Noutăți

Info Adventist

Educația adventistă mi-a salvat viața

Un adventist vorbește despre cele trei ingrediente ale unei „rețete” de succes.

Îmi amintesc de o afirmație despre copiii credincioșilor adventiști de ziua a șaptea pe care am auzit-o în tinerețe: „Tu ești născut în biserică”. Am presupus că, datorită faptului că părinții mei erau adventiști, eu eram în mod automat „în biserică”. Dar când am crescut, mi-am dat seama că, deși mă născusem din părinți adventiști, cu siguranță nu mă născusem mântuit. De aceea, voi relata în rândurile de mai jos despre modul în care educația adventistă mi-a salvat viața.

Specialiștii în domeniul educației spun că primii cinci până la șapte ani de viață sunt cei mai importanți, este perioada în care sunt insuflate valorile și principiile care îl vor călăuzi pe copil pentru restul vieții. Îmi aduc aminte că am mers la școala primară a bisericii adventiste de ziua a șaptea din Barbados, la grupele de copii A și B. Probabil că aceste grupe corespund grădiniței și clasei întâi din Statele Unite ale Americii. Acolo, în școala primară, am învățat că părinții mei temători de Dumnezeu nu erau niște ciudați. Principiile pe care le-am învățat în școala primară – unde am aflat cine sunt eu, creat după chipul lui Dumnezeu, modul în care pot să dezvolt o relație cu Dumnezeu și multe altele – erau aceleași principii pe care le învățasem acasă.

Primul ingredient al educației adventiste care mi-a salvat viața a fost acela că atât acasă, cât şi la şcoală am învăţat despre aceleaşi valori. Nu am avut niciodată nelămuriri cu privire la cine este Dumnezeu sau care este diferența dintre bine și rău, oricât de rele ar fi fost influențele exterioare.

Acest element fundamental m-a însoțit și atunci când m-am mutat de la școala primară la liceele adventiste din insulele Barbados și Antigua, la colegiul Uniunii caraibiene din Trinidad și Tobago și apoi la Universitatea Andrews din Berrien Springs, Michigan, Statele Unite ale Americii. Aflat departe de părinți, baza mea educațională adventistă urma să fie tot mai încercată. Andrews mi-a oferit ocazii să-mi folosesc darurile și talentele pentru Dumnezeu, chiar dacă am încercat în același timp să mă comport ca un fiu risipitor și să sar „gardul” pentru a gusta din viața acestei țări îndepărtate. În acea vreme, nu existau rețele sociale sau telefoane mobile, dar m-am gândit că pot să încerc tot felul de lucruri, fără prea multă supraveghere din partea părinților.

Aceasta m-a adus la al doilea ingredient al educației adventiste. Am avut mereu ocazia să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Indiferent cât de mult am încercat să găsesc bucuria și împlinirea în activități lumești, care în mod clar nu erau ale lui Dumnezeu, mă trezeam în cercul creștin al studenților, cu inima strigând la Dumnezeu. Am fost rugat în mod repetat să cânt la pian vinerea seară, la ora de părtășie, sau sâmbăta, la serviciul de închinare, iar Duhul lui Dumnezeu continua să-mi atingă cele mai sensibile coarde ale inimii. Ocaziile de închinare și devoțiune din campus, precum și predicile inspirate ale pastorilor păreau compuse special pentru mine. Deşi am studiat la Andrews în domeniul administrării afacerilor, îmi aduc aminte cum am fost folosit să slujesc prin cântec, cu toate că experienţa mea religioasă nu mă recomanda. Educaţia adventistă a asigurat căi prin care Dumnezeu a continuat să lucreze în mine, lucru pe care instituțiile seculare nu mi l-ar fi putut oferi nici pe departe.

După ce am luat licența în administrarea afacerilor, cu specializarea marketing, îmi aduc aminte că mama m-a întrebat: „Fiule, ce ai de gândi să vinzi?” Mi-a pus această întrebare de câteva ori, iar răspunsul meu constant a fost „ceva”, în sensul că nu contează ce vând, din moment ce fac bani buni din asta. Cu alte cuvinte, scopul meu în viață – scopul meu sfânt în viață – nu fusese încă recunoscut, până când Dumnezeu nu a intervenit din nou, datorită educației creștine adventiste.

În viață, Dumnezeu știe că avem nevoie de prieteni buni, prieteni apropiați, chiar și potențiali tovarăși de viață care să ne ajute să ne apropiem de El și, în cele din urmă, să ne asigurăm mântuirea veșnică. În timp ce locuiam în apropiere de Universitatea Andrews, în parte de sud-est a statului Michigan, Dumnezeu mi-a trimis literalmente o femeie care fusese botezată în urmă cu doar câțiva ani în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Brooklyn, New York, la Universitatea Andrews. Karen a venit la Andrews pentru a-și continua studiile. Totuși a devenit clar pentru mine că Dumnezeu o trimisese ca să întâlnească un băiat dintr-o familie cu trei generații de adventiști, dar care nu avea încă o relație personală, salvatoare cu Domnul Isus Hristos. Această femeie credincioasă, botezată recent, era plină de înflăcărare pentru Domnul și m-a ajutat să îmi reconsolidez credința în Dumnezeu, pe care mi L-a prezentat ca unui copilaș. Al treilea ingredient al educației creștine adventiste este acela că te pune în legătură cu oameni care te pot ajuta să ajungi în împărăția lui Dumnezeu.

Pe baza experienței personale, am înțeles că educatorii și pastorii adventiști creează într-adevăr un mediu care le permite copiilor noștri să primească aceleași valori biblice pe care părinții lor creștini le promovează. Ei creează locuri în care copiii noștri pot să-L întâlnească pe Dumnezeu; creează ocazii ca ei să intre în legătură cu prieteni interesați de domeniul spiritual. Cred cu adevărat că acest model fundamental de cămin, biserică și școală a fost creat de Însuși Dumnezeu, astfel încât copiii noștri să aibă acea pace pe care El o făgăduiește, nu doar în lumea aceasta, ci și în lumea viitoare. Cu siguranță, educația adventistă mi-a salvat viața. Cred că a salvat viața multor altora. Și mai cred că, dacă vom rămâne credincioși chemării ei, ea va salva viața și multor altor copii care au nevoie de ea.

Sursa: Adventist Review