Declarații oficiale

Declarații

Declarație cu privire la zecime și destinația ei

Din când în când au loc evenimente care îi determină pe unii membri ai bisericii sau biserici locale bine intenționate să se gândească să nu returneze zecimea conferinței/ misiunii/ uniunii de biserici locale prin intermediul bisericii locale în care sunt membri. Practica cu privire la zecime, care este detaliată în Statutul de organizare al Bisericii, a fost adoptată de Biserica mondială pe baza înțelegerii învățăturilor Bibliei și ale sfaturilor care ne-au fost date prin intermediul lui Ellen White. Dumnezeu i-a dat bisericii Sale instrucțiuni clare cu privire la natura zecimii și destinația ei, iar orice abatere de la aceste instrucțiuni divine nu este în interesul Bisericii și al îndeplinirii misiunii sale și trebuie evitată. Această chemare la supunere față de Dumnezeu în această privință se bazează pe următoarele informații biblice, completate cu declarații ale lui Ellen G. White:

Zecimea este sfântă – Biblia arată în mod clar că zecimea este sfântă. Ea Îi aparține Domnului (Leviticul 27:30). Acest principiu biblic este chiar fundamentul zecimii. Întrucât pare a fi rodul muncii noastre, a zecea parte din veniturile noastre poate părea a fi a noastră. Dar Domnul a afirmat că lucrurile nu stau astfel. Zecimea Îi aparține, iar acest lucru are numeroase implicații. În primul rând, întrucât zecimea nu este a noastră, trebuie să I-o înapoiem. Astfel, se păstrează caracterul sacru al zecimii. Folosirea ei în alte scopuri o transformă într-un lucru comun, nemaifiind sfântă. În al doilea rând, când returnăm zecimea nu plătim salariul pastorului sau al oricărei alte persoane. Nu dăm zecime oamenilor, ci I-o înapoiem Domnului, iar El decide cine ar trebui să o primească și cum va fi folosită (Numeri 18:21,24). În al treilea rând, întrucât zecimea este sfântă și, prin urmare, nu ne aparține, nu ar trebui să facem presiuni asupra altora pentru a face schimbări pe care ni le dorim și nici nu ar trebui să o păstrăm pentru îndeplinirea vreunui obiectiv personal. Singurul lucru pe care se cuvine să îl facem cu zecimea este să I-o înapoiem Domnului în timp util ca exprimare sublimă a iubirii și respectului față de Mântuitorul nostru.

Dumnezeu identifică destinatarii zecimii – Deoarece zecimea Îi aparține Domnului, El este proprietarul ei și Cel care stabilește cine ar trebui să o primească. În Scriptură, zecimea a fost oferită de Dumnezeu, nu de israeliți, leviților (Numeri 18:21). Singurul lucru pe care Îl aștepta de la israeliți era să Îi înapoieze zecimea. Vistieria era templul, de unde era distribuită preoților și leviților (Maleahi 3:10; Numeri 18:24). În practica creștină, zecimea a fost atribuită în urma indicațiilor inspirate de Dumnezeu lucrării organizate a bisericii (1 Corinteni 9:13; cf. Matei 23:23). Scrierile lui Ellen White indică clar faptul că zecimea trebuie returnată în vistieria conferinței/ misiunii/ uniunii de biserici pentru lucrarea de proclamare a evangheliei (Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pag. 308; Manuscript Releases, vol. 7, pag. 366). Orice abatere de la planul descoperit de Dumnezeu cu privire la zecimea Lui reprezintă exprimarea umană a independenței față de El și pune sub semnul întrebării devotamentul față de Biserica din care facem parte. Întrucât conferința/ misiunea/ uniunea de biserici (unde trăiește și unde ar trebui să fie membră o anumită persoană) este cea care oferă susținere pastorală membrilor, se cuvine ca aceasta să primească zecimea.

Zecimea și eșecul conducătorilor – Poate părea logic ca unii să creadă că dacă unii consideră despre conducătorii Bisericii că nu își îndeplinesc lucrarea, atunci nu ar trebui să dăm zecimea conferinței/ misiunii/ uniunii de biserici. Natura zecimii și câteva exemple biblice clare indică faptul că această logică nu reprezintă un criteriu adecvat. Pe vremea lui Neemia, numeroși preoți erau corupți din punct de vedere religios și spiritual (Neemia 13:4-5,15). Drept urmare, oamenii au decis să nu Îi mai returneze zecimea lui Dumnezeu (13:10). Când Neemia și-a dat seama ce se întâmpla, a făcut două lucruri. Mai întâi a condamnat decizia poporului (13:11), iar apoi a inițiat o reformă în rândul preoților și leviților (13:9,13). Maleahi, care a scris în timpul acestei crize, i-a acuzat pe oameni că L-au jefuit pe Dumnezeu și le-a poruncit în numele Domnului să Îi înapoieze întreaga zecime (3:8-10). El a vorbit public și împotriva preoților și leviților pentru eșecul lor spiritual (1:6-13; 2:1-8).

Este clar faptul că principala noastră responsabilitate spirituală este de a înapoia zecimea Domnului celor numiți de Dumnezeu să o primească. Aceasta a fost și învățătura lui Isus. El cunoștea foarte bine starea spirituală a conducătorilor spirituali ai israeliților, însă atunci când a fost întrebat despre zecime, El nu a încurajat pe nimeni să o păstreze sau să o ofere altcuiva. Dimpotrivă, El a susținut ceea ce Îi descoperise lui Israel – înapoierea zecimii Domnului la templu (Matei 23:23). Găsim un al treilea exemplu în scrierile lui Ellen White. În 1890, starea spirituală a conducătorilor Conferinței Michigan era decăzută și dezolantă. Situația era atât de rea, încât a declarat: „Bisericilor le-ar fi mult mai bine fără astfel de conducători și pastori” (Sermons and Talks, vol. 2, pag. 73). Din cauza acestei situații, mulți membri ai bisericii au început să rețină zecimea. Ea le-a spus: „Nu vedeți că reținerea zecimilor și darurilor nu este cea mai bună soluție în nicio circumstanță, deoarece nu sunteți în armonie cu tot ceea ce fac frații voștri? Zecimile și darurile nu sunt proprietatea vreunui om” (pag. 74). Apoi a adăugat: „Pastori nevrednici pot primi o parte din mijloacele oferite astfel… dar nu păcătuiți voi înșivă neînapoindu-I lui Dumnezeu ceea ce I se cuvine” (pag. 74).

Facem apel la membrii bisericii noastre să se roage pentru biserica lui Dumnezeu și pentru conducătorii ei și să Îi fie fideli lui Dumnezeu în ce privește zecimea. Domnul este mai preocupat de biserica Sa decât oricare dintre noi și putem fi siguri că El ne va conduce spre un loc sigur.

Acest document a fost aprobat și votat de Comitetul Executiv al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea în data de 16 octombrie 2012.