Noutăți

Info Adventist

Despre pace

O perspectivă creștină

Pacea este una dintre marile probleme politice şi etice ale zilelor noastre. Din păcate, este o problemă atât complicată, cât şi complexă.

Bineînţeles, există mai multe definiţii ale păcii. O definiţie simplă este următoarea: „absența unei acțiuni militare”. O definiție mai amplă a păcii include stabilitatea politică, colaborarea internațională, securitatea națională și bunăstarea individuală.

În Vechiul Testament găsim pe perspectivă frumoasă, chiar idilică cu privire la pace: absența fricii, a locui sub propria viță sau propriul smochin, a transforma săbiile și sulițele în pluguri – cu alte cuvinte, dezarmarea (Mica 4:3-4).

Având în vedere faptul că tot mai multe țări doresc să devină forțe nucleare, cursa înarmării este una dintre cele mai evidente imoralități ale zilelor noastre, cu risipa ei uriașă de resurse umane. Lucrurile s-au înrăutățit și mai mult din cauza situației care a evoluat după cel de-al doilea război mondial, cursa înarmării transformându-se, de fapt, într-un „război împotriva terorismului”. Ființele umane au acum la îndemână mijloace de a distruge însăși omenirea. Civilii nu mai sunt daor victime colaterale, ci se transformă adesea în ținte.

Odată, Albert Einstein a fost întrebat cu ce arme se va lupta în cel de-al treilea război mondial. După câteva momente, el a răspuns că nu știe, dar că armele din cel de-al patrulea război mondial vor fi, cu siguranță, pietrele.

Imperativul nostru creștin

Care trebuie să fie poziția creștină? Nu voi aborda teoria „războiului drept”, care este pusă sub semnul întrebării de deosebit de periculosul război nuclear, chimic sau biologic. Nici nu abordez problema pacifismului.

Trebuie să pornim de la Dumnezeu și de la faptul că El este Tatăl nostru. Dacă El este Creatorul, atunci noi toți suntem frați și surori. Deoarece ființele umane au fost create după chipul lui Dumnezeu, orice om este neprețuit, iar viața este valoroasă în sine.

Era creștină a început în urmă cu aproximativ 2000 de ani, atunci când Mântuitorul S-a născut, iar toți oamenii au primit vestea cea bună a păcii pe Pământ, „între oamenii peste care se odihnește bunăvoința Lui” (Luca 2:14, NTR). Într-adevăr, Isus Hristos este numit „Domn al păcii” (Isaia 9:6) și El Însuși a declarat: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). Această împăcare cu Dumnezeu are ca urmare „pacea cu Dumnezeu, care depășește orice înțelegere” (Filipeni 4:7, NTR). Desigur, vorbim aici despre o pace spirituală personală, nu despre o pace politică în societate. Însă prima este piatra de temelie indispensabilă unei păci durabile în societate.

Noi, creștinii, credem că războiul și luptele sunt urmarea păcatului, a înstrăinării de Dumnezeu. Este scopul lui Satana acela de „a incita națiunile la război unele împotriva altora”, așa cum declară Ellen White.[1] Porunca biblică adresată fiecărui creștin este ca, dacă este cu putință, să trăiască în pace cu toți oamenii (Romani 12:18).

Din nefericire, trebuie să recunoaștem că informațiile disponibile cu privire la poziția creștinilor în materie de război și pace sunt destul de sumbre. Unii așa-numiți creștini, inclusiv înalți oficiali ai Bisericii, au fost implicați de-a lungul istorie în cruciade militare, în războaie religioase, în persecuții, în acțiuni antisemitice, de epurare religioasă și etnică și de susținere a regimurilor opresive. Desigur, acești creștini nu au reprezentat creștinismul autentic.

Este necesar să ne aducem aminte de bine-cunoscutele cuvinte ale lui Iisus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu (Matei 5:9). Cum pot acționa creștinii în favoarea păcii?

