Info Adventist

La 90 de ani de misiune în Europa și în afara ei

Timp de 90 de ani, Diviziunea Transeuropeană (TED) a coordonat misiunea și lucrarea de slujire a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea într-un teritoriu vast, variat și aflat într-o continuă schimbare. Acum, lansarea unei noi cărți și a unui nou film documentar aduc în centrul atenției o pasiune pentru misiune care a început odată cu începuturile Bisericii Adventiste în Europa și continuă și astăzi, în societăți în mare măsură secularizate.

Cartea

A Passion for Mission [O pasiune pentru misiune] este raportul unei lucrări de cercetare detaliate a istoricului Adventist David Trim, care este și autorul cărții. Trim demonstrează că misiunea face parte din ADN-ul adventismului european și că, deși Europa a fost inițial un „câmp misionar”, a început foarte repede să trimită misionari de pe teritoriul ei în Africa, Asia și chiar și în America de Sud. În cadrul unei prezentări susținute în cadrul lansării cărții, Trim a estimat că în jur de o mie de misionari europeni au slujit până în prezent pe alte continente.

„Trimiterea unora dintre cei mai talentați reprezentanți în misiune a avut un impact semnificativ atât asupra bisericii mondiale, cât și a dezvoltării bisericii de acasă”, a spus Trim. În cadrul evenimentului care a marcat aniversarea a 90 de ani de misiune au fost prezentate istorisiri care i-au inspirat pe cei prezenți, ca și lecții și concluzii aplicabile bisericii din Europa contemporană.

Cartea A Passion for Mission este publicată de Newbold Academic Press și este disponibilă, în limba engleză, pe Amazon.

Filmul

Președintele TED Raafat Kamal a ales să își prezinte raportul pentru anul 2019 sub forma unui documentar. În film, stând pe o plajă din Southampton, Marea Britanie, acesta s-a concentrat asupra a patru istorisiri din istoria TED, după care a demonstrat cum perseverența și hotărârea pionierilor noștri se manifestă încă în misiune.

Printre acestea s-a numărat și povestea primilor misionari în Marea Britanie, Willam Ings și John Loughborough, și perseverența lor chiar și în mijlocul eșecurilor. Kamal a împărtășit apoi povestea primului fermier devenit adventist în Finlanda. În 1918, într-o țară aflată în război, acesta a salvat viețile a 10 bărbați care urmau să fie împușcați pentru a răzbuna moartea fiului său. Iertarea sa a întrerupt ciclul violențelor și a dus la înființarea primei case de rugăciune din comunitatea sa.

În încheierea relatărilor referitoare la trecutul Bisericii, filmul a spus povestea a două surori adventiste care au ascuns un copil evreu în timpul ocupației naziste în Letonia și mărturia actualului Președinte al Uniunii Poloneze Ryszard Jankowski, care își amintește cum nouă membri ai familiei sale au fost deportați la Auschwitz și Ravensbrück pentru că păzeau cu credincioșie Sabatul.

Aceste istorisiri sunt istorie, dar istoria se scrie chiar acum, s-a subliniat în documentarul care a prezentat cum este îndeplinită misiunea acum în locurile în care s-au întâmplat toate aceste lucruri: o biserică ajută refugiații, un centru de influență în nordul Finlandei, o tabără în care au loc mai mult de jumătate dintre botezurile din Polonia și o camporee care a schimbat viețile copiilor.

Astfel de relatări, atât din trecut cât și actuale, demonstrează că deși misiunea poate fi dificilă, atunci când sunt perseverenți, dependenți de Dumnezeu și dispuși să se lase folosiți, misionarii pot fi martorii a numeroase miracole, au spus conducătorii bisericii din regiune.

„Sperăm că atât cartea, cât și filmul, nu vor reprezenta doar documente și relatări interesante, ci vor inspira și schimba atât membri de pe teritoriile TED cât și din afara lor, ajutându-i să descopere o adevărată pasiune pentru misiune”, au concluzionat aceștia.

Sursa: Adventist Review

 

Vizualizări: 54