Info Adventist

Sugestii de lectură – Luther, omul și reformatorul

Desi anul aniversar al Reformei a trecut, noi românii avem o îndelungată deprindere păguboasă de a fi surprinși nepregătiți. Așa s-a întâmplat și cu marea aniversare de 500 de ani a Reformei din 2017. Socotesc, deci, util să ne mai documentăm în continuare referitor la acest eveniment crucial al istoriei umanității, chiar dacă în 2018 se împlinesc 501 ani de la Reformă și nu 500…

LUTHER – OMUL ȘI REFORMATORUL-O BIOGRAFIE, de Roland H.Bainton, Editura Casa Cărții, Oradea, 2017…

Roland H.Bainton (1894-1984) s-a născut în Anglia, dar a trăit aproape toată viața în Statele Unite. Deținător al mai multor titluri academice, printre care un doctorat la Yale University, Robert Bainton a fost specialist în istoria Reformei și profesor de istorie bisericească la Universitatea Yale timp de 42 ani. A scris peste 30 de cărți, toate într-un stil plăcut și cursiv, fără a utiliza un limbaj „academic”, ceea ce face din el un istoric „povestitor”, genul cel mai accesibil unui public larg. În 1954 a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Științe.

Multe dintre cărțile sale, printre care și LUTHER – OMUL ȘI REFORMATORUL-O BIOGRAFIE, sunt ilustrate cu exemple preluate din colecția sa personală de desene, gravuri și xilogravuri medievale și renascentiste.

LUTHER-OMUL ȘI REFORMATORUL este pe lista de lecturi obligatorii a oricărei școli de teologie care se respectă, indiferent de culoarea confesională a acesteia.
„Cartea lui Roland Bainton este o lectură obligatorie nu doar pentru istoricul sau teologul direct interesat, ci și pentru omul de rând, nespecialistul care citește fie din interes, fie din curiozitate, iar asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: imaginea lui Martin Luther, iscusit zugrăvită de Bainton sub forma unei istorii personale a reformatorului german, e lipsită atât de patimi confesionale și bisericești, cât și de zelotisme istoriografice, culturale sau chiar științifice. Prin urmare, cartea lui Bainton informează și, în egală măsură, insuflă o oarecare măsură de respect față de o perioadă istorică tumultuoasă, complexă și deloc ușor de interpretat care, din nefericire, este atât de impardonabil de necunoscută celor mai mulți dintre cititorii români,” scrie în Cuvântul-înainte al prezentei ediții, Corneliu C.Simuț (p.21)

Iată, așadar, o carte care merită parcursă pentru a înțelege mai bine atât personalitatea lui Martin Luther, cât, mai ales, epoca Reformei cu toate elementele care au condus la acea răsturnare spectaculoasă a abordării creștinismului și, în mod cu totul aparte, la întoarcerea la Biblie, la principiul Sola Scriptura.

Maniera în care este structurată cartea, urmărind firul vieții lui Martin Luther, utilizând cu grijă informații și argumente complexe, așa cum îi stă bine unui specialist în istorie, stilul narativ cursiv și convingerea autorului cu privire la importanța epocii la care se referă, fac din lectura cărții un eveniment. Cititorul are posibilitatea să călătorească în timp, să intre într-o lume complet diferită de cea contemporană, să acceadă în medii și locuri altfel inaccesibile și să cunoască personalități marcante ale istoriei Europei și ale umanității.

Cititorii interesați să înțeleagă modul în care Dumnezeu și-a urmărit și realizat planurile de-a lungul istoriei, vor putea analiza o perioadă de răsucire a istoriei, aparent imposibilă, așa cum s-a mai întâmplat și în alte ocazii când Dumnezeu a ales să intervină direct pentru a-și împlini Marele Plan al Mântuirii.Ca unii care suntem contemporani cu răsturnarea comunismului, putem înțelege mai bine acest mod de a interveni în istorie pe care Dumnezeu îl utilizează cu atâta măiestrie atunci când El știe că este necesar.

Mă feresc să dau sfaturi, dar, decât să irosim o mulțime de timp citind despre diverse teorii ale conspirației sau despre interpretări stranii ale profețiilor, mai bine am folosi acel timp învăţând din istorie, cea autentică, în care Luther a fost un instrument dedicat împlinirii planurilor lui Dumnezeu, de care nici el nu era conștient.

Dr. Valeriu Petrescu https://www.facebook.com/valeriu.petrescu.3)

Vizualizări: 240

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *