Info Adventist

Biserica Adventistă inițiază campania globală #Pray4Burundi

Joi, 24 octombrie, Președintele Uniunii Burundi, Lamec Barishinga, a fost arestat pe când se afla pe drum spre ședința anuală a Diviziunii Africa Centrală și de Est din Nairobi, Kenya. Arestarea acestuia reprezintă ultima dintr-o serie de acțiuni întreprinse de autoritățile din Burundi împotriva Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

În luna mai, prin intermediul Adventist News Network, și al Adventist Review, Președintele Bisericii Adventiste mondiale, Ted Wilson, a făcut apel la rugăciune pentru credincioșii adventiști din Burundi. Cererea a fost făcută după ce 22 de conducători și membri ai Bisericii Adventiste din țara central-africană au fost arestați. Arestarea a avut loc la ordinul guvernului, după luni întregi în care autoritățile din Burundi s-au amestecat în mod abuziv în probleme de natură administrativă ale Bisericii Adventiste din țară.

În plus, cu susținere din partea guvernului, un grup care îl susținea pe fostul președinte al uniunii a preluat controlul asupra clădirilor bisericii, interzicându-le accesul actualilor administratori ai acesteia. Intimidarea și agresarea credincioșilor adventiști de către polițiști a fost filmată și distribuită pe rețelele de socializare. În ciuda lunilor de rugăciune și încercărilor de a negocia cu reprezentanții guvernului restituirea clădirilor și încetarea abuzurilor, s-au înregistrat puține progrese.

Din aceste motive, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea le adresează tuturor credincioșilor un apel la rugăciune pentru Burundi (#Pray4Burundy). Vă cerem ca, pe lângă rugăciunile pentru ca liderii și credincioșii adventiști să reziste în fața violențelor și a persecuției, să vă rugați pentru trei lucruri specifice:

  1. eliberarea pastorului Barishinga din închisoare;
  2. protejarea membrilor noștri de abuz fizic și emoțional și pentru ca practica arestării pastorilor și membrilor noștri ca formă de intimidare să ia sfârșit.
  3. pentru ca guvernul din Burundi să prețuiască libertatea religioasă și să nu se mai amestece în deciziile de natură administrativă ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, permițându-le membrilor noștri să se închine în conformitate cu propria conștiință, fără amestecul autorităților sau al vreunei alte entități.

În timpul Consiliului anual al Bisericii Adventiste mondiale, desfășurat la sediul Conferinței Generale în luna octombrie, pastorul Ted Wilson, Președintele Bisericii Adventiste mondiale, a chemat pe podium delegația Diviziunii Africa Centrală și de Est.

Pastorul Barashinga nu a putut obține viza pentru a participa la Consiliul anual, așa că li s-a adresat delegaților din toată lumea prin intermediul unui mesaj video.

„Doresc să exprim sincer recunoștința mea și a tuturor membrilor Bisericii Adventiste din Burundi pentru că ne susțineți prin rugăciunile voastre”, a început Barashinga. „Fără ele, toți pastorii și administratorii noștri s-ar afla în închisoare, iar unii dintre ei ar fi chiar morți. Mâna Dumnezeului nostru a fost mai puternică decât a diavolului.”

Biserica Adventistă din Burundi – o țară de mai puțin de 28.000 km2 – numără aproximativ 186.000 de membri și administrează 23 de școli și cinci clinici.

Pentru mai multe informații, materiale video și fotografii, vizitați pagina Adventist.org/Pray4Burundi și folosiți hashtag-ul #Pray4Burundi în media socială.

Sursa: Biserica Adventistă mondială/ Adventist Review

Vizualizări: 93