Noutăți

Info Adventist

Dacă am putea fi ca Dumnezeu

Una dintre alegoriile care mi-au dat cel mai mult de gândit în ultimul timp se găsește într-o scurtă povestire a scriitorului israelian Etgar Keret. În „The Bus Driver Who Wanted to Be God”[i] [Șoferul de autobuz care a vrut să fie Dumnezeu], Keret vorbește despre un șofer de autobuz „care nu deschidea niciodată ușa autobuzului pentru cei care întârziau”. Se pare că șoferul nu o făcea din răutate, ci pentru că era drept. Dacă trebuia să aștepte pentru un pasager, gândea el, cei care au ajuns la timp ar fi avut de suferit. Simțul dreptății îl împiedica să fie binevoitor și cu „bătrânelele cu plase pline de cumpărături care se chinuiau să îi facă semn cu mâini tremurânde”.

Însă una dintre persoanele cele mai afectate de acest simț neclintit al dreptății era Eddie, un bărbat care întârzia întotdeauna și care, din acest motiv, pierduse multe în viață. Într-o zi, Eddie a cunoscut la serviciu o fată pe nume Fericire, iar aceasta a acceptat invitația sa de a se întâlni să mai povestească a doua zi, într-un parc.

În ziua următoare, Eddie și-a dat tot interesul să nu piardă autobuzul, însă, așa cum era de așteptat, în timp ce alerga spre stație, a văzut autobuzul plecând. Din fericire pentru Eddie, semaforul aflat la mai puțin de 100 de metri de stație tocmai se făcuse roșu, iar autobuzul s-a oprit. Eddie alergă cât putu de repede, deși știa că nu avea nicio șansă. „Nici măcar nu bătu în geam; nu mai avea putere. Se uită doar la șofer cu ochii umezi de lacrimi și căzu în genunchi, gâfâind și șuierând.”

În acel moment, spune povestea, șoferul autobuzului și-a amintit că, înainte de a deveni șofer, a vrut să fie Dumnezeu. Deoarece nu a putut deveni Dumnezeu, s-a mulțumit să fie șofer de autobuz. „Dintr-o dată, șoferul și-a amintit că și-a promis că, dacă avea să devină Dumnezeu, avea să fie un Dumnezeu bun și milos și că va asculta toate creaturile Sale.” Acesta a fost motivul pentru care, în ciuda simțului neclintit al dreptății, nu a putut pleca fără a-i deschide ușa lui Eddie, așa că i-a permis să urce.

Întâlnirea lui Eddie nu a avut succes, ci Fericire i-a spus că era deja logodită. Pe drumul de întoarcere, obosit și trist, Eddie a văzut autobuzul în stație. Era prea târziu, chiar și dacă ar fi alergat. În plus, nu mai avea niciun pic de putere. Cu toate acestea, atunci când Eddie, lipsit de vlagă, a ajuns în cele din urmă în stație, autobuzul era încă acolo, așteptându-l. „Și, deși pasagerii strigau și bombăneau, șoferul îl așteptă pe Eddie.”

Povestirea se încheie într-un mod la fel de intrigant cum a început: „După ce autobuzul s-a pus în mișcare, [șoferul] i-a făcut, trist, cu ochiul lui Eddie, ceea ce a făcut ca incidentul să fie mai suportabil.”

A fi Dumnezeu

Ce am face dacă am putea fi Dumnezeu? Cum am folosi puterea și harul Său? Am face o prioritate din a fi drepți, sau am prefera să fim pe deplin milostivi? Am putea fi și drepți și milostivi? Ar trebui?

Mi-am imaginat adesea ce ar înseamna să fac dreptate și să le ofer tuturor ceea ce – în opinia mea limitată – merită, așa cum ar putea face Dumnezeu. Îmi imaginam că lumea ar fi un loc mai bun. Dar cum rămâne cu mila lui Dumnezeu? „Prin toată purtarea lui Dumnezeu cu omul”, scrie Ellen White, „planul Său plin de har și îndurare trece ca un fir de aur”.[ii] Dacă i-am vedea pe ceilalți așa cum îi vede Dumnezeu și dacă am putea fi la fel de miloși ca Dumnezeu, nu ar fi și lumea un loc mult mai bun?

Prin Isus, Dumnezeu ne-a chemat să urmărim și noi standardul lui cu privire la desăvârșire. „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48). Acest verset este adesea citat fără contextul prezentat înainte cu numai câteva versete. „Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (versetele 44-45).

Acesta este standardul lui Dumnezeu cu privire la desăvârșire și chemarea pe care le-o adresează celor care se consideră copii ai Lui – iubind desăvârșit, așa cum iubește El, chiar cu riscul de a fi – după standarde omenești – nedrept. La urma urmei, chiar asta a făcut El în ceea ce ne privește: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt” (Plângerile lui Ieremia 3:22); iar „Dumnezeu, Care este bogat în îndurare, datorită dragostei Lui mari cu care ne-a iubit, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos, cu toate că eram morţi în păcatele noastre” (Efeseni 2:4-5).

Chemarea lui Dumnezeu la desăvârșire este o invitație de a fi buni și miloși cu ceilalți. Este singura noastră speranță dacă visăm să prindem vreodată autobuzul spre Cer.

Sursa: Adventist Review

[i] Etgar Keret, The Bus Driver Who Wanted to Be God and Other Stories (New York: Penguin, 2015).

[ii] Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 238 în orig.