O intenţie cel puţin controversată a unui pastor neoprotestant pune pe jar NATO şi armata americană. Terry Jones, pastorul unei mici congregaţii din Florida, intenţionează să ardă sute de exemplare ale Coranului, fix pe 11 septembrie. Oficialii militari americani, şi nu numai, atrag atenţia că gestul va declanşa un val gigant de proteste ale musulmanilor de pretutindeni - cu precădere ale radicalilor islamişti.
Protestele în lumea islamică, faţă de intenţia pastorului american, au început deja. La Kabul şi Djakarta, mii de musulmani au ars efigii ale pastorului, strigînd tradiţionalul "moarte Americii".
Explozia de ură anti-americană previzibilă după un asemenea gest l-a făcut pe generalul David Petraeus, şeful operaţiunilor militare din Afganistan, să avertizeze că imaginea unui Coran arzînd incită la violenţă şi periclitează vieţile a mii de soldaţi aflaţi în misiune. Secretarul general al NATO, ambasadorii americani din ţările musulmane şi alţi oficiali şi-au exprimat temeri similare.[...]
Sursa: Realitatea
| < Anterior | Următor > |
|---|












