Noutăți

Info Adventist

Cuvinte mai gustoase

Cum să alegi cuvintele bune de mestecat

„Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat” (Ieremia 15:16 pp, NTR).

La început, când Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei să mănânce fructe, cereale și nuci, El nu a intenționat ca ei să mănânce suluri. Dar, pe vremea lui Ieremia, cu șase secole înainte ca Isus să vină pentru a reașeza viața de pe pământ ca la origini, mâncatul de cuvinte a devenit un obicei cu care te puteai lăuda. La scurt timp după ce Ieremia a spus că a făcut lucrul acesta și i-a plăcut, Domnul i-a spus lui Ezechiel să facă ceva similar (Ezechiel 3:1, 2). Și lui Ezechiel i-a plăcut, cel puțin la început. Apoi, spre sfârșitul Noului Testament, îngerul de la care Ioan a primit o carte i-a spus: „Ia-o și mănânc-o” (Apocalipsa 10:9).  Deci, ce înseamnă de fapt să mănânci cărți?

Masă de cuvinte – ideea

Pentru a fi corecți, clari și preciși, Ieremia nu se prezintă ca un mâncător de carte. De fapt, este vorba despre cuvinte care evocă plăcerea din cerul gurii. Și, de asemenea, nu este vorba despre orice fel de cuvinte sau despre cuvintele oricui, ci despre cuvintele lui Dumnezeu. Studiul nostru despre cuvântul „a mânca” ar fi sortit eșecului, dacă am începe să ne concentrăm pe comparația dintre hârtie și papirus, între lemn și cărămidă arsă. Ieremia, Ezechiel și Ioan nu polemizează pe marginea sistemelor vechi de scriere. Îngerul din viziunea lui Ioan nu propune o formă unică de documente care să păstreze profeția de ieri pentru cititorii actuali de online.

Satisfacția produsă de „masa noastră de cuvinte” nu a fost concepută să crească sau să scadă în funcție de înclinațiile gustative ale lui Anthony Bourdain, de abilitățile culinare ale lui Rachael Ray sau de intervențiile filantropice în caz de dezastru ale lui Chef José Andrés. Valoarea unei mese de cuvinte trebuie să fie dată de adâncimea acțiunii ei morale, de lărgimea și precizia profetică a aplicării sale sau de înălțimea conținutului ei intelectual sau literar. Toate acestea au contat pentru Ieremia, în contextul în care, e bine de observat că, în ciuda satisfacției lui Ieremia, plăcerea emoțională nu este garantată prin consumarea de cuvinte, chiar dacă sunt de origine divină.

Ieremia a fost prevenit despre destinația acelei mese de cuvinte. Chemarea pe care o primise este cât se poate de clară, ca sunetul unei trâmbițe. Nu știm câți ani avea când a primit-o, dar știm că era tânăr – na’ar este un cuvânt evreiesc flexibil pentru vârsta pe care o avea, fiind și eticheta pe care i-a pus-o Saul lui David și care dovedea că este inapt pentru a se lupta cu un uriaș (1 Samuel 17:33). Acea conversație dintre Saul și David ne ajută la ilustrarea extensiei de aplicare a termenului. Ismael este na’ar în Geneza 21; însă imaginea unui copil la început de adolescență care moare de sete în pustie (Geneza 21:16) este foarte diferită de cea a lui David, care reacționează la eticheta pe care i-o pune Saul informându-l pe împărat că el se luptase cu un leu și cu un urs și își scăpase turma din ghearele lor (verses 34-39). Na’ar poate să însemne neexperimentat, dar nu trebuie să însemne „tinerel” sau un alt diminutiv echivalent, folosit în alte traduceri ale Bibliei, cum ar fi King James Version.

Oricum ar fi, indiferent în ce perioadă a vieții sau a dezvoltării sale sociale se afla, Ieremia a știut de la început că nu se i va permite să folosească aceasta ca o scuză sau ca o justificare pentru o lucrare inadecvată. El știa lucrul acesta, pentru că a încercat acest subterfugiu de la început și a fost refuzat. „Sunt un na’ar” a fost răspunsul lui imediat, când Dumnezeu l-a chemat la slujire (Ieremia 1:6).

Ca răspuns, Dumnezeu a declarat: „Nu zice: ‚Sunt un copil’, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi le vei spune tot ce-ţi voi porunci” (versetul 7). În plus, Domnul i-a atins gura și i-a spus mai multe cuvinte, cuvinte despre ingerarea și redarea de cuvinte: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti” ( versetele 9, 10). „Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap” (versetul 8).

Masă de cuvinte – a lui Ieremia și a altora

Lucrarea publică l-a supus pe Ieremia unor atacuri continue și ciudate atât de aproape, cât și de departe. Profesia lui periculoasă era să vorbească în numele lui Dumnezeu. Era atât de mult de vorbit împotrivă unui popor pe care Dumnezeu îl alesese ca vas-amiral, dar care se dedicase în schimb „apostaziei continue” (Ieremia 8:5, New American Standard Bible)!  Și totuși, părea că nu prea avea de ce să vorbească; doar că harul divin abundă dincolo de orice sferă de acțiune a păcatului. Harul servește mereu mâncăruri delicioase, delicatese precum declarația lui Dumnezeu: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3) Sau mese îmbelşugate, cu multe feluri de mâncare: „… Voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou… Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu… Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare…  Le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (versetele 31-34).

Inima lui Ieremia era zdrobită din cauză că poporul respingea un astfel de Dumnezeu, însă ostilitatea care s-a adunat asupra lui a fost copleșitoare. Ieremia a fost subiectul fie al aversiunii împăratului însuși (Ieremia 36), fie al abuzurilor preotului Pașhur, urmate de întemnițarea lui (Ieremia 20:1-6), fie al unor știri false din partea unui profet fals, care alimenta mulțimile cu cuvinte mieroase și dulci, mult mai puțin sănătoase, dar mult mai plăcute decât cuvintele amare pe care Ieremia le primea de la Domnul. Profeții falși erau mulți și pretutindeni, agresivi și ticăloși, defăimându-l pe Ieremia, stându-i prin preajmă, scuipând minciuni și semnând cu numele lui Dumnezeu.

În Babilon, Ahab ben-Colaia (fiul lui Colaia) și Zedechia ben-Maaseia (fiul lui Maaseia), adevărații dușmani ai poporului, au adăugat la minciunile lor spuse în numele lui Dumnezeu, faptul că s-au culcat cu nevestele vecinilor lor (Ieremia 29:21-23). Șemaia, nehelamitul, îl descria pe Ieremia ca fiind nebun și îi îndemna pe susținători, care consumau propaganda lui, să-l închidă (versetele 24-28). În Ierusalim, proorocul Hanania, fals aducător de vești bune, prezicea: „Aşa vorbeşte Domnul: ‚Aşa voi sfărâma, peste doi ani, de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului!” (Ieremia 28:10, 11). Cu alte cuvinte, în doi ani, toți se vor întoarce acasă și vor fi bine. Împotriva dezinformării lui Hanania, Ieremia, servind cuvintele lui Dumnezeu, a prezis șaptezeci de ani de robie (Ieremia 25:11, 12; 29:8-10). Însă mincinoșii infideli erau mai plăcuți și câștigau tot mai mulți oameni de partea lor.

Când Ieremia nu era blocat într-o luptă spirituală sau morală cu profeții falși, exista o grupă de femei din popor care adresa cuvinte disprețuitoare la adresa pretențiilor lui de a fi purtătorul soliei din partea lui Dumnezeu (Ieremia 44:15-19; vezi vers. 19, în special). Dacă nu erau profeții falși sau femeile necioplite, era mâna lui dreaptă, scribul său, Baruc, care nu a mai putut suporta situația și a vrut să-l părăsească, visând la o soartă mai bună în viață, care să-i arate geniul, în loc să fie colegul și slujitorul celui mai mare paria al societății (Ieremia 45). Și dacă nu era niciunul dintre aceștia, atunci erau propriile rude care unelteau să scape de el (Ieremia 11:21; 12:6). Fie rude, fie oricine, „preoţii, prorocii şi tot poporul au pus mâna pe el şi au zis: ‚Trebuie să mori negreşit!’” (Ieremia 26:8).

În mijlocul strigătului gloatei care cerea sângele lui, Ieremia a trebuit să audă vocea care îl chemase, poruncindu-i să trebuie să meargă singur; nicio femeie care să-i fie alături ca soție, cu care să împărtășească cele mai profunde intimități ale dragostei și care să-i poarte copiii; nicio femeie care să-i stea alături când toate lucrurile și toți oamenii i se opun, să-l strângă de mână, să-i șoptească la ureche lucruri lipsite de orice logică sau retorică, dar care să însemne totul pentru inima lui atât de umană; niciun zâmbet de bun venit acasă, ca să știe că la sfârșitul oricărei zile, luminoase sau mohorâte, îl așteaptă o îmbrățișare și un ceai cald (Ieremia 16:1, 2). Într-un moment ca acesta sau, mai degrabă, în momente ca acestea, un om poate să-și piardă busola. Poate să uite ceva crucial, să-și umple perna cu lacrimi la fel de amare cât sunt de sărate; să strige din toți rărunchii, pentru că nimeni nu îl aude, să se cufunde în depresie și să se întrebe de ce are parte de așa ceva.

Și Ieremia a făcut așa: a plâns pentru dezastrul ce era pe cale să cadă peste țara sa (Ieremia 4:19-22); a plâns pentru sine însuși: “ Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine. (Ieremia 8:18); a plâns pentru ceea ce însemna pentru el distrugerea țării și a poporului său: „… Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu… O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe zdrobirea … poporului meu!” (Ieremia 8:21; 9:1, NTR). A plâns atât de mult, încât a fost numit „profetul plângător”. El a fost distrus de propria victimizare, de rebeliunea naţională şi de distrugerea care avea să vină ca urmare a respingerii călăuzirii necomplicate a lui Dumnezeu. Urmările constant deprimante l-au făcut să sufere necontenit și a vrut să afle de ce (Ieremia 15:18).

Masă de cuvinte: răspunsul lui Ieremia

Dar istoria lui Ieremia nu se încheie în suferință. El află răspunsul, răspunsul la tot chinul lui. Găsește cuvintele care pot să-i hrănească sufletul. Cuvintele cu gustul cel mai bun din lume sunt cuvintele lui Dumnezeu. El exclamă: „Când am găsit cuvintele Tale, le-am mâncat. Cuvintele Tale au fost bucuria şi desfătarea inimii mele, căci Numele Tău este chemat peste mine” (versetul 16, NTR).

Ce cuvinte de-ale lui Dumnezeu a găsit el? Versetele ulterioare sugerează următoarele: cuvintele începutului său profetic au fost parte a descoperirii sale eliberatoare, cuvinte care vor hrăni și vor însufleți pe orice urmaș al lui Dumnezeu, care va răspunde chemării sale la slujire. De ce? Pentru că Acela care ne cheamă este credincios (1 Tesaloniceni 5:24). Făgăduința Sa față de Ieremia este valabilă și astăzi: „Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc” (Ieremia 15:20); „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20)

Despre autor: Lael Caesar este redactor asociat la Adventist Review.

Sursa: Adventist Review