Noutăți

Info Adventist

Dialog între știință și Evanghelie

Cum colaborează

Introducere: Dialogul teologiei

Ce legătură există între „Evanghelia veșnică” (Apocalipsa 14:6) a celor trei solii îngerești (versetele 6-12) și dialogul dintre știință și teologie? În acest dialog, știința și teologia se subminează sau se susțin reciproc?  Ca un cadru, pentru a răspunde acestor întrebări, vă voi prezenta pe scurt știința și teologia.

Întâi, pe lângă faptul că este o disciplină academică, teologia (theos, logos, în greacă) este vorbirea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne vorbește prin Scripturi și prin natură; iar noi vorbim cu El în rugăciune și vorbim despre El prin cuvinte sau acțiuni (care vorbesc mai tare decât vorbele).[1] Apoi, știința ( scientia, în latină; cunoaștere) include disciplinele academice ale științelor formale, naturale, aplicate, sociale și teologice. Mulți „oameni de știință și filosofi au recunoscut corelația disciplinelor academice și unitatea potențială a științei și a disciplinelor umaniste”.[2]

Din această perspectivă, o persoană poate să fie profesionistă în unele științe și amatoare în altele. De asemenea, este evident faptul că suntem cu toții într-o oarecare relație cu știința și teologia și, de aceea, ne putem angaja într-o anumită măsură într-un dialog știință-teologie.

De la dialogul premodern la cel postmodern[3]

Pe măsură ce ne vom confrunta cu întrebări despre dialogul dintre Evanghelie și știință, să luăm aminte la îndrumarea divină: „Aduceţi-vă aminte de zilele din trecut. Socotiţi anii care au trecut din generaţie în generaţie” (Deuteronomul 32:7, NTLR).

În perioada premodernă, teologia era regina științelor, pentru că biserica a întemeiat universități, unde era cultivată știința. Din când în când, existau conflicte între teologia tradițională și noile descoperiri ale științei. Totuși câteva ipoteze esențiale ale științei moderne pot fi localizate în perioada premodernă, când teologia a oferit contextul pentru dezvoltarea metodei științifice.

În perioada modernă, diverse științe au ajuns la maturitate, iar știința naturală a fost privită ca regină a științelor. Mulți au renunțat să mai considere teologia știință și s-au încrezut în știință ca soluție a tuturor problemelor umane. Cu toate acestea, Friedrich Schleiermacher (tatăl teologiei moderne) a definit teologia ca pe o știință pozitivă și practică.[4]

În perioada postmodernă, mulți cercetători recunosc faptul că există limite serioase atât în știință, cât și în teologie și că ambele pot fi utilizate înspre bine sau înspre rău. Unii reacționează la aceasta cultivând atitudini anti-știință și anti-teologie. Alții reacționează recomandând că dialogul știință-teologie poate să diminueze potențialul lor înspre rău și să amplifice potențialul lor înspre bine.

Este important de observat că, actualmente, perspectivele premoderne, moderne și postmoderne coexistă. În timp ce unii se identifică cu valorile unei singure perspective, noi ar trebui să recunoaștem aspectele pozitive și negative ale fiecărei abordări. În locul teologiei premoderne sau a științei naturale moderne ca regine, avem nevoie de o strategie postmodernă informată pentru dialogul știință-teologie.

Evanghelia veșnică: un apel la dialog

Dialogul știință-teologie ar trebui bazat pe mesajul despre „împărăția veșnică” a lui Dumnezeu (Daniel 4:3), care este descrisă de Isus ca fiind „împărăția Evangheliei” (Matei 24:14) şi de Ioan ca fiind „Evanghelia veșnică” (Apocalipsa 14:6). Această Evanghelie girează toate aspectele soliei celor trei îngeri: ceasul judecății, închinarea înaintea Creatorului, căderea Babilonului, semnul fiarei, poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus (versetele 6-12).

Evanghelia nu este irelevantă pentru dialogul știință-teologie, deoarece Isus a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” (Matei 28:18-20).[5] Putem să prindem o fărâmă despre întinderea acestei autorități atunci când avem în vedere calculul științific că universul observabil are o lățime de 93 de miliarde de ani-lumină – distanța pe care lumina o parcurge în 93 de milioane de ani, cu o viteză de aproximativ 300.000 km/secundă.[6] Este un univers vast despre care poate să dialogheze știința și teologia; iar Evanghelia promite viața veșnică (1 Ioan 2:25), care oferă timp pentru explorări cosmice veșnice.

De aceea, vom înțelege știința și teologia mai bine atunci când împărăția „va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii…” (Daniel 2:44), astfel încât „sfinții… vor stăpâni împărăția” (Daniel 7:18). Cu toate acestea, putem să ne implicăm și acum în dialog, din moment ce „…împărăţia Lui este o împărăţie veşnică” și există „din neam în neam” (Daniel 4:3), iar „Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor” (versetul 17). Mai mult decât atât, „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul” nostru (Luca 17:21), ghidând participarea noastră la dialogul știință-teologie.

Îndrăznind să dialogăm ca Daniel[7]

Găsim idei valoroase în porunca dată lui Daniel: „Ține ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4). Daniel dorea să cunoască evenimentele istorice și timpul împlinirii lor (Daniel 8:14; 8:24-27; 12:5-13), care  aveau să conducă la vremea când „Se va scula marele voievod Mihail” și când poporul lui Dumnezeu „va fi mântuit” (Daniel 12:1). Spre deosebire de Daniel, noi putem privi retrospectiv, la evenimentele pe care el a dorit să le vadă: de exemplu, viața, moartea și învierea Domnului Isus (1 Petru 1:10-12).

Dumnezeu folosește această cunoștință sporită pentru a ne spori eficiența în împărtășirea Evangheliei. Așa cum i-a fost arătat lui Daniel, „cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (Daniel 12:10); „cei înţelepţi vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire” (versetul 3). Ca și Daniel, ei se vor „odihni” în moarte și apoi „se vor scula iarăși”, în partea lor de moștenire, „la sfârşitul zilelor” (versetul 13); ei „vor străluci ca strălucirea cerului” şi „ca stelele, în veac şi în veci de veci” (versetul 3). Chiar și acum, „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbele 4:18).

Beneficiul creșterii cunoștințelor istorice este comparabil cu beneficiul creșterii în toate domeniile cunoașterii. Acest lucru a fost demonstrat când „Dumnezeu a dat” tinerilor evrei „ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele” (Daniel 1:17). Ei au fost înzestrați „cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere” în „scrierea şi limba haldeilor” (versetul 4).

În dialogul știință-teologie, trebuie să respingem „ceea ce este în mod fals numit știință” (1 Timotei 6:20, BTF). În același timp, dialogul nostru este încurajat de faptul că, ajutați de Dumnezeu (Daniel 1:17), evreii au absolvit universitatea Babilonului, fiind considerați „de zece ori mai buni” decât alții „în toate lucrurile care cereau înțelepciune și înțelegere” (versetul 20, BTF). În mod clar, Dumnezeu nu este intimidat de  creșterea cunoștințelor; nici poporul Lui nu ar trebui să fie intimidat de aceasta.

Dialog până vine El

Domnul Isus i-a învățat pe oameni prin „parabole” despre „tainele împărăției” (Luca 8:10), care include și „taina Evangheliei” (Romani 16:25). Pe măsură ce urmărim dialogul știință-teologie, ar trebui să luăm în considerare „parabola” în care Isus i-a corectat pe cei care „credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată” (Luca 19:11). Domnul i-a învățat să investească până vine El (versetul 13, VBRC).[8]

Investiţia pe care o încurajează această parabolă a împărăției este investiția în mai multă cunoaștere prin darul spiritual al învățăturii, al erudiției.[9] Așa cum a spus Isus cu o altă ocazie: „De aceea, orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Matei 13:5). Această învăţătură este relevantă pentru a-l motiva pe fiecare elev din şcolile noastre, de la grădiniţă la universitate, inclusiv în grupele Şcolii de Sabat.

Dialogul autentic ştiinţă-teologie este motivat de speranța adventă. Noi ar trebui mereu să fim gata, „pentru că Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți” (Matei 24:44). Într-adevăr, noi nu avem timp să calculăm cât timp ne-a mai rămas ca să fim gata. Izbăvirea se apropie, este chiar la ușă. „Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11). De aceea, un adventist autentic este preocupat de investiția în împărăție, ca și când Isus S-ar întoarce astăzi pentru a evalua dialogul nostru știință-teologie.[10]

Dialogul care aduce Laodicea „în clocot”

Ellen White subliniază că una dintre cauzele stării călduțe laodiceene (Apocalipsa 3:14-22) este lenea intelectuală: „«De ce este nevoie, spun ei, de o creștere a cunoașterii…?» Aceasta explică totul. Ei au simțământul că sunt «bogați», s-au îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.”[11] Cu toate acestea, „cartea lui Daniel este acum desigilată”, și „prin creșterea cunoașterii un popor este pregătit să rămână în picioare în zilele de pe urmă”.[12] „Orice grăunte de cunoaștere trebuie să fie privit ca având o valoare ridicată”; creștinii „ar trebui să folosească fiecare clipă pentru a-și spori cunoștințele”.[13]

Această creștere a cunoașterii include dialogul știință-teologie, întrucât „cunoașterea diferitelor științe înseamnă putere, iar scopul lui Dumnezeu este acela ca în școlile noastre să se predea cele mai noi descoperiri ale științei, ca pregătire în vederea lucrării care va precede scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ. Adevărul trebuie să ajungă până în cele mai îndepărtate locuri ale pământului prin cei instruiți să facă lucrarea aceasta”.[14] „Prin studiul științelor noi trebuie, de asemenea, să obținem o cunoaștere a Creatorului. Toată știința adevărată nu este decât tălmăcirea celor scrise de mâna lui Dumnezeu în lumea materială.”[15]

