Declarații oficiale

Violența în familie

Violenţa în familie implică un atac de orice fel – verbal, fizic, emoţional, sexual, sau neglijare, activă sau pasivă – care se comite de una sau mai multe persoane împotrivă altei persoane din familie, fie că sunt soţ şi soţie, rude, trăiesc împreună sau separat, ori sunt divorţaţi. Cercetări internaţionale actuale arată că violenţa în familie este o problemă globală. Ea are loc între indivizi de toate vârstele, naţionalităţile şi toate nivelele socio-economice şi în familii din toate religiile sau fără o apartenenţă religioasă. Rata generală a incidenţei s-a dovedit a fi similară pentru oraş, suburbii sau comunităţile rurale.

Violenţa în familie se manifestă în numeroase moduri. De exemplu, poate fi un atac fizic împotriva partenerului de viaţă. Atacuri emoţionale, cum ar fi ameninţări verbale, manifestări de furie, înjosirea caracterului şi aşteptări nerealiste de perfecţiune, sunt de asemenea abuzuri. Abuzul poate lua forma forţării fizice şi violenţei în cadrul relaţiilor sexuale maritale, sau ameninţarea cu violenţa, folosind intimidarea, printr-un comportament verbal, sau nonverbal. Aici se includ comportamente, ca incestul şi tratamentul rău, sau neglijarea minorilor de către un părinte, sau tutore, ceea ce va produce daune şi rănirea copilului. Violenţa împotriva unei persoane în vârstă, se poate manifesta prin abuz fizic, psihologic, sexual, verbal, material şi medical, sau prin neglijenţă.

Într-un mod clar, Biblia arată faptul că semnul distinctiv pentru credincioşii creştini, este calitatea relaţiilor umane, pe care ei le au în familie şi în biserica. Este în spiritul lui Hristos să iubeşti şi să accepţi, să-i ridici şi să-i înalţi pe ceilalţi, şi nu să abuzezi de ei şi să-i tragi în jos. Printre urmaşii lui Hristos, nu există loc pentru control tiranic şi abuz de putere, sau de autoritate. Motivaţi de dragostea lor pentru Hristos, ucenicii Lui sunt chemaţi să arate respect şi grijă pentru bunăstarea celorlalţi, să-i accepte pe bărbaţi şi femei ca egali şi să recunoască faptul că fiecare persoană are dreptul la respect şi demnitate. Insuccesul de a ne raporta la ceilalţi în acest mod, violează personalitatea lor şi devalorizează fiinţele umane create şi răscumpărate de Dumnezeu.

Apostolul Pavel numeşte Biserica “familia credincioşilor“, care funcţionează ca o familie lărgită, oferind acceptare, înţelegere şi siguranţa tuturor, în special acelora care sunt răniţi şi dezavantajaţi. Scriptura descrie Biserica asemenea unei familii, în care creşterea personală şi spirituală poate avea loc fără sentimente de trădare, respingere şi durere, iar în locul lor apar sentimente de iertare, încredere şi bunăstare. De asemenea, Biblia vorbeşte despre responsabilitatea personală a creştinului de a-şi apăra templul trupului nepângărit, deoarece el este locuinţa lui Dumnezeu.

Din păcate, violenţa în familie are loc în multe cămine creştine. Ea nu poate fi vreodată trecută cu vederea. Ea afectează în mod grav vieţile tuturor celor implicaţi şi adesea, pe termen lung, deformează percepţia despre Dumnezeu, despre sine şi despre ceilalţi.

Este convingerea noastră că Biserica are responsabilitatea:

1. Să se îngrijească de cei implicaţi în violenţa din familie şi să răspundă nevoilor lor prin:

a) Ascultarea şi acceptarea celor care suferă din cauza abuzului, demonstrarea dragostei şi a faptului că sunt persoane cu valoare şi demnitate.
b) Scoaterea în evidenţă a nedreptăţii abuzului şi apărarea victimelor, atât în cadrul comunităţii de credincioşi, cât şi în societate.
c) Oferirea de atenţie şi sprijin familiilor afectate de violenţă şi abuz, căutând ca, atât victimele, cât şi agresorii, să poată avea acces , dacă este posibil, la consilieri profesionişti adventişti de ziua a şaptea, sau la alţi profesionişti.
d) Încurajarea instruirii şi a funcţionării serviciilor adventiste autorizate, pentru membri bisericii, dar şi pentru oamenii din jurul lor.
e) Oferirea unui plan de împăcare, atunci când căinţa agresorului face posibilă iertarea şi restabilirea relaţiilor. Întotdeauna, părerea de rău include acceptarea întregii responsabilităţi pentru răul comis, disponibilitatea de a îndrepta lucrurile în orice mod posibil şi schimbarea comportamentală, care să elimine abuzul.
f) Accentuarea învăţăturii Evangheliei cu privire la natură relaţiei soţ-soţie, părinte-copil, sau orice altă relaţie strânsă şi oferirea posibilităţii fiecărui individ şi fiecărei familii de a creşte către idealul lui Dumnezeu, în viaţa lor împreună.
g) Ferirea victimelor şi a agresorilor,de ostracizare în cadrul familiei, sau al bisericii, în timp ce agresorii sunt în mod ferm făcuţi responsabili pentru acţiunile lor.

2) Să întărească viaţa de familie prin:

a) Oferirea unui program de educaţie asupra vieţii de familie, orientat spre iertare şi care include o înţelegere biblică a reciprocităţii, egalităţii şi respectului – aspecte indispensabile unor relaţii creştine.
b) Creşterea înţelegerii factorilor care contribuie la violenţa în familie.
c) Dezvoltarea modalităţilor de prevenire a abuzului şi violenţei şi a repetabilităţii acestui ciclu, observat adesea în familii de-a lungul generaţiilor.
d) Corectarea convingerilor culturale şi religioase, în general acceptate, care ar putea fi folosite pentru a justifica sau acoperi violenţa în familie. De exemplu, în timp ce părinţii sunt instruiţi de Dumnezeu pentru a-şi îndrepta corect copiii, această responsabilitate nu le dă autorizaţia de a folosi asprimea şi măsuri disciplinare represive.

3) Să acceptăm responsabilitatea noastră morală de a fi în alertă şi de a răspunde abuzului în familiile din bisericile noastre şi din comunităţile sociale şi de a declara că un astfel de comportament abuziv, este o violare a standardelor adventiştilor de ziua a şaptea. Orice indiciu, său raport despre abuz, nu trebuie minimalizat, ci luat în considerare în mod serios.Pentru membrii bisericii, a rămâne indiferenţi şi fără a lua poziţie, înseamnă să treacă cu vederea, să perpetueze şi posibil să şi extindă violenţa în familie.

Dacă noi trăim ca nişte copii ai luminii, trebuie să luminăm întunericul în care, în mijlocul nostru, are loc violenţa în familie. Noi trebuie să avem grijă de ceilalţi, chiar şi atunci când este mai simplu să nu ne implicăm.

(Declaraţia de mai sus este oferită, având la bază principii exprimate în următoarele pasaje din Biblie: Ex. 20:12; Mat. 7:12; 20:25-28: Mc. 9:33-45; Ioan 13:34; Rom. 12:10,13; 1Cor. 6:19; Gal. 3:28; Ef. 5:2, 3, 21-27; 6: 1-4; Col. 3:12-14; 1Tes. 5:11; 1Tim. 5:5-8.)

Această declaraţie a fost votată de Comitetul Administrativ al Conferinţei Generale (ADCOM), pe data de 27 august 1996.

Vizualizări: 163