Noutăți

Info Adventist

Flacăra credincioșiei

Ne aflam la mai puțin de 150 de km de ecuator, printre drumuri de pământ și poduri șubrede, în ceea ce am putea numi Vestul Sălbatic al misiunii. Un aparat de aer condiționat mic și  obosit scârțâia și huruia, un fir de aer rece trecând și prin mica sală de conferințe slab luminată în care erau înghesuiți 22 de pionieri ai Global Mission [Misiune globală]. Puteam simți entuziasmul prin toți porii, dar eram conștient și de riscurile inițiativei. Pentru prima dată în istoria Bisericii, 23 de grupuri de credincioși se mutau în mijlocul uneia dintre cele mai numeroase religii necreștine.

Lacrimi de bucurie și regret udau relatările miraculoase cu privire la călăuzirea lui Dumnezeu. Emoțiile intense și rugăciunile umile întăreau convingerea adânc înrădăcinată a celor 22 de ambasadori ai misiunii lui Dumnezeu.

Apoi, ca într-un coșmar care se desfășura cu încetinitorul, liderul Global Mission a început să ne prezinte motivele pentru care erau prezenți doar 22 dintre cei 23 de pionieri ai Global Mission. Exprima teama tuturor.

Am privit atent grupul. Toată lumea tăcea neclintită, cu ochii ațintiți spre vorbitor. Acesta vorbi încet, articulând cuvintele. Dacă îmi amintesc bine, a spus: „Datorită fratelui nostru, 17 persoane studiază Cuvântul lui Dumnezeu și I se roagă lui Isus, Mântuitorul lor. Fundamentaliștii au descoperit ceea ce făcea și l-au bătut crâncen. Acum credința se dezvoltă în acest mare oraș din nordul țării. Cu toate acestea, în aceste momente, fratele nostru se află în spital cu o contuzie, fracturi multiple și zeci de suturi. L-am vizitat în urmă cu două zile. Deși este slăbit, are o credință puternică. Mi-a repetat aceeași întrebare: «Cine va păstra flacăra aprinsă?»”

Am auzit rar rugăciuni atât de arzătore: „Nu lăsa răul să învingă. Te rugăm cu umilință să salvezi viața slujitorului Tău și să păstrezi flacăra aprinsă. Cine va merge?”

După ce grupul s-a închinat împreună în dimineața următoare, echipa a fost surprinsă când un tânăr tăcut îmbrăcat într-o cămașă verde decolorată s-a ridicat. Îmi amintesc cuvintele sale emoționante. Ridicându-și ochii din pământ, a șoptit cu o voce răgușită: „Merg eu.” Părea că nimeni nu mai respira. Nimeni nu l-a întrebat nimic despre riscuri, ci îndată s-a format un cerc în jurul lui, toată lumea rugându-se pentru el. Singurul lucru pe care mi-l amintesc despre acele rugăciuni a fost faptul că rugăciunile mele mi-au părut superficiale în comparație cu acestea.

Întâlnirea s-a încheiat la prânz, în mijlocul urărilor de bine și al cuvintelor de despărțire. Acești prieteni și ambasadori ai Împărăției își doreau unii altora ca Dumnezeu să îi însoțească cu puterea sa.

Apoi l-am văzut pe tânărul în vechea cămașă verde, decolorată, lucrând singur la umbra unui copac. L-am privit cu atenție cum lega o cutie uzată de carton pe bicicleta veche. Când a terminat, m-am apropiat de el și i-am spus: „Presupun că te duci să îți iei lucrurile înainte de a te îndrepta spre nord?”

„Nu, acestea sunt toate lucrurile mele”, a răspuns zâmbind.

Răspunsul lui mi-a răscolit puțin conștiința. Am continuat stângaci: „Să știi că mă voi ruga pentru siguranța și succesul tău.” Auzindu-mi cuvintele, făcu o pauză, uitându-se timp îndelungat la ultima legătură pe care o făcuse în jurul cutiei uzate. Apoi, s-a întors încet spre mine, și-a curățat gâtul și mi-a spus cu blândețe aceste cuvinte pe care nu le-am uitat niciodată: „Frate pastor, eu trebuie să nu uit niciodată că Domnul nu mi-a cerut să am succes, ci să fiu credincios.”

Credința mea de mare doctor de la Conferința Generală s-a dezumflat instantaneu, asemenea unui balon spart. Mă uitam la un tânăr a cărui cămașă verde, demodată și decolorată, și ale cărui haine care nu se potriveau unele cu altele ar fi considerate nepotrivite în majoritatea bisericilor. Cu o Biblie uzată și subliniată și un mic flipchart ridicase o biserică în mijlocul leilor. Iar acum, în doar câteva secunde, avea să pedaleze sute de kilometri pe vechea sa bicicletă, cu pantofii găuriți, pentru a duce numele prețios al Domnului Isus în mijlocul altor lei.

Fie ca Dumnezeu să găsească flacăra credincioșiei aprinsă în sufletul meu!

Sursa: Adventist Mission