Noutăți

Info Adventist

Liantul secret

Eu nu cred că 13 este un număr cu ghinion, dar în al treisprezecelea an din viața mea am verificat această teorie. Pe parcursul acelui an, am fost de două ori pe punctul de a-mi tăia același deget; prima dată, în timp ce foloseam o daltă în timpul unei ore de prelucrare a lemnului și a doua oară, cu un cuțit. Probabil că cel mai urât incident sau cel puțin cel mai dureros a fost atunci când am avut o entorsă de gleznă. Poate că ați suferit și voi o entorsă de gleznă. Eu, cu siguranță, am avut; în special când jucam baschet în timpul recreației sau al prânzului în pantofi de școală. Totuși, situația aceasta a fost diferită.

S-a întâmplat chiar la încheierea unui meci oficial de baschet cu o echipă adversă de la altă școală, cu doar câteva secunde înainte de fluierul final. Nu mă simțisem niciodată așa de bine să driblez cu mingea; și m-am încordat puternic în timp ce mă îndreptam spre marginea terenului (așa cum îmi spune soția, ar fi trebuit să rămân la poziția de recuperare a mingii). Încă nu știu dacă am călcat într-o parte sau pur și simplu peste propriul meu picior, însă următorul lucru a fost să mă văd întins pe jos. Când am încercat să mă ridic și să o iau din loc, am constatat că nu puteam să pun greutate pe picior.

Casa mea era foarte aproape. Mi-am lăsat pantoful în picior ca suport, însă, când am ajuns acasă și l-am scos, glezna a început să se umfle asemenea unui balon. Peste noapte a apărut și durerea și nu am putut să dorm. Pulsațiile ascuțite, dureroase erau continue și nu cedau nici la analgezice. Singura durere la fel de puternică prin care trecusem fusese o infecție la ureche, care se încheiase cu perforarea timpanului. A doua zi, radiografia a revelat realitatea: aveam entorsă. Nu era o chestiune minoră, de care să pot fugi, așa că am fost nevoit să petrec următoarele șase săptămâni fără baschet.

Nu ținem cont de corpul nostru decât atunci când nu mai funcționează așa cum suntem obișnuiți. Considerăm că toate vin de la sine: respirația, bătaia inimii, circulația sângelui; pur și simplu toate acestea se întâmplă – până când nu se mai întâmplă.

Corpul este o lucrare inginerească minunată – fiecare parte, începând cu nivelul celular, are de jucat un rol specific. Din acest motiv, nu este surprinzător faptul că Pavel alocă o parte însemnată din 1 Corinteni 12 descrierii bisericii asemenea unui trup: „Voi sunteţi trupul lui Hristos și fiecare, în parte, mădularele lui” (v. 27).

Punctul de vedere al lui Pavel din acest pasaj este că fiecare individ, care face parte din biserică, este indispensabil și are un rol sau un scop: „Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare și după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos” (v. 12).

Trupul trebuie să lucreze împreună și să accepte diferitele lui părți (mădulare) – fie ele superioare sau inferioare – așa cum biserica acceptă diferitele daruri date ei de Duhul Sfânt. Motivul pentru aceasta este misiunea.

Acum, pentru mulți dintre cititori acest lucru nu este o noutate: metafora trupului este una foarte cunoscută și folosită în mediile creștine. Totuși ceea ce am descoperit recent este modul în care raționamentul lui Pavel este legat de capitolul următor, 1 Corinteni 13. „Capitolul dragostei” este binecunoscut. Folosit din abundență la nunți, capitolul acesta este probabil una dintre cele mai cunoscute ode închinate iubirii, și totuși Pavel folosește acest capitol ca răspuns la conceptul trupului și al darurilor, prezentat în capitolul anterior. El descrie liantul secretul care ține laolaltă trupul și cel mai important lucru necesar pentru a-l face să funcționeze: sacrificiul de sine, dragostea care îi are pe ceilalți în centru.

Acesta este genul de dragoste care vine de la Dumnezeu și oglindește caracterul Său. Ea este posibilă doar cu și prin El.

Dragostea este răspunsul lui Pavel la întrebarea cu privire la modul în care trupul poate rămâne laolaltă și în care darurile lui pot fi folosite împreună în mod eficient, iar aceasta este exact răspunsul de care avem nevoie.

Biserica, un grup de ființe umane decăzute și diverse, poate fi ținută laolaltă doar prin dragoste unul față de celălalt. Adesea, am pus accent pe unitate cu orice preț, căutând căi de a menține uniforme credința și doctrina, dar am neglijat întrucâtva iubirea ca răspuns. În dezbaterile și discuțiile noastre, ne-am bazat pe teologie, logică, emoții și pe toate instrumentele retorice cu putință, însă adesea am neglijat dragostea.

Dragostea unul pentru celălalt ar trebui să ne inspire toate conversațiile. Dragostea pentru lumea la care am fost chemați să ajungem ar trebui să înrâurească misiunea noastră. Noi nu ne croim drum spre ceruri cu ajutorul dragostei, dar ar trebui să iubim pentru că Dumnezeu ne-a iubit întâi (vezi 1 Ioan 4:19) și a fost dispus să coboare la nivelul nostru, pentru ca să ne ridice (vezi Filipeni 2:5–8)!

Sursa: Adventist News Network