune pentru a-i cere păcătosului să fugă de această soartă înfricoșătoare? Unde sunt mâinile întinse pentru a-l trage înapoi de la moarte? Unde sunt cei care cu smerenie și credință stăruitoare se roagă lui Dumnezeu pentru el?” (Patriarhi și Profeți, p. 140)

Paul Douglas: Dumnezeu caută pe cineva

Chemarea lui Dumnezeu către ucenicii Săi din trecut este aceeași chemare pe care Dumnezeu ne-o adresează astăzi. El ne cheamă să proclamăm Evanghelia în diferite părți ale lumii. Douglas a reiterat faptul că proclamării lui Hristos i s-a acordat cea mai mare importanță. În ciuda riscurilor pe care le implică, ucenicii lui Isus trăiesc cu angajamentul de a se asigura că fiecare suflet pe care îl întâlnesc va afla mesajul mântuirii lui Hristos.

„Recolta este gata de secerat. Stați în mijlocul câmpului cu intenția de a rămâne. Stați în mijlocul câmpului gata să strângeți recolta. Stați în mijlocul câmpului știind că victoria este deja câștigată”, a spus Douglas.

Provocări, confuzie și îndoială pot apărea în mijlocul lucrării pe care Dumnezeu ne-a chemat să o îndeplinim, însă Douglas i-a asigurat pe delegați că „Dumnezeu va fi mereu acolo”.

Duane Mickey: Transmiterea mesajului speranței prin intermediul undelor radio

Duane McKey, președintele Adventist World Radio, a împărtășit mărturii remarcabile despre rebeli din munții Mindoro care s-au predat guvernului și și-au reînnoit viețile pentru a fi una cu Dumnezeu. McKey și-a amintit despre prima lor vizită în insulele Mindoro în 2016, unde au fost martori la lucrarea lui Dumnezeu făcută prin intermediul misiunii de tip radio.

El a vorbit despre un magazin comunitar aflat sus în munți, unde toată lumea se aduna pentru a asculta cuvintele lui Dumnezeu prin intermediul postului AWR. Nu a durat mult până când tot mai mulți oameni au fost încurajați să asculte și au hotărât să trăiască o viață în Hristos pe baza studiilor pe care le-au auzit în mod regulat în cadrul programului de radio.

De atunci, s-au deschis mai multe oportunități de misiune în insula Mindoro. De la grupuri rebele din diferite părți ale insulelor, la triburi indigene care trăiesc în munți și locuitori ai terenurilor joase care caută mereu speranță, misiunea s-a dezvoltat semnificativ în acest loc, invitând tot mai mulți oameni să ajungă în acest loc și să-l prezinte pe Isus ca fiind sfânta noastră speranță.

Adventist World Radio lucrează fără încetare în diferite părți ale lumii pentru a proclama Evanghelia veșnică, folosind diferite căi pentru a transmite mesajul și pentru a înlătura barierele.

„Nu este momentul să ne oprim. Acesta este momentul să muncim și mai mult pentru că tot mai mulți oameni au nevoie de speranță. Această speranță poate fi găsită doar în Isus”, a concluzionat McKey.

Autori: Edward Rodriguez, Departamentul Comunicare

Sursa: Adventist News Network