Adventist.ro - Biserica Adventista de Ziua a Saptea

Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană, şi nu ocroteşte pe cei răi. Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie

Iov 8: 20 -21

Editorial: Iesirea din criza PDF Imprimare Email
Distribuie acest articol prin e-mail, Messenger sau retelele sociale Facebook / Twitter / LinkedIn!
Valeriu Petrescu / Director Departament Educatie

Aproape ca m-am plictisit sa fiu bombardat din toate directiile cu acest cuvant la moda: „criza”. Paradoxul este ca nici nu s-au facut inca simtite efectele principale ale crizei in Romania si notiunea s-a banalizat. Asa ca vreau sa ies din criza! Si stiu si cum!

Principala modalitate de a iesi din criza este sa nu mai vorbesti despre ea. Tematica adevarata a vremurilor tulburi este iesirea din criza nu criza. Nu am nici un fel de veleitati de economist, specialist in politica sau viitorolog. Singurul lucru pe care mi-l recunosc a fi o calitate este disponibilitatea si capacitatea de a invata: din propiile greseli, dar mai ales din greselile si succesele celorlalti. Asa ca va voi prezenta reteta iesirii din criza; din orice fel de criza, atat economica, financiara cat si, mai ales, morala.

Zilele acestea se discuta mult si fara metoda, ca de obicei in Romania, despre restructurarea sistemului de educatie. Se pune, ca si alta data, carul inaintea boilor si interesele sindicatelor inaintea interesului suprem al elevilor. Se incearca reducerea orelor de curs saptamanale, ceea ce este o necesitate stringenta, intr-un mod hei-rupistic caracteristic – sa taiem orele de educatie fizica, ba pe cele de istorie la clasa a XII-a, ba, de ce nu pe cele de religie care sa devina optionale; sa scoatem muzica si educatia plastica de tot...si tot asa.

Tinta este corecta: educatia. In timpuri de criza trebuie investit in educatie. Cu cat sunt mai putine resurse materiale cu atat mai multe dintre acestea trebuie investite in educatie. Tarile care au reusit schimbari spectaculoase in parcursul lor istoric sunt acelea care au inteles importanta educatiei. Cu siguranta investitia in educatie trebuie facuta cu cap. Nu este suficient sa decretezi ca 6% din PIB va fi alocat educatiei ca sa rezolvi situatia. Educatia presupune mult mai multe lucruri decat doar bani. Dar, da, educatia este cea mai sigura metoda de a iesi din criza.

Societatea romaneasca este bolnava si sufera profund de lipsa de educatie. De la limbajul suburban, pana la capacitatea de a analiza o situatie in functie de toti parametrii si de a lua o decizie altfel decat sub impulsul emotiilor sau al intereselor meschine, Romania arata simptomele unei acute nevoi de educatie. Statul se pare ca este incapabil sa puna piciorul in prag in acest domeniu, nefiind dispus sa reziste presiunilor incredibile care vin dinspre sindicate, zonele de interese economice obscure, prietenii politice si crasa lipsa de cultura.

Cred ca aceasta criza a educatiei in Romania este o adevarata mana cereasca pentru educatia crestina. Proiectul legii invatamantului preuniversitar, care legifereaza invatamantul confesional si modalitatile sale de finantare publica, reprezinta ocazia de aur pentru Bisericile care simt responsabilitatea sociala si morala fata de societate si care isi asuma misiunea cereasca de a lucra pentru binele general. A-i invata pe copii cinstea, punctualitatea, harnicia, lucrul bine facut, altruismul, excelenta, discernamantul moral, compasiunea, prevalenta valorilor, intr-un cuvant a-i educa pentru viata si a-i pregati pentru viata vesnica este cu adevarat metoda de a iesi din criza.

Sunt mandru ca Biserica Adventista de Ziua a Saptea este promotoarea unui sistem de educatie mondial care cuprinde peste 7.400 de scoli, mai mult de 74.000 de profesori si aproape 1.500.000 de elevi. Este acum sansa Romaniei sa iasa din criza si cu ajutorul pe care Biserica il poate oferi investind in educatie. Fiecare leu de criza investit astazi in educatie in Romania de catre Biserica Adventista va contribui la construirea unui viitor solid pentru toti.
 

Va aflati aici  : Home Stiri Info Adventist Info Adventist nr. 426 / Martie 2009 Editorial: Iesirea din criza
RVS
RVS
RVS