Declarații oficiale

Ghiduri

Ghid pentru implicarea în misiunea globală

Utilizarea Bibliei sau a „scrierilor sacre” în misiune

Când construim punți spre cei care nu sunt creștini, utilizarea „scrierilor lor sacre” ar putea fi foarte utilă într-o primă fază pentru a da dovadă de sensibilitate și a-i conduce pe căi care le sunt oarecum familiare. Acestea pot conține elemente ale adevărului care se regăsesc în cel mai deplin și cel mai bogat sens în modul de viață prezentat în Biblie. Aceste scrieri ar trebui utilizate în încercarea intenționată de a le prezenta oamenilor Biblia, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, și de a-i ajuta să o accepte ca sursă de credință și practică. Cu toate acestea, folosirea acestor scrieri are anumite riscuri, iar instrucțiunile de mai jos vă vor ajuta să evitați acele riscuri.

1. Biblia trebuie recunoscută ca intrument de învățare și sursă de autoritate, fiind folosită pentru a conduce oamenii la Hristos și pentru a trăi o viață de credință într-o societate în care o altă religie este dominantă.

2. Biserica nu ar trebui să folosească un limbaj care ar putea lăsa impresia că recunoaște sau acceptă natura și autoritatea atribuite „scrierilor sacre” de către adepții anumitor religii care nu sunt creștine.

3. Cei care folosesc „scrierile sacre” după cum este menționat mai sus ar trebui să elaboreze sau să creeze un plan cu privire la modul în care va avea loc trecerea de la acestea la Biblie.

4. Creșterea și dezvoltarea spirituală a noilor credincioși din societățile necreștine vor avea la bază Biblia și autoritatea sa exclusivă.

Structuri organizatorice de tranziție

Potrivit textului din Matei 28:18-20, misiunea bisericii are trei componente majore inseparabile:

1. Misiunea ar trebui să îi conducă pe oameni la Isus, Mântuitorul și Domnul lor, prin convertire și botez;

2. Misiunea presupune încorporarea unei comunități de credincioși, biserica, într-un mediu în care pot crește în credință, în cunoștință și în bucuria unei comuniuni universale a credincioșilor; și

3. Misiunea presupune a-i instrui și a-i ajuta pe membri să se dezvolte ca ucenici activi care își recunosc și își folosesc darurile spirituale pentru a contribui la împărtășirea evangheliei. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost înființată și organizată de Dumnezeu pentru a îndeplini această sarcină de răspândire a evangheliei. Natura universală a bisericii necesită existența unei structuri organizaționale de bază și comună în întreaga lume, structură care să faciliteze împlinirea misiunii sale.

Contextul politic și religios din unele țări ar putea îngreuna sau ar putea face chiar imposibilă funcționarea bisericii cu structura organizatorică tradițională, putând fi necesară o structură organizatorică de tranziție. În astfel de cazuri, trebuie să se țină cont de următoarele instrucțiuni pentru a se adapta situației:

1. Structura organizatorică de tranziție ar fi justificată în unul dintre următoarele cazuri:

a. Când este necesară testarea noilor inițiative în încercarea de a ajunge în zone dificile sau în care nu s-a ajuns încă;
b. Când activitatea și organizarea obișnuită a bisericii nu sunt permise în contextul religios și politic local.

2. Conducătorii Bisericii de la nivelul diviziunii/ uniunii/ câmpului local pe teritoriul cărora se înființează aceste structuri organizatorice de tranziție ar trebui să decidă cu privire la natura organizatorică de tranziție și dacă este oportună alegerea conducerii locale. Aceștia ar trebui să definească, de asemenea, modul de gestionare a zecimilor și a darurilor în cadrul organizației de tranziție.

3. Cei care conduc organizația de tranziție ar trebui să fie devotați unității doctrinare și misiunii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și organizației sale bisericești la nivel mondial.

4. În cel mai scurt timp posibil, noii convertiți trebuie să fie conștienți de faptul că aparțin unei comunități bisericești mondiale – Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – care are un mesaj și o misiune specifice în lume.

5. De îndată ce acest lucru este posibil, structura organizatorică de tranziție ar trebui înlocuită cu sistemul de organizare obișnuit al Bisericii.

Convingeri fundamentale și pregătirea pentru botez

1. Convingerile fundamentale și necreștinii: Declarația cu privire la convingerile fundamentale este o exprimare a mesajului bisericii într-un limbaj adaptat comunităților creștine. Provocarea constă în a identifica modul în care această declarație poate fi semnificativă și în societățile în care creștinii sunt minoritari sau inexistenți. Îndeplinirea misiunii în rândul necreștinilor va ridica noi întrebări care nu sunt abordate de convingerile fundamentale și cărora ar trebui să li se ofere răspunsuri biblice relevante. Sugestiile de mai jos ar putea fi utile în abordarea acestei probleme.

a. Modul și limbajul folosit în prezentarea convingerilor fundamentale trebuie studiate și alese cu atenție pentru a facilita înțelegerea mesajului bisericii de către cei care nu sunt creștini. Trebuie încurajată crearea de studii biblice și de instrumente didactice la nivel local.
b. Sarcina descrisă la punctul anterior trebuie realizată în cadrul centrelor de studiu religioase, cu ajutorul celor care lucrează în prima linie și în urma consultărilor avute cu comunitatea, teologii, misiologii și administratorii bisericii.
c. Directorii centrelor de studiur trebuie să trimită întrebările și preocupările locale care nu sunt incluse în convingerile fundamentale pentru a fi analizate de Biroul pentru Misiune Globală din cadrul Conferinței Generale.