Dialogul autentic evită o știință falsă care pune „ideile [satanice ale]științei și naturii” mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, acest fel de dialog evită teologia falsă care ignoră „lanțul conectat al adevărului” și susține „un amestec de idei disparate”, sprijinite de texte biblice, „țesute laolaltă pentru a forma o urzeală a minciunii”.[16]  Cei care studiază natura şi Scriptura ar trebui să înveţe și de la una și de la cealaltă. „Cartea naturii și Cuvântul scris nu sunt în dezacord; fiecare aruncă lumină asupra celeilalte. Înțelese corect, ele ne familiarizează cu Dumnezeu” și ne conduc spre „o încredere înțeleaptă în Cuvântul Său.”[17]

Astăzi, ca și pe vremea lui Daniel, tineri „întemeiați și puternici” în credință ar trebui să intre „în instituții de învățământ de frunte”, care au „un câmp mai larg de studiu și observare”, „diferite curente de gândire” și „metode populare de educație și teologie”. Aceasta îi va pregăti „să lucreze cu clase educate”, să corecteze „ereziile timpului nostru” și să facă „o lucrare bună, semănând în alte minți semințele adevărului, în timp ce își desăvârșesc educația.”[18]  Este evident că nu trebuie să fim căldicei în privința dialogului știință-teologie. Trebuie să predicăm cu pasiune Evanghelia într-un mod care este relevant în societatea noastră dominată de știință.

Concluzie: Creștere în har și dialog

Pe scurt, mulți creștini sunt implicați în știință și în teologie; iar perioada postmodernă actuală prezintă o ocazie provocatoare și interesantă pentru dialogul știință-teologie, centrat pe Evanghelia veșnică. Daniel a prezis o creștere a cunoștințelor în vremea sfârșitului; și Isus îi cheamă pe savanți și pe teologi să dialogheze până când va veni. Acest dialog ajută la depășirea stării laodiceene căldicele și facilitează finalizarea misiunii noastre. Așadar, să nu evităm dialogul știință-teologie. Dimpotrivă, să ne implicăm cu entuziasm în acest dialog urmând îndemnul biblic: „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3:18), „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3).

Despre autor: Martin Hanna, teolog, predă teologia sistematică la Seminarul Teologic Adventist din cadrul Universtității Andrews din Berrien Springs, Michigan, S.U.A..

Sursa: Adventist Review

 

[1] Vezi Roger M. White, Talking About God (Vorbind despre Dumnezeu), pag. 1-10

[2] Valentine Belfiglio, Correlations Between the Physical and Social Sciences (Corelațiile dintre științele fizice și cele sociale), pag. 7

[3] Martin Hanna, „The Use of Science in Theology” („Utilizarea științei în teologie”, teză doctorat, Universitatea Andrews, 2004), pag. 17-46

[4] Vezi Stanley Grenz, „‘Scientific’ Theology/‘Theological’ Science: Pannenberg and the Dialogue Between Theology and Science,” (Teologia „științifică”/Știința „teologică”: Pannenberg și diagolul dintre teologie și știință), Zygon 34, no. 1 (martie 1999): 159-166

[5] Jonathan Pennington, Heaven and Earth in the Gospel of Matthew (Cerul și pământul în Evanghelia după Matei), pag. 193-216, vorbește despre acest subiect.

[6] Neil deGrasse Tyson, Michael A. Strauss, J. Richard Gott, Welcome to the Universe (Bun venit în Univers), pag. 17-25, citează aceste cifre copleșitoare.

[7] Vezi Jacques Doukhan, Secrets of Daniel, pag. 13-23, apărută în limba română sub titlul Enigmele Bibliei – Cartea profetului Daniel (2013), la Editura „Viață și sănătate”.

[8] Earnest van Eck, The Parables of Jesus the Galilean (Parabolele lui Isus Galileanul), pag. 276-299

[9] Martin Hanna, „“The Spiritual Gift of Scholarship” („Darul spiritual al erudiției”), Current: Faith Meets Life and Culture 3 (2015): 46, 47

[10] Martin Hanna, „Who Is an Authentic Adventist?” („Cine este un adventist adevărat?”), Current 8 (Fall 2020): 21, 22

[11] Ellen G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 265, în orig.

[12] Ellen G. White, Mărturii selectate, cartea 1, pag. 105, în orig.

[13] Ellen G. White, Manuscript Releases , vol. 13, pag. 145

[14] Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educației creștine, pag. 186, în orig.

[15] Ellen G. White, Patriarhi și profeți, pag. 599, în orig.

[16] Ellen G. White în Signs of the Times, 27 martie 1884

[17] Ibidem

[18] E. G. White, Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 583