Noutăți

Info Adventist

De ce a apărut Coronavirus?

Este natural ca, atunci când nenorocirea vine din senin, oamenii să se întrebe „de ce?”. Explicațiile științifice sunt mai puțin înțelese și acceptate de mulțime, astfel că se caută explicații în lumea spirituală. Este interesant că, de obicei, armatele dedicate ale răului: diavolul și „cosmocrátorii întunericului din lumea aceasta” (Ef 6:12), nu sunt suspectați de cele mai îngrozitoare lucruri care se întâmplă. Mai degrabă Dumnezeu este invocat.

Dr. Liise-anne Pirofski, șef al departamentului de boli infecțioase al Colegiului Medical Albert Einstein, și expert în istoria epidemiilor, a făcut următoarea afirmație: „Când boala lovește și oamenii suferă, este foarte mare nevoia de a înțelege de ce. Și, din nefericire, identificarea unui țap ispășitor este uneori inevitabilă.” De exemplu, Gripa porcină din 2009 a fost pusă de mulți americani și chileeni pe seama mexicanilor. Argentinienii i-au blamat pe chileeni, iar Europa și-a avertizat cetățenii să nu viziteze Argentina.

Cazul evreilor și alinierea planetelor

Când Moartea Neagră (ciuma bubonică) a lovit teribil Europa în secolul al XIV-lea, au fost acuzați evreii că ar fi infestat fântânile și ar fi răspândit ciuma (ceea ce unii dintre ei au „mărturisit” sub torturi). Mulți evrei nu foloseau fântânile publice, de aici suspiciunea. Această categorie etnică și religioasă devenise suspectă, deoarece evreii nu prea erau afectați de ciumă. Din antichitate, ei aveau obiceiul spălării mâinilor, înainte de masă și după toaletă, și făceau baie în fiecare vineri, ca pregătire pentru sabat. Aceste obiceiuri erau absolut disprețuite de creștini. Spălarea mâinilor sau baia erau privite cu oroare chiar de către regi și nobilime.

Ca urmare a încurajărilor din partea călugărilor flagelanți (care blamau pe evrei și pe clerici) și din dorința de a pune mâna pe averile evreilor, sute de comunități iudaice au fost distruse în Franța, Spania, Belgia, Olanda, Elveția, Germania. La 14 februarie 1349 au fost arși de vii 2 000 de evrei în Strasbourg, înainte de a veni plaga. În Mainz, întregul ghetou evreiesc de 3 000 de suflete a fost măcelărit. În diverse locuri, evreii s-au sinucis, pentru a nu cădea în mâinile creștinilor. În final, mulți s-au refugiat în Polonia și Lituania.

Sub influența medicului său, Papa (Clement VI de la Avignon), care era certat cu călugării flagelanți, a publicat două bule arătând că evreii nu erau vinovați de apariția ciumei, ci aceasta s-ar fi datorat unei alinieri nefaste a trei planete.

Pandemia spirituală și principiile alimentare

Cauzele izbucnirii și condițiile răspândirii unei epidemii sunt complexe și cel mai rău este să blamezi pe alții, pentru că suferă, sau pentru că nu suferă. O pandemie este doar una din problemele lumii și nu cea mai importantă nenorocire. Din perspectiva biblică, pandemia cea mai gravă, la care contribuim toți, într-un fel sau altul, este păcatul, adică atitudinea greșită față de Dumnezeu și față de semeni. Această oroare, în care lumea se complace, a distrus și distruge o majoritate de suflete pentru veșnicie și nefericește o mulțime de suflete în viața aceasta.

O parte de vină pentru răspândirea unor epidemii o au toți cei care nu respectă regulile de igienă, fie din ignoranță, fie din neglijarea instrucțiunilor date de Dumnezeu prin Moise („superstiții evreiști”?). Legea lui Moise conține de 3 500 de ani principii alimentare, principii de curăție și igienă, evitarea atingerii trupurilor moarte, reguli de spălare și multe alte reguli practice de viață. Mulți teologi creștini, înțelegând greșit cuvintele Domnului Christos în dispută cu evreii, au decis demult că aceste reguli nu mai sunt în vigoare: se poate mânca orice, după gust, poți atinge orice, nimic nu te spurcă.

Din perspectiva providenței lui Dumnezeu, știm că Lui nu-I scapă nimic de sub control. Dar proritățile Lui sunt diferite de ale noastre. Dumnezeu nu făcut niciun contract cu oamenii, ca în cazul unor nenorociri naturale sau social-politice, El să intervină și să blocheze răul. Nici măcar celor credincioși nu le-a promis că îi va scuti de orice necaz. Nu avem ce să-I reproșăm lui Dumnezeu pentru coronavirus.

Are Dumnezeu vreo obligație față de noi?

Într-un anumit sens, putem spune că da, pentru că El ne-a făcut. Dar noi, copiii lui Adam, am plecat departe de El, n-am vrut să mai știm de El. În parabolele lui Iisus, ciobanul s-a dus să-și caute oaia cu numărul 100, gospodina și-a căutat moneda pierdută în casă, până a gpsit-o, dar tatăl fiului risipitor nu s-a dus în lume să-și caute fiul rătăcitor, ci l-a așteptat acasă (Lc 15:4-32). Dacă tatăl s-ar fi dus să-l caute, feciorul ar fi fugit mai departe și ar fi devenit mai recalcitrant.

Păcatul ne ia mințile și ne întunecă logica.

Numai necazurile îl puteau salva pe fiul rătăcitor. Marile lui probleme nu erau acelea că pierduse toată averea, că avea hainele rupte, că ajunsese slugă la porci, că era flămând și bântuit de sfrânțeală. Dimpotrivă, aceste neajunsuri s-au dovedit o adevărată binecuvântare, deoarece ele au fost, pentru început, singurul motiv care l-au determinat pe feciorul înstrăinat să se întoarcă acasă. Nu uitați că omenirea dinainte de Potop (subiect la care civilizația noastră zâmbește!), era o lume care plesnea de sănătate, având și o longevitate incredibilă. Dar fericirea nu i-a apropiat de Dumnezeu, ci dimpotrivă. Într-o bună zi, au pierit toți, în afară de opt persoane, în acel cataclism mondial ascuns în negura vremurilor trecute. Mântuitorul a văzut în aceasta o analogie cu timpul dinaintea revenirii Sale (Mat 24:37-39).

Nu Dumnezeu este autorul nenorocirilor. Rareori a pedepsit El în mod exemplar (FA 5:1-11). Nu se poate susține că o plagă lovește pe cine trebuie (Daniel 3:22; Luca 13:1-5). În lumea noastră, rareori se face dreptate. Doar judecata lui Dumnezeu va răspunde la toate întrebările (Ps 94:15; Ob 1:15; Ap 14:6-7). Biblia arată că Dumnezeu „lovește”, pentru ca mai apoi să „vindece” (Iov 5:18; Is 19:22-25). Rezultatul este mai mult decât eliberarea de necazul văzut. Vindecarea cuprinde și inima. Omului i se pare cruzime sau indiferență, atitudinea lui Dumnezeu. Dar, privind din casa lui Dumnezeu, toate se văd altfel (Ps 107; Is 6:1-3).

Un articol scris de profesorul Florin Lăiu