Potrivit lui Pavel, ingredientul care însoțește pacea este „neprihănirea”: să fii în relații bune cu Dumnezeu și să faci ceea ce este bine. Pavel ne îndeamnă „să urmărim  lucrurile care aduc pacea” (Romani 14:17,19). Trebuie să contribuim la dezvoltarea unei culturi a păcii, a toleranței și înțelegerii. Aceasta înseamnă să nu propagi ura, să nu-ți faci vrăjmași și să nu stârnești teamă sau suspiciuni. Profetul Mica aștepta cu nerăbdare ziua în care oamenii nu vor mai ridica arma unii împotriva altora și „nu vor mai învăța să facă război” (Mica 4:3). Atât războiul, cât și pacea pot fi predate și învățate.

Noi, creștinii, trebuie să încercăm să contribuim la crearea unei atmosfere de colaborare și unitate. Nu trebuie să acţionăm niciodată precum struţul, îngropându-ne capul în nisipul izolării şi indiferenţei. Trebuie să încurajăm schimburile între diverse culturi şi sisteme ideologice. Trebuie să contribuim la o înțelegere mai bună între bărbaţi şi femei, indiferent de rasă, religie sau convingeri politice. Trebuie să susținem libertatea religioasă, inclusiv dreptul de a asculta de propria conștiință, de a păstra sau de a schimba religia, din motive de conştiinţă. Trebuie să apărăm egalitatea şi nediscriminarea şi să respectăm drepturile  celorlalţi. Toate aceste probleme, dacă nu sunt rezolvate, pot complica procesul de obținere a păcii.

Războiul a devenit mult mai impersonal şi mecanic, cu duşmani care se omoară reciproc de la mari distanţe. În aceste condiţii, există pericolul ca răspunderea morală personală „să zboare” odată cu rachetele cu rază lungă de acţiune. Creştinismul are un rol important: să scoată în evidență răspunderea individuală a fiecărui om creat după chipul lui Dumnezeu de a lucra în favoarea păcii.

Cea mai importantă contribuţie a creştinismului vine atât din teologia creaţiei (avem un Creator şi suntem toți fraţi şi surori) şi din etica dragostei, proclamată pe muntele cu vedere la Marea Galileii. Iisus a spus acolo: „Ați auzit că vi s-a spus: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău».” Acesta pare să fie punctul de vedere al multor oameni religioși. Însă Iisus face apoi o declarație revoluționară: „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri… rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc” (Matei 5:43-44).

Printr-o declarație tranșantă, Isus elimină fundamentul războiului: ideea de dușman. El spune în esență: „Nu te purta de parcă ai avea dușmani”. Ostilitatea este înghițită de dragoste. Desigur, această atitudine schimbată poate apărea doar prin convertirea și transformarea minții și a inimii, care vor avea un efect pozitiv și asupra societății, în general.

Creștinii au speranța unei lumi noi, mai bune, a unei lumi a armoniei și a păcii, ancorate în a doua venire a Domnului Hristos. Dar această speranță nu privește doar viitorul. Această speranță vie trebuie tradusă într-o preocupare profundă pentru bunăstarea fiecărui membru al familiei omenești. Acțiunile creștinului de astăzi în favoarea păcii și a neprihănirii sunt vestitorii viitoarei împărății veșnice a păcii.

Între timp, noi trebuie să fim împăciuitori și să lucrăm pentru dreptate și pace, oriunde ne-am afla.

Despre autor: Bert B. Beach a lucrat în cadrul Bisericii Adventiste, atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. S-a pensionat din funcția de director pentru relații inter-bisericești în cadrul Departamentului Relații Oficiale și Libertate Religioasă și din cea de președinte al International Religious Liberty Association [Asociația Internațională pentru Libertate Religioasă]. Acest articol a fost publicat pentru prima dată în decembrie 2000.

 

[1] Ellen G. White, Tragedia veacurilor, pag. 589, în orig.