Info Adventist

Sugestii de lectură – Predica de pe Munte – John Stott

Biblia este în totalitate Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, dar există anumite pasaje ale ei care au o greutate specială. Unul dintre acestea este Predica de pe Munte. Cei care studiază asiduu Biblia nu pot să nu recunoască faptul că Predica de pe Munte oferă la fiecare lectură noi fațete și inspiră noi valențe de spiritualitate și profunzime…

MATEI 5-7 – PREDICA DE PE MUNTE – CONTRACULTURA CREȘTINĂ, de John R.W.Stott, Editura Logos, 2005…

John Robert Walmsley Stott (1921 – 2011) cetățean englez, a fost un preot anglican care a fost considerat conducătorul mișcării evanghelice mondiale. În 2005, Time l-a introdus în lista celor mai influenți 100 de oameni ai lumii. Tatăl său era agnostic, mama luterană. A studiat la unele dintre cele mai bune școli din Anglia. În 1938 a auzit o predică intitulată: Dar ce să fac cu Isus care se numește Hristos? Finalul predicii era Apocalipsa 3,21: „Iată Eu stau la ușă și bat…”. Acea predică i-a schimbat viața. Pastorul Nash, cel care ținuse predica, s-a ocupat de dezvoltarea spirituală a lui Stott, scriindu-i câte o scrisoare în fiecare săptămână, arătându-i cum să se dezvolte și să crească în viața de credință. A studiat teologie și franceză în colegiu și a a terminat cu rezultate excepționale. Apoi a mers la universitate pentru a se pregăti ca preot anglican.

A slujit din 1945 până în 1975 la All Souls Church, Langham Place. În această ipostază Stott a devenit incredibil de influent atât pe plan național cât și internațional. În 1974 a fondat Langham Partnership International și în 1982 London Institute for Contemporary Christianity. Cât timp a condus cele două organizații a adunat lângă el intelectuali evanghelici de marcă pentru a organiza cursuri și programe prin care să transmită credința creștină într-o lume secularizată. A avut o influență atât de importantă în lumea evanghelică încât în 2004 într-un editorial din New York Times, scris de David Brooks, acesta l-a citat pe Michael Cromartie de la Ethics and Public Policy Center care spunea: „Dacă evanghelicii ar putea alege un papă, Stott este persoana pe care ar vrea s-o aleagă.”

A scris peste 50 de cărți, traduse în nenumărate limbi. Multe dintre ele au fost traduse în românește: Bazele creștinismului; Portretul predicatorului: câteva studii din Cuvânt (Noul testament); dar cea mai cunoscută dintre ele este CRUCEA LUI HRISTOS despre care J.I.Packer a spus: „Nici o altă tratare a acestui subiect suprem nu spune atât de mult, atât de adevărat și atât de bine.”

A publicat și o serie de predici, care au devenit ceea ce este cunoscut ca seria de Comentarii biblice expozitive, din care face parte și volumul de față: MATEI 5-7 – PREDICA DE PE MUNTE – CONTRACULTURA CREȘTINĂ. Multe dintre abordările textului biblic realizate de Stott au fost criticate de evanghelici tocmai datorită respectului său consecvent pentru adevărul Scripturii.

MATEI 5-7 – PREDICA DE PE MUNTE – CONTRACULTURA CREȘTINĂ este o prezentare caldă, bine documentată și bogat argumentată a ceea ce este chintesența învățăturii Mântuitorului. Spune autorul: „Trebuie să mărturisesc că am căzut eu însumi sub vraja ei (a Predicii de pe munte) sau, mai corect, sub vraja Celui care a rostit-o, căci în ultimii șapte ani am meditat constant asupra ei. Ca urmare, gândurile mele s-au luptat cu problemele pe care le ridică, iar inima mea a fost aprinsă de noblețea idealurilor sale. […] Desigur, s-au scris sute de comentarii despre Predica de pe Munte. Am reușit să studiez în jur de douăzeci și cinci dintre ele, iar cititorul va remarca ușor cât de îndatorat le sunt. Într-adevăr, paginile care urmează sunt presărate din belșug cu citate preluate din aceste comentarii întrucât consider că trebuie să prețuim tradiția mult mai mult decât o facem și să ne așezăm smeriți la picioarele învățătorilor.

Țelul pe care mi l-am propus în acest comentariu, ca de altfel cel urmărit în toate comentariile din această serie, a fost să ascult ce luare aminte ce spune textul. Mai presus de orice, am dorit să-l las să vorbească sau, mai bine zis, să Îl las pe Hristos să vorbească din nou prin el, să vorbească lumii contemporane. Așa că, am încercat să discut într-un mod integru dilemele pe care le ridică Predica de pe Munte creștinului modern, fără a le evita. Căci Isus nu ne-a dat un tratat academic având drept scop doar stimularea intelectului. Sunt ferm convins că El a dorit să punem în aplicare Predica de pe Munte. Într-adevăr, dacă Biserica ar accepta într-un mod realist standardele Sale, cât și valorile prezentate în această Predică și ar trăi în conformitate cu ele, ar deveni societatea alternativă dorită de El și ar oferi lumii o contracultură creștină autentică.” (p.1-2).

Cei care prețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu vor găsi în această carte inspirație pentru o viață după voia lui Dumnezeu…

Dr. Valeriu Petrescu

 

 

Vizualizări: 149

One comment

  • | 4 luni ago

    Acest material e disponibil?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *