Noutăți

Info Adventist

Cum reacționez la afecțiuni mintale, în calitate de pastor?

„Și El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită». Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” – 2 Corinteni 12:9

Pastorii sunt meniți să fie lideri ai bisericii; ei sunt văzuți ca fiind coloana vertebrală a slujirii bisericii și un model al adevărului biblic. Dar dacă nu se întâmplă astfel? Pastorii sunt chemați să fie lideri, primii în slujire și în susținerea adevărului biblic, însă asumarea tuturor responsabilităților pe care noi, în calitate de biserică, i le încredințăm unui pastor, poate fi dificilă. Pastorilor li se cere adesea să respecte standardele perfecțiunii biblice pe care majoritatea credincioșilor nu le pot atinge. Ce ne face să credem că, prin asumarea conducerii religioase, compasiunea poate fi ignorată, iar harul nu mai este necesar? Chemarea clericală este una solicitantă din punct de vedere afectiv și poate pune presiune asupra sănătății mintale. Sam Neves i-a intervievat pe dr. Dee Knight, doctor în neuropsihologie clinică, și pe capelanul Paul Anderson, director pentru capelanie al Diviziunii Nord-Americane, pentru a discuta despre modul în care pastorii pot aborda afecțiunile mintale și despre cum îi pot ajuta membrii bisericilor locale în procesul de vindecare.

Pastorii cu afecțiuni mintale sunt stigmatizați. Capelanul Anderson admite: „Numeroși [pastori] nu vor recunoaște niciodată în fața noastră, a soțiilor, a copiilor sau chiar a lumii că sunt deprimați pentru ca nu cumva această poreclă să le șteargă „S”-ul de Superman de pe piept.” Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 264 de milioane de oameni suferă de depresie și, cu toate acestea, credem că pastorii noștri sunt scutiți de asemenea chinuri. Dr. Knight confirmă, prin experiența sa în consilierea personalului clerical, că preoții și pastorii sunt mai predispuși să sufere depresie și anxietate din cauza profesiei și a poverilor care ne afectează pe toți. Din păcate, este cel mai puțin probabil ca pastorii să ceară ajutor, deoarece se tem că le va fi pusă la îndoială abilitatea de a fi lideri spirituali. Atât dr. Knight, cât și capelanul Anderson, recunosc faptul că standardele nerealiste nu numai că provoacă problema, ci îi și împiedică să caute o soluție.

Atunci când cei care dețin funcții de conducere își împărtășesc suferința cauzată de o afecțiune mintală, de obicei li se spune să se roage mai mult, să citească mai mult Biblia și să aibă încredere în Dumnezeu, ca și cum afecțiunea lor mintală ar fi rezultatul unei lipse de credință sau al unui dezechilibru chimic. Atunci când sunt întrebați dacă probleme precum depresia pot fi rezolvate prin rugăciune, atât dr. Knight, cât și Anderson răspund hotărât: „Nu”. Încrederea în Dumnezeu și în Cuvânt sunt fundamente vitale în vindecarea afecțiunilor mintale, deoarece fără Dumnezeu ca ancoră plutim pentru totdeauna în derivă, însă, în calitate de credincioși ai lui Hristos, trebuie să renunțăm și la stigmatizarea modului în care afecțiunile mintale îi afectează pe liderii noștri. Mai degrabă decât să considerăm nevoia de terapie și, în unele cazuri, de tratament medicamentos, ca fiind semne ale eșecului spiritual, recunoaștem că Dumnezeu a asigurat instrumente pentru vindecarea celor care suferă. Niciunul dintre noi nu a rămas neatins într-o lume păcătoasă, iar pastorii noștri nu sunt o excepție. Nevoia de susținere în momente de suferință mintală și afectivă este omenească. Să credem că pastorii noștri nu ar trebui să aibă aceeași nevoie ar însemna să ignorăm atât faptul că și ei sunt oameni, cât și responsabilitatea noastră de a manifesta har și compasiune.

A fi pastor înseamnă a fi disponibil pentru durerile sufletești ale altora; eu sunt cei pe care îi căutăm pentru sfat, îndrumare și rugăciune. Pastorația este o profesie care necesită empatie, iar aceasta din urmă este asemenea unei săbii cu două tăișuri. A te pune la dispoziție pentru a răspunde nevoilor afective a sute de oameni, purtând singur povara, este copleșitor chiar și în cele mai bune momente. Să experimentezi epuizarea emoțională este dificil, să o experimentezi singur este și mai dificil, iar cel mai rău este să duci un asemenea bagaj emoțional, iar apoi să vezi că încercările tale sunt folosite împotriva ta chiar de oamenii cărora le dedici viața. După cum a afirmat Sam Neves, atunci când sunt chemați să păstorească turma, „la un momentat-dat, pastorii își dau seama că oile au dinți”. Este o realitate dezamăgitoare faptul că relația cu pastorii noștri a devenit o tranzacție unilaterală în care credem că ei ar trebui să aibă o disponibilitate și un har nemărginit în raport cu luptele noastre, iar în același timp îi condamnăm pentru ale lor. A face acest lucru înseamnă nu numai că îi ținem la un standard pe care noi înșine nu îl putem menține, ci și că nu reușim să înțelegem natura dinamicii bisericii. Un pastor nu este menit să ignore, să neglijeze sau să își ascundă afecțiunea mintală de dragul standardelor noastre nebiblice.

Prin urmare, cum putem să îi susținem pe pastorii noștri? Knight îi încurajează pe membri să creeze un spațiu în care pastorii să se simtă în siguranță să se dezvolte, manifestând har și susținere în luptele lor, astfel încât să înlăturăm concepția greșită conform căreia ei trebuie să sufere singuri pentru a păstra o aparență fragilă a perfecțiunii spirituale. Un alt pas important pentru creștere constă în a-i întreba despre cum le merge și a le permite să fie susținuți și iubiți nu atât pentru ceea ce oferă, cât pentru ceea ce sunt. Pastorilor nu ar trebui să le fie teamă să ceară sfaturi și să învețe cum și când să acorde prioritate sănătății mintale. Knight a împărtășit sfatul unui pastor care lucrase timp de zeci de ani în slujba bisericii: „A spus că primul indicator al longevității în lucrarea de slujire este perioada de odihnă. Principalul factor care îmi va spune dacă te vei pensiona după ce vei fi slujit toate viața în calitate de pastor este cât de în serios iei odihna, dacă îți iei sau nu cu adevărat timp să de odihnești și să te refaci. Dacă nu umpli vasul din care torni, ajungi la epuizare, turnând dintr-un vas gol.”

A fi un creștin desăvârșit nu înseamnă că afecțiunile mintale nu te afectează sau că nu trebuie să te ocupi de ele, ci că aceasta este o altă dimensiune prin care pot străluci puterea și bunătatea lui Dumnezeu.

Sursa: Adventist News Network