Declarații oficiale

Declarații

Declarație cu privire la perspectiva biblică asupra vieții înainte de naștere și implicațiile ei asupra avortului

Ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu. O parte a darului pe care Dumnezeu ni l-a oferit este procrearea, abilitatea de lua parte la procesul de creație alături de Creatorul vieții. Acest dar sacru ar trebui întotdeauna prețuit. În planul inițial al lui Dumnezeu, toate sarcinile aveau să fie urmarea exprimării dragostei dintre un bărbat și o femeie devotați unul altuia în cadrul căsătoriei. Sarcina ar trebui dorită, iar fiecare copil ar trebui iubit, prețuit și îngrijit chiar înainte de naștere. Din nefericire, de la intrarea păcatului în lume, Satana a făcut eforturi pentru a distorsiona chipul lui Dumnezeu prin deteriorarea tuturor darurilor oferite de el – inclusiv a darului procreării. În consecință, oamenii se confruntă uneori cu dileme și decizii dificile în ce privește sarcina.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este dedicată învățăturilor și principiilor Sfintelor Scripturi, care exprimă valorile lui Dumnezeu cu privire la viață și le oferă călăuzire viitorilor părinți, personalului medical, bisericilor și tuturor credincioșilor în ce privește credința, doctrina, comportamentul etic și stilul de viață. Deși Biserica nu reprezintă conștiința credincioșilor individuali, are datoria de a transmite principiile și învățăturile prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu.

Această declarație afirmă caracterul sacru al vieții și prezintă principiile biblice aplicabile în cazul avortului. În cadrul acestui document, avortul este înțeles ca fiind orice acțiune întreprinsă cu scopul de a întrerupe o sarcină și nu se referă la întreruperea spontană a sarcinii, cunoscută și ca pierderea sarcinii sau avort spontan.

Principii și învățături biblice legate de avort

Deoarece practica avortului trebuie analizată în lumina Scripturii, următoarele principii și învățături biblice le oferă călăuzire atât comunității religioase, cât și persoanelor afectate de astfel de decizii dificile.

1. Dumnezeu susține valoarea și caracterul sacru al vieții umane. Viața umană este deosebit de importantă pentru Dumnezeu. Creând umanitatea după chipul Său (Geneza 1:27; 2:7), Dumnezeu este personal interesat de oameni. Dumnezeu îi iubește și comunică cu ei, iar ei Îl pot iubi și pot comunica cu El.

Viața este un dar oferit de Dumnezeu, iar Dumnezeu este Dătătorul vieții. În Isus este viața (Ioan 1:4). El are viața în Sine (Ioan 5:26). El este învierea și viața (Ioan 11:25; 14:6). El oferă viață din belșug (Ioan 10:10). Cine Îl are pe Fiul are viața (1 Ioan 5:12). El este și susținătorul vieții (Faptele Apostolilor 17:25-28; Coloseni 1:17; Evrei 1:1-3), iar Duhul Sfânt este descris ca fiind Duh de viață (Romani 8:2). Dumnezeu ține la creația Sa și în mod deosebit la umanitate.

În plus, importanța vieții umane reiese clar din faptul că, după cădere (Geneza 3), Dumnezeu L-a „dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). Deși Dumnezeu ar fi putut abandona și pune capăt existenței umanității păcătoase, El a ales viața. În consecință, urmașii lui Hristos vor fi înviați din morți și vor trăi în comuniune cu Dumnezeu (Ioan 11:25-26; 1 Tesaloniceni 4:15-16, Apocalipsa 21:3). Astfel, viața umană are o valoare inestimabilă. Această afirmație se aplică tuturor stadiilor vieții umane: fătului, copiilor de diferite vârste, adolescenților, adulților și celor de vârsta a treia – indiferent de aptitudinile fizice, mintale și emoționale. Se aplică, de asemenea, tuturor oamenilor, indiferent de sex, etnie, statut social, religie sau orice altceva i-ar caracteriza. Potrivit acestei modalități de a înțelege caracterul sacru al vieții, toate viețile umane au o valoare egală și inviolabilă și trebuie să fie tratate cu grijă și respect.

