Info Adventist

Sugestii de lectură – Cum să-ți depășești trecutul – cum să găsești speranță în ciuda celor mai adânci răni ale vieții

Există o mulțime de oameni care nu se pot debarasa de povara trecutului lor, care îi copleșește în așa măsură, încât li se distruge tot viitorul…

CUM SĂ-ȚI DEPĂȘEȘTI TRECUTUL – CUM SĂ GĂSEȘTI SPERANȚĂ ÎN CIUDA CELOR MAI ADÂNCI RĂNI ALE VIEȚII, de Erwin W. Lutzer, Editura Casa Cărții, Oradea, 2010…

Erwin W.Lutzer este pastor onorific al Bisericii Moody din Chicago, Statele Unite. Aici a slujit mai bine de 30 de ani. A absolvit Colegiul Biblic din Winnipeg, și-a luat un master în teologie la Seminarul Teologic din Dallas și unul în științe umaniste la Universitatea din Loyola și un doctorat în drept la Facultatea de drept Simon Greenleaf. De-a lungul timpului a fost onorat cu două doctorate honoris causa. A scris un număr impresionant de cărți, dintre care peste 20 au fost premiate. În limba română au fost publicate aproximativ 10 titluri, toate bine primite de cititori.

Dintre cele prezentate la acestă rubrică menționez: 7 ARGUMENTE PENTRU A CREDE BIBLIA, CUM SĂ AJUNGI SĂ SPUI NU – CUM SĂ PUI CAPĂT UNUI OBICEI ÎNDĂRĂTNIC, REFORMA ȘI ÎNTOARCEREA LA EVANGHELIE- UN MODEL PENTRU BISERICA DE AZI, și, evident, cea prezentată acum CUM SĂ-ȚI DEPĂȘEȘTI TRECUTUL – CUM SĂ GĂSEȘTI SPERANȚĂ ÎN CIUDA CELOR MAI ADÂNCI RĂNI ALE VIEȚII. Este realizatorul a trei emisiuni de radio foarte gustate, care se difuzează pe tot teritoriul Statelor Unite și, prin internet, în întreaga lume.

CUM SĂ GĂSEȘTI SPERANȚĂ ÎN CIUDA CELOR MAI ADÂNCI RĂNI ALE VIEȚII este o carte mângâietoare și dătătoare de speranță celor care trăiesc apăsați sub povara unui trecut care le grevează prezentul și le distruge viitorul și este, în același timp, un material bogat inspirator pentru cei care, prin profesia lor, sunt chemați să-i ajute pe cei care nu-și pot depăși trecutul împovărător.

„Această carte are un mesaj important: Durerea din trecutul tău poate fi învinsă. Fie că ai păcătuit, fie că alții au păcătuit împotriva ta, păcatele din trecut pot fi transformate în victoriile de mâine.

În cartea CUM SĂ GĂSEȘTI SPERANȚĂ ÎN CIUDA CELOR MAI ADÂNCI RĂNI ALE VIEȚII pastorul Lutzer oferă „o veste bună celor care cred că trecutul lor sordid trebuie să le controleze viitorul”.

Cu ajutorul ilustrațiilor biblice și al experienței sale personale de consilier, pastorul Lutzer oferă încurajare și explică rolul lui Dumnezeu în procesul de depășire a unui trecut dureros, plin de cicatricele dependențelor, ale abuzului și ale alegerilor distructive.

Dacă ai suferit și ești împovărat de vinovăție sau din cauza unei tragedii, acestă carte poate însemna o frânghie de salvare a vieții tale pentru un viitor triumfător.”

Cartea cuprinde 11 capitole care acoperă tot câmpul temei puse în discuție:

  • Acceptarea unui tatuaj;
  • Încetarea jocului negării;
  • Iertare pentru cei de neiertat;
  • Înfruntarea dependențelor fatale;
  • Vindecarea suferinței provocată de abuz;
  • Înțelegerea legăturilor sexuale;
  • Eliberarea de legăturile sexuale;
  • Puterea vindecătoare a iertării;
  • Obsesii imaginare;
  • Canalizarea puterii lui Dumnezeu;
  • Găsirea drumului de întoarcere.

Experiența îndelungată în consilierea unor situații extrem de diverse răzbate din fiecare pagină a acestei cărți și dă credibilitate soluțiilor pe care Erwin Lutzer le propune pentru vindecarea celor care suferă sin cauza trecutului lor împovărător.

Vindecare deplină…

Dr. Valeriu Petrescu

Vizualizări: 102