Noutăți

Info Adventist

ADRA își intensifică eforturile după inundațiile vaste din Sri Lanka

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA) oferă informații actualizate cu privire la planul național de urgență.

ADRA Sri Lanka își intensifică eforturile după ce inundațiile au afectat un regiuni extinse ale națiunii din sudul Asiei. Zece [dintre cele 25 de] districte ale țării se confruntă cu inundații severe și alunecări de teren începând din 3 iunie 2021 ca urmare a ploilor musonice din sud-vestul țării. Potrivit Centrului de gestionare a dezastrelor din Sri Lanka, au fost afectate 271.110 persoane, dintre care 26.806 au fost obligate să își părăsească locuințele. Au fost raportate, de asemenea, pagube structurale la clădiri din mai multe zone.

Deși ploile s-au potolit și, în anumite zone, apa s-a retras, au fost afectate viețile a nenumărate persoane. Familiile se întorc la casele lor, dar multe și-au pierdut majoritatea bunurilor. „În urma evaluării nevoilor celor afectați de inundații din districtele Kalutara și Colombo, ADRA Sri Lanka a descoperit nevoia de produse de îngrijire personală și a gospodăriilor pentru a ajuta familiile să își reia treptat viața”, a raportat personalul agenției.

Ca răspuns, ADRA a activat Planul național de intervenție în caz de urgență pentru a le putea distribui truse cu articole nealimentare persoanelor afectate din districtele Kalutara și Colombo. Trusele constau din produse de bază precum plase de țânțari, prosoape, absorbante, lenjerie de pat, găleți, căni și produse de igienă. Trusele au fost concepute pentru a îndeplini standardele SPHERE pentru acordarea ajutorului umanitar și de nevoile contextuale determinate de epidemia de Covid-19.

ADRA a colaborat cu Centrul de gestionare a dezastrelor și cu autoritățile din districtele Kalutara și Colombo pentru a distribui 415 truse celor mai vulnerabile familii. În districtul Kalutara, eforturile umanitare ale agenției au fost realizate cu ajutorul Asociației Voluntarilor pentru Natură, o organizație non-guvernamentală locală.

Violet Kusuma a fost unul dintre beneficiarii grav afectați de inundații din Waliwita, din districtul Colombo. Majoritatea copiilor ei s-au căsătorit și s-au mutat, însă ea locuiește cu unul dintre fiii ei, o persoană cu dizabilități. Kusuma reprezintă singura sursă de venit pentru ea și pentru fiul ei. Pentru aceasta, ea vinde nucă de cocos și alte fructe, într-o mică baracă aflată pe marginea drumului.

„Vă suntem deosebit de recunoscători pentru ajutor”, i-a transmis Kusuma angajatului ADRA care a contactat-o. „Din cauza inundațiilor, a trebuit să ne mutăm din casă și să trăim în baracă. Acum apa s-a retras, și trebuie să ne mutăm înapoi în casă, însă toate ustensilele de gătit și alte lucruri au fost deteriorate, așa că lucrurile pe care ni le-ați oferit sunt importante pentru noi”, a spus ea.

ADRA International finanțează intervenția din Sri Lanka prin intermediul darului pentru ajutor în caz de dezastru și foamete și al Misiunii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Sri Lanka.

Sursa: Adventist Review