Lecții predate de Ellen White în timpul unei epidemii

Pe 13 august 1894, Ellen White a trimis o scrisoare lui Stephen Haskel, în care ea își exprima îngrijorarea cu privire la oamenii care mureau din cauza virusului Influenza. Ea a scris:
„În New South Wales am fost testați și încercați de epidemia provocată de Influenza. Aproape fiecare familie din orașe sau din sate a fost afectată. Acum, unii sunt foarte, foarte bolnavi. Viețile lor sunt în cumpănă. Ne rugăm pentru bolnavi, facem ce putem din punct de vedere financiar, și apoi așteptăm rezultatele… Într-o zi, săptămâna trecută, au fost 11 înmormântări…. Copiii nu par a suferi atât de mult precum bătrânii și adulții. [Eu] am fost foarte afectată, și nu am putut participa la întâlniri timp de patru săptămâni; dar nu am renunțat, stând în pat doar într-o zi. Am scris numărul de pagini necesare aproape în fiecare zi, cu toate că strănutam, tușeam și aveam sângerări nazale. Aproape toți în jur au suferit dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mă însănătoșesc și pentru că sunt curajoasă! Trebuie să facem în numele Domnului tot ceea ce putem… Nu trebuie să privesc înainte fără speranță, gemând și rugându-mă în timp ce observ cum sunt încercați frații și surorile mele… Oamenii lui Dumnezeu sunt încercați și testați; fie ca Dumnezeu să mă ajute să le fiu sprijin în încercare… și, făcând așa, să mă agăț mai puternic ca oricând de Isus.” (Scrisoarea 30, 13 august 1894)
Este important să accentuăm că, atunci când a trimis scrisoarea, Ellen White era în vârstă de 66 de ani, și se afla în zona de risc. Încrederea ei în Dumnezeu și stilul de viață au ajutat-o să reziste în acel moment de criză și să iasă victorioasă.
Ce a învățat ea în timpul epidemiei poate să ne ajute în timpul pandemiei provocate de coronavirus (COVID-19). Întrebarea pe care o aud des este: „Și acum ce? Ce putem face?” Răspunsul ar trebui să ne determine să reacționăm într-un mod pozitiv, creativ și având o atitudine bună privitoare la criza actuală.
Ce putem face?
Putem urma exemplul lui Ellen White în câteva moduri:
a. Un grup mic în online;
b. Un mesaj către biserică transmis pe rețelele de socializare;
c. Sfaturi de dimineață pentru cei care o urmăreau pe Facebook;
d. Un mesaj devoțional înregistrat pe care l-ar fi distribuit pe rețelele de socializare.
Nu te descuraja. Avem foarte multe de făcut, și le putem face având puțină creativitate. Am citit recent fraze precum: „Bisericile s-au deschis; doar clădirile sunt închise”, „Biserica este deschisă deoarece biserica ești tu”, „Deschidem biserica noastră digitală”. Poți urmări servicii religioase în online, și mulți au utilizat serviciile Zoom sau ale altor companii de conferințe video pentru a păstra legătura cu alții.
1. Ellen White a avut o atitudine a rugăciunii, fiind plină de încredere în puterea lui Dumnezeu. În momente ca acestea, trebuie să ne încredem în promisiunile minunate pe care Dumnezeu le-a lăsat pentru noi în Cuvântul Său Sfânt. Avem mii de promisiuni de care ne putem agăța. Ellen White scria: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mă însănătoșesc și pentru că sunt curajoasă!… Biserica trebuie să se agațe de Isus mai mult ca oricând.” (Scrisoarea 30). Când Pavel era dus la Roma ca prizonier, a avut de înfruntat o furtună îngrozitoare pe mare, barca lui fiind lovită de un vânt puternic numit „Euroclydon”. În acel moment, el a spus trei lucruri specifice (Faptele Apostolilor 27:23-25):
a. Nu vă temeți;
b. Nu vă descurajați; Aveți speranță;
c. Păstrați o atitudine pozitivă; nu vor fi pierderi deoarece Dumnezeu va fi cu voi.
Fie ca acea credință a apostolului să fie cu tine în această perioadă!
Trebuie să evităm să acționăm ca niște excentrici, ca niște temători, sau ca niște oameni panicați; din contră, trebuie să fim pozitivi în timp ce transmitem speranță celor din jurul nostru, care ne văd, aud și care urmăresc acțiunile noastre.
Întâlnirile din casele noastre vor deveni mult mai căutate pentru rugăciune, citirea Bibliei, părtășie și împărtășirea de experiențe. Când restricțiile carantinei vor fi ridicate, vom păstra părtășia pe care am avut-o în casele noastre. Trebuie să utilizăm această experiență pentru a evangheliza, spunând prietenilor și vecinilor că Isus se întoarce curând.
Dumnezeu este la cârmă, și trebuie să fim gata oricând să ascultăm vocea Sa. El vorbește; să fim atenți la cuvintele Sale!
Sursă:
Adventist Review