2. Pentru Dumnezeu, copilul nenăscut este un om viu. Viața prenatală este prețioasă în ochii lui Dumnezeu, iar Biblia vorbește despre faptul că Dumnezeu îi cunoaște pe oameni înainte de a fi concepuți. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmii 139:16). În anumite cazuri, Dumnezeu a ghidat viața prenatală. Samson urma să fie „închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui” (Judecători 13:5). Servitorul lui Dumnezeu a fost chemat înainte să se nască, pe când era încă în pântecele mamei sale (Isaia 49:1,5). Ieremia a fost ales ca profet încă dinainte de a se naște (Ieremia 1:5), așa cum s-a întâmplat și cu Pavel (Galateni 1:15), iar Ioan Botezătorul urma să se „umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale” (Luca 1:15). Îngerul Gabriel i-a spus Mariei cu privire la Isus: „Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Isus Hristos întrupat a trecut prin perioada prenatală a vieții umane și a fost recunoscut ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu la puțin timp după ce a fost conceput (Luca 1:40-45). Biblia îi atribuie copilului nenăscut bucuria (Luca 1:44) și chiar rivalitatea (Geneza 25:21-23). Cei încă nenăscuți au un statut clar în fața lui Dumnezeu (Iov 10:8-12; 31:13-15). Legea biblică valorizează protejarea vieții umane și tratează aspru nașterea prematură sau moartea fătului sau a mamei ca urmare a agresării acesteia din urmă.

3. Voia lui Dumnezeu cu privire la viața umană este exprimată în Cele Zece Porunci și explicată de Isus în Predica de pe Muntele Fericirilor. Decalogul a fost dat poporului legământului și lumii pentru a le conduce viețile și a-i proteja. Poruncile incluse în el sunt adevăruri neschimbătoare care ar trebui prețuite, respectate și urmate. Psalmistul laudă Legea lui Dumnezeu (ex.: Psalmul 119), iar Pavel o numește sfântă, dreaptă și bună (Romani 7:12). Cea de-a șasea poruncă spune: „Să nu ucizi” (Exodul 20:13), ceea ce face apel la protejarea vieții umane. Principiul protejării vieții umane consacrat în cea de-a șasea poruncă plasează avortul sub sfera ei. Isus a întărit porunca de a nu ucide în Matei 5:21-22. Viața este protejată de Dumnezeu. Nu este evaluată în funcție de abilitățile sau utilitatea fiecărei persoane, ci de valoarea conferită prin crearea ei de către Dumnezeu și prin dragostea Lui plină de sacrificiu. Calitatea de persoană, valoarea umană și mântuirea nu sunt câștigate sau meritate, ci sunt oferite prin bunăvoința lui Dumnezeu.

4. Viața Îi aparține lui Dumnezeu, iar ființele umane sunt administratorii Lui. Scriptura învață că toate lucrurile sunt ale lui Dumnezeu (Psalmii 50:10-12). Oamenii îi aparțin pentru că El i-a creat (Psalmii 139:13-16) și pentru că i-a răscumpărat plătind cel mai mare preț cu putință – propria viață (1 Corinteni 6:19-20). Astfel, toate ființele umane sunt administratori ai lucrurilor pe care Dumnezeu li le-a încredințat, inclusiv ai propriilor vieți, ale copiilor lor și ale copiilor încă nenăscuți.

Administrarea vieții include și asumarea responsabilităților care într-un fel sau altul le limitează opțiunile (1 Corinteni 9:19-22). Din moment ce Dumnezeu este Dătătorul și Deținătorul vieții, ființele umane nu au un control absolut asupra lor și ar trebui să încerce să protejeze viața ori de câte ori acest lucru este posibil.

Principiul administrării creștine a vieții obligă comunitatea de credincioși să le ofere călăuzire, susținere, grijă și dragoste celor care trebuie să ia decizii cu privire la o sarcină.

5. Biblia învață purtarea de grijă pentru cei slabi și vulnerabili. Însuși Dumnezeu are grijă de cei dezavantajați și oprimați și îi protejează. El „nu caută la fața oamenilor și nu primește daruri; El face dreptate orfanului și văduvei și iubește pe străin și-i dă hrană și îmbrăcăminte” (Deuteronom 10:17-18; cf. Psalmii 82:3-4; Iacov 1:27). El nu îi consideră pe copii responsabili pentru păcatele părinților lor (Ezechiel 18:10). Dumnezeu așteaptă același lucru și de la copiii Lui. Ei sunt chemați să îi ajute pe cei vulnerabili și să le ușureze soarta (Psalmii 41:1; 82:3-4; Faptele Apostolilor 20:35). Isus vorbește despre cei mai neînsemnați frați ai Lui (Matei 25:40), de care sunt responsabili urmașii Săi, și despre micuții care nu ar trebui disprețuiți sau pierduți (Matei 18:10-14). Cei mai mici dintre aceștia, nenăscuții, ar trebui numărați în rândul lor.

6. Harul lui Dumnezeu promovează viața într-o lume deteriorată de păcat și moarte. Este în natura lui Dumnezeu să protejeze și să susțină viața. Pe lângă rolul lui Dumnezeu în protejarea creației Sale (Psalmii 103:19; Coloseni 1:17; Evrei 1:3), Biblia recunoaște numeroasele efecte devastatoare ale păcatului asupra creației, inclusiv asupra corpului uman. În Romani 8:20-24, Pavel descrie efectul căderii ca fiind supunerea creației la deșertăciune. În consecință, în cazuri rare și extreme, conceperea poate duce la sarcini care ar avea ca finalitate moartea și/sau anomalii care amenință viața și care aduc indivizii sau cuplurile în fața unor dileme neobișnuite. În astfel de cazuri, deciziile pot fi lăsate pe seama persoanelor implicate și a familiilor lor. Aceste decizii ar trebui luate pe baza informațiilor și călăuzite de Duhul Sfânt și de perspectiva biblică asupra vieții, descrisă mai sus. Harul lui Dumnezeu promovează și protejează viața. Persoanele aflate în astfel de situații dificile pot veni la El cu sinceritate pentru a găsi calea pe care să o urmeze, confort și pace în Dumnezeu.

Implicații

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea consideră că avortul nu este în armonie cu planul lui Dumnezeu pentru viața ființelor umane. Acesta afectează copilul nenăscut, mama, tatăl, familia restrânsă și extinsă, familia bisericii și societatea, având consecințe pe termen lung asupra tuturor. Ținta credincioșilor este de a avea încredere în Dumnezeu și de a-I respecta voia cu privire la viețile lor, știind că El are în vedere binele lor suprem.

Deși nu tolerează avortul, Biserica și membrii ei sunt chemați să urmeze exemplul lui Isus, cel „plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14), pentru (1) a crea o atmosferă de dragoste adevărată și a le oferi o asistență pastorală biblică și plină de har și o susținere plină de iubire celor care trebuie să ia decizii dificile cu privire la avort; (2) a beneficia de ajutorul familiilor devotate și armonioase și a le instrui pentru a asista persoanele, cuplurile și familiile aflate în dificultăți; (3) a-i încuraja pe membrii bisericii să-i primească în casele lor pe cei în nevoie, inclusiv familii monoparentale, orfani și copii adoptați sau din centrele de plasament; (4) a fi interesați și a susține prin diferite căi femeile însărcinate care decid să păstreze copilul; și (5) a le oferi susținere emoțională și spirituală celor care, din diferite motive, au avortat un copil sau au fost forțate să avorteze un copil și suferă din punct de vedere fizic, emoțional și/sau spiritual.

Problema avortului ridică probleme însemnate, însă le oferă membrilor și Bisericii ocazia de a fi ceea ce aspiră să fie: o comunitate de frați și surori, o comunitate de credincioși, familia lui Dumnezeu, care manifestă dragostea Sa nemăsurată și neschimbătoare.

Declarație votată în data de 16 octombrie 2019, în cadrul sesiunii consiliului anual al Comitetului Executiv al Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, desfășurate în Silver Spring, statul Maryland, Statele Unite ale Americii.