2. Instrucțiuni cu privire la botez: În pregătirea noilor convertiți pentru botez și pentru a deveni membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, trebuie urmate instrucțiunile de mai jos.

a. Candidatul trebuie să ofere dovezi clare cu privire la o experiență personală a mântuirii prin credința în Hristos și a înțelegerii clare a mesajului adventist de ziua a șaptea.
b. Candidatul trebuie ghidat de comunitatea locală a credincioșilor până când aceasta poate da mărturie despre cunoștința și trăirea credinței adventiste de ziua a șaptea de către candidat.
c. Angajamentul de botez, așa cum este prezentat în Manualul Bisericii, trebuie să reprezinte o prezentare succintă a credințelor și experiențelor minime necesare pentru botez.

Forme de cult

Deoarece Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea intră permanent în contact cu numeroase culturi din țări care nu sunt creștine, subiectul organizării serviciilor de cult devine foarte relevant. În acele contexte, este important să se ia decizii cu privire la ceea ce este sau nu este acceptabil în serviciile de cult ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Apelul adresat oamenilor de a se închina singurului Dumnezeu adevărat are un rol semnificativ în mesajul și misiunea bisericii. De fapt, în escatologia adventistă, elementul central al controversei din timpul sfârșitului este cel al închinării și al adevăratului obiect al închinării. Ar trebui să fim atenți și prudenți în încercarea de a găsi modalități de contextualizare a închinării adventiste în întreaga lume. În indeplinirea acestei sarcini, ar trebui să fim informați în permanență cu privire la următoarele aspecte ale închinării adventiste:

1. Dumnezeu este în centrul închinării, este obiectul suprem al acesteia. Când ne apropiem de Dumnezeu în adorare, intrăm în contact chiar cu sursa vieții, cu Creatorul nostru și cu Cel care, prin harul Său, ne-a răscumpărat prin moartea Fiului Său iubit. Nicio ființă omenească nu ar trebui să uzurpe acest drept divin.

2. Prin închinarea în biserici, poporul lui Dumnezeu vine în prezența Sa în reverență și smerenie, în calitate de Trup al lui Hristos, pentru a-L onora și a-I aduce un omagiu prin adorație, mărturisire, rugăciune, mulțumire și cântare. Credincioșii se reunesc pentru a asculta Cuvântul, pentru părtășie, pentru sărbătoarea Cinei Domnului, pentru slujirea tuturor și pentru a fi pregătiți pentru vestirea evangheliei. Credința noastră invită la închinare din toată inima și la implicarea în închinare, acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu ocupă un loc central, rugăciunea este ferventă, muzica este din inimă, iar părtășia este palpabilă. Aceste elemente ale închinării sunt indispensabile în serviciile de cult adventiste din întreaga lume și ar trebui să facă parte din orice inițiativă de contextualizare a închinării adventiste.

3. Suntem ființe complexe, pentru care rațiunea și emoțiile au un rol important. Adevărata închinare se exprimă prin trupul, mintea, spiritul și emoțiile noastre. Biserica Adventistă face apel la echilibru între aceste dimensiuni în închinarea noastră. Este important să reținem că orice element al seviciului de închinare care tinde să plaseze omul în centrul său trebuie respins. Rolul trupului în serviciul de închinare variază de la cultură la cultură, însă orice formă a închinării trebuie să fie caracterizată de disciplină și autocontrol, ținând cont de faptul că aspectul central al serviciului de cult constă în proclamarea Cuvântului și chemarea de a-I sluji lui Dumnezeu și de a le sluji altora.

4. Închinarea adventistă ar trebui să se bazeze pe tezaurul teologiei adventiste de ziua a șaptea pentru a proclama cu entuziasm și bucurie comuniunea și unitatea credincioșilor în Hristos și marea temă a iubirii infinite a lui Dumnezeu, așa cum e văzută în actul creației, în planul de răscumpărare, ca și în viața lui Isus, în înalta sa lucrare de Mare Preot în sanctuarul ceresc și iminenta sa revenire în slavă.

5. Muzica ar trebui folosită pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și nu ca mijloc de stimulare exesivă a emoțiilor care doar îi va face pe indivizi „să se simtă bine” cu privire la ei înșiși. Prin aceasta, închinătorii ar trebui să-și exprime sentimentele cele mai profunde de recunoștință și bucurie la adresa lui Dumnezeu, într-un spirit de sfințenie și reverență. Închinarea adventistă are ca scop proclamarea puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Dumnezeu.

Dacă apare nevoia de contextualizare a formei de cult la o anumită cultură, trebuie respectate instrucțiunile furnizate în documentul intitulat „Contextualizare și sincretism”.

Contextualizare și sincretism

În acest document, contextualizare este definită ca încercarea intenționată de a transmite mesajul evangheliei luându-se în considerare diferențele culturale. Contextualizarea adventistă de ziua a șaptea este motivată de responsabilitatea de a îndeplini misiunea de transmitere a evangheliei într-o lume în care există diferențe foarte mari de la o regiune la alta. Aceasta are la bază autoritatea Scripturii și călăuzirea Duhului și are ca scop transmiterea adevărului biblic într-un mod care să fie relevant din punct de vedere cultural. În îndeplinirea acestei sarcini, contextualizarea trebuie să rămână fidelă Scripturii și semnificativă în noua cultură, amintindu-ne că toate culturile sunt judecate din perspectiva evangheliei.

Contextualizarea intenționată a modului în care ne transmitem credința și practica este biblică, legitimă și necesară. Fără ea, biserica se confruntă cu pericolele reprezentate de erori de comunicare și alte neînțelegeri, de pierderea identității și de sincretism. Din punct de vedere istoric, adaptarea s-a realizat în întreaga lume, reprezentând o parte importantă a procesului de răspândire a mesajului întreitei solii îngerești în fiecare familie, națiune, trib și popor, iar acest lucru va continua să se întâmple.

Pe măsură ce biserica ajunge în zone în care creștinismul nu este predominant, problema sincretismului – amestecarea adevărului religios și a erorilor – reprezintă o provocare și o amenințare constante. Ea afectează toate regiunile lumii și trebuie luată în serios în examinarea practicii contextualizării. Acest subiect este subliniat și de înțelegerea adventistă de ziua a șaptea cu privire la marea luptă dintre bine și rău care explică modul în care acționează Satana – denaturând și compromițând adevărul nu prin negarea lui, ci prin amestecare adevărului cu eroarea, jefuind, astfel, evanghelia de adevăratul său impact și de adevărata sa putere. În acest context al pericolului și al potențialei denaturări, contextualizarea cu un spirit critic este indispensabilă.

Deoarece efectele păcatului și nevoia de mântuire sunt comune întregii omeniri, există adevăruri eterne pe care trebuie să le cunoască toate culturile, deși, în unele cazuri, acestea pot fi transmise și experimentate în moduri diferite, dar echivalente. Contextualizarea își propune să mențină toate convingerile fundamentale, în timp ce face să fie înțelese în deplinătatea lor.

Pentru a găsi cele mai bune modalități de a contextualiza în timp ce respingem sincretismul, trebuie să ținem cont de câteva instrucțiuni:

1. Deoarece lipsa spiritului critic în contextualizare este la fel de periculoasă ca lipsa contextualizării, ea nu trebuie făcută de la distanță, ci în contextul cultural specific.

2. Contextualizarea este un proces care ar trebui să implice lideri ai bisericii mondiale, teologi, misiologi, pastori și oameni din regiunea avută în vedere. Aceștia ar trebui să înțeleagă clar elementele de bază ale unei viziuni biblice asupra lumii pentru a putea distinge adevărul de eroare.

3. Examinarea unui element cultural specific necesită o analiză deosebit de atentă a semnificației unui anumit element cultural realizată de cei care trăiesc în cultura în cauză.

4. Examinarea a ceea ce spune întreaga Scriptură despre problema în cauză sau despre problemele asociate este indispensabilă. Implicațiile învățăturilor și principiilor biblice trebuie analizate cu atenție și integrate în strategiile propuse.

5. În contextul meditației și al rugăciunii, înțelegerea biblică este normativă și trebuie aplicată elementelor culturale în cauză. Analizarea acestora ar putea duce la unul dintre următoarele rezultate:

a. Elementul cultural este acceptat, fiind compatibil cu principiile biblice;
b. Elementul cultural este modificat pentru a deveni compatibil cu principiile creștine;
c. Elementul cultural este respins, fiind în contradicție cu principiile biblice.

6. Elementul cultural care a fost acceptat sau modificat este implementat cu atenție.

7. După o perioadă de încercare, poate fi necesar să se evalueze decizia luată și să se hotărască dacă practica trebuie întreruptă, modificată sau păstrată.

În cele din urmă, adevărata contextualizare trebuie să se fie în conformitate cu adevărul biblic și să aducă roade pentru împărăția lui Dumnezeu. Pentru unitatea Bisericii mondiale este nevoie să fim expuși unii altora, diferitelor culturi și învățături, astfel încât „să [putem] pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” dragostei lui Hristos (Efeseni 3:18).

NOTĂ: Aceste instrucțiuni au fost elaborate de Comitetul pentru probleme de misiune globală și redactate de Biblical Research Institute [Institutul de Cercetare Biblică]. Acestea sunt primele dintr-o serie de instrucțiuni propuse spre aprobarea Comitetului Administrativ al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în lunile iunie și iulie 2003. Aceste instrucțiuni au fost elaborate pentru a fi folosite, după caz, de administratorii bisericii, educatori și alții care sunt implicați în proclamarea evangheliei în medii care nu sunt preponderent creștine. Pe măsură ce noile instrucțiuni vor fi aprobate, acestea vor fi adăugate la această secțiune.