Noutăți

Info Adventist

Binecuvântarea izolării

Sentimentul de izolare și singurătate poate fi devastator. Cu toate acestea, pentru unii poate fi și o binecuvântare, deoarece liniștea și singurătatea pot contribui la vindecarea inimilor noastre și ne pot pregăti pentru responsabilități mai mărețe.

„Nu am fost niciodată atât de fericit”

Chris Lewis este un parașutist britanic în vârstă de 39 de ani care a trecut prin momente dificile după ce s-a retras din armată. Neavând o locuință, acesta a dormit pe stradă sau în mașini, străduindu-se să facă față vieții civile. În cele din urmă, a găsit ajutor și sprijin atunci când a descoperit SSAFA, organizația caritabilă a forțelor armate britanice.[i]

În luna august 2017 a plecat din Swansea pentru a străbate toată coasta Regatului Unit și a strânge 100.000 de lire sterline (aproximativ 550.000 de lei) pentru SSAFA, în semn de recunoștință pentru ajutorul primit. Pe 23 martie 2020, când Regatul Unit a intrat în izolare din cauza COVID-19, acesta călătorea cu cortul împreună cu câinele său, Jet, pe cea mai mare insulă a arhipelagului Shetland. Până atunci parcursese aproximativ 19.300 km.

Întrucât nu avea locuința pe insulă și nu se putea izola într-un cort în luna martie, proprietarul insulei Hildasay, o mică insulă de 108 hectare situată la vest de cea pe care se afla și locuită de 15 oi și mii de păsări, i-a dat permisiunea de a sta în coliba unui fost cioban. Lewis i-a fost recunoscător, chiar dacă în colibă nu existau apă curentă, energie electrică sau încălzire. „Mi-a oferit șansa de a mă bucura de insulă”, a spus Lewis, citat de BBC. „Am reușit să mă gândesc la drumul pe care l-am parcurs până acum, iar în timp ce conștientizam modul în care această călătorie m-a ajutat personal și cât de mulți oameni minunați există în Marea Britanie, mi-am dat seama că nu am fost niciodată atât de fericit”.[ii]

Pregătirea

Mă întreb câți dintre noi am descrie ultimele două luni așa cum le-a descris Lewis. Ordinele de izolare, instrucțiunile de a sta acasă și recomandările de distanțare socială au provocat tensiuni emoționale necunoscute celor mai mulți dintre noi. Ne întrebăm când vom putea, în sfârșit, să îmbrățișăm un părinte în vârstă, un nepot sau un prieten drag. Și totuși momentele de izolare pot reprezenta oportunități care ne ajută să ne concentrăm asupra celor mai importante lucruri, să ne reorganizăm prioritățile și să recunoaștem pericolele și provocările moștenite ale vieții noastre saturate de media. Avem nevoie de liniște și de izolare.

În Scriptură, tăcerea și izolarea preced adesea momente decisive. Noe și familia sa au stat șapte zile în arcă, așteptând ceva ce nu văzuseră, nu simțiseră și nu trăiseră niciodată. În acele zile, zgomotul din afara arcăi trebuie să fi fost asurzitor. Moise a petrecut 40 de ani lucrând ca păstor în deșertul semiarid din Peninsula Sinai, întrebându-se ce planuri avea Dumnezeu cu viața sa. Isus a petrecut 40 de zile în pustie, expus ispitelor marelui înșelător. El nu a ajuns, pur și simplu, într-un loc lipsit de oameni, ci Biblia afirmă în mod explicit că Isus „a fost condus de Duhul în pustie” (Matei 4:1). Cumva, momentele de izolare și de solitudine ne ajută să surprindem viziunea lui Dumnezeu.

 Trăind în prezența lui Dumnezeu

În 1 Regi 17:1-6 este relatată povestea profetului Ilie, care intră în palatul regelui Ahab, în Samaria, și transmite verdictul lui Dumnezeu: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu” (versetul 1).

Apoi Ilie fuge și, urmând instrucțiunile lui Dumnezeu, se ascunde lângă pârâul Cherit. Nu existau supermarketuri, nu existau opțiuni pentru plata online, nu exista posibilitatea de a utiliza Facetime, Skype sau Zoom pentru a comunica cu familia de acasă. Hârtia igienică nici măcar nu fusese inventată. Ilie era singur lângă albia umplută temporar cu apă și era hrănit de două ori pe zi de corbi. Meniul său era destul de luxos. Oamenii care trăiau în Israel în Epoca Fierului nu mâncau carne și pâine de două ori pe zi – cu excepția, poate, a curții regale. Dumnezeu a avut grijă de nevoile fizice ale lui Ilie, dar ce s-a întâmplat cu nevoile lui afective?

În fiecare zi, Ilie depindea în totalitate de Dumnezeu. El era Cel care îl asculta când se ruga, El l-a ascultat când plângea și avea îndoieli cu privire la oamenii cărora fusese chemat să le slujească. Dumnezeu i-a auzit chiar și dorințele și rugăciunile tăcute. Izolarea ne obligă să reevaluăm lucrurile asupra cărora ne concentrăm în viață. În absența unei relații normale, ajungem să ne apropiem cu adevărat de Dumnezeu și să trăim în prezența Sa.

Relatarea biblică nu ne spune cât timp a petrecut Ilie lângă pârâul Cherit. Pe baza contextului mai larg, îmi imaginez că este vorba de câteva luni. Într-o dimineață, apa a secat și Dumnezeu îi vorbește din nou: „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească” (1 Regi 17:9).

Imaginează-ți reacția lui Ilie. Dumnezeu dorea ca el să meargă în locul de unde venea Izabela, soția regelui Ahab. Dumnezeu l-a trimis direct pe teritoriul lui Baal. Ilie s-a supus și a devenit o binecuvântare pentru o văduvă și fiul ei, ca și pentru vecinii din Sarepta, care au auzit despre oala de făină care nu se golește și untdelemnul din ulcior care nu se împuțina. Toți au fost martori ai învierii fiului văduvei și, prin Ilie, L-au cunoscut pe Dumnezeul lui Israel, a cărui împărăție cuprindea tot Pământul și a cărui putere era nelimitată.

Dumnezeu folosește momentele de izolare și solitudine pentru a ne pregăti pentru provocări și oportunități mai mari. Acestea sunt perioadele în care are loc dezvoltarea. Acestea sunt vremurile în care Dumnezeu poate face ceea ce numai El este capabil să facă pentru a descoperi chipul Lui în noi. Când ne simțim neputincioși, izolați, singuri și poate chiar uitați, putem fi siguri că Dumnezeu are un plan mult mai mare. Ellen White pare să descrie astfel de momente în care suntem chemați să ne concentrăm asupra prezenței permanente a lui Dumnezeu: „Nimeni nu este practic mai neajutorat, dar de fapt invincibil, ca sufletul care își simte nimicnicia și se bizuie total pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credința în prezența Sa constantă, cea mai slabă ființă omenească poate trăi în continuare cu Hristos cel viu, iar El o va ține cu o mână care nu-i va da drumul niciodată”.[iii]

Perioadele de izolare și solitudine pot fi ocazia noastră de a descoperi mâna invizibilă, dar fermă, a lui Dumnezeu care prinde mâna noastră. Când Îl recunoaștem în viața noastră, este posibil să ne găsim doar la începutul a ceva mai măreț decât am visat vreodată.

Sursa: Adventist Review

[i] https://www.ssafa.org.uk/

[ii] „Coronavirus: Ex-soldier self-isolating on `uninhabited` Hildasay”, BBC News, 20 aprilie 2020, disponibil online pe https://www.bbc.com/news/uk-scotland-north-east-orkney-shetland-52344025

[iii] Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 182.

Vizite: